PSIHOLOGIA VIEŢII

Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate I.

Recenzia sociologului Eugeniu V. Frunză atrage atenţia asupra unei cărţi interesante: Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate (Titlu original: Die acht Todsünden der zivilisierten Menschheit), autor: Konrad Lorenz. Anul apariţiei: 2006, Bucureşti. Editură: Humanitas. Traducător: Vasile V. Poienaru. Numărul de pagini:134.

Konrad Lorenz s-a născut pe 7 noiembrie 1903, la Viena, Austria. Dragostea lui pentru animale începe în afara şcolii, la casa părinţilor de la ţară, iar interesele sale au devenit şi mai întemeiate pe la vârsta de 10 ani, atunci când citeşte teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin. Devine cunoscut prin teoriile sale asupra comportamentului animal (experimente efectuate pe gâsca greylag), lucru pentru care, împreună cu colegii săi, Tinbergen şi Frisch, în anul 1973 câştigă Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină pentru „descoperiri în ceea ce priveşte crearea şi stabilirea de modele de comportamente individuale şi de grup la animale”.

Titlul cărţii este metaforic, dar conţinutul acesteia este unul ştiinţific, într-un limbaj accesibil pentru public. Eugeniu V. Frunză sugerează un alt titlu similar la această lucrare „Cele opt probleme globale ale omenirii”, subiectul ei constituind problemele

omenirii care cer o soluţionare de neamânat. Unele din ele poartă un caracter local, altele, din contra, cuprind regiuni mari sau omenirea în ansamblu.

Scrisă în anul 1973, atunci când au loc răsturnări de percepţii şi priorităţi, „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” de Konrad Lorenz analizează omul modern şi problemele sale, cauzate de activitatea noastră iraţională bazată pe o singură dorinţă – acumularea a cât mai multe avuţii prin orice mijloace (acestea din urmă fiind nefaste tot pentru noi), ignorând consecinţele ce le au de suferit generaţiile următoare. Cu alte cuvinte, cum zice şi autorul – „pustiirea spaţiului vital” şi, respectiv –dezumanizarea.

Toate aceste probleme sunt raportate la viziunea etologică şi la doctrina pseudodemocratică, „ce afirmă că nu organizarea sistemului nervos şi a organelor de simţ ale omului determină, prin evoluţia lor filogenetică, modul său de comportare socială şi morală, ci doar „condiţionarea” căreia omul îi este supus, în decursul ontogenezei sale, prin influenţa exercitată de către mediul cultural ambiant” (p.132).

Momentul scrierii cărţii nu este deloc întâmplător, fiindcă începând cu anii ’70 ştiinţa occidentală progresistă şi responsabilă constată că explozia demografică şi epuizarea resurselor naturale condamnau de facto omenirea la extincţie. Vinovată era creşterea economică necontrolată şi, evident, sistemul capitalist. Şi pentru că numai o trezire violentă la realitate mai putea salva lucrurile, oamenii de ştiinţă au început să se preocupe de aceste probleme. Konrad Lorenz este unul dintre ei, care prin „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” a conştientizat catastrofa ce se apropia „cu o viteză exponenţială”, fiindcă nu e o chestiune de secole, ci de ani. Iar ca urmare a globalizării, lumea de astăzi a devenit vădit mai periculoasă, omenirea ajungând la situaţia când poate să se autodistrugă nu atât pe cale militară, cât pe cale „paşnică”. Astfel, o idee importantă a cărţii lui Konrad Lorenz este perspectiva înfiorătoare a dispariţiei chinuitoare şi treptate a întregii omeniri. (Continuăm)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5