Cerul înstelat și …legea morală din mine
„Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu crescândă și nouă, în măsura în care reflecția și le întipărește și se atașează de ele - cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine”.
Este un extras din „Critica rațiunii practice” a filosofului german I. Kant (1724-1804), așezat pe mormântul său situat într-o capelă gotică din preajma Catedralei din Konigsberg. În puține cuvinte, se sintetizează aici preocupările din timpul vieții ale ilustrului gânditor și filosof. Referirea la cerul înstelat, ne arată preocupările sale din tinerețe, când a fost preocupat să găsească un răspuns la geneza Universului, scop în care a formulat ipoteza originii sale dintr-o nebuloasă, ipoteză completată de francezul Pierre de Laplace.
Dacă pe cerul înstelat, sunt parcă puține schimbări, legea morală care există în fiecare dintre noi, s-a schimbat cel mai mult, odată cu evoluția societății. În general, se poate vorbi de o morală creștină și una laică, pe care, ca ființe umane o purtăm în noi toată viața. Ea ne influențează comportamentul, ne ajută să luăm decizii în momentele esențiale ale vieții, ne îndeamnă la reflecție bazată pe cunoaștere, judecată și experiență. Dacă „filozofii de până acum, n-au făcut altceva decât să interpreteze într-un fel sau altul lumea, e vorba însă de a o schimba !” și, făcând referire la românii de pretutindeni, care pe 24 noiembrie 2019 , dacă se vor prezenta la vot, ei vor avea ocazia să-și aleagă un președinte care să-i reprezinte cât mai mulțumitor. Pentru asta, însă,trebuie să se bazeze pe unele principii validate de istorie:
- Să aleagă „fără ură și părtinire”.
- Să se uite „în trecut ca să aibă perspectiva drumului pe care îl vor urma”.
- Să creadă că „unde nu este ordine, nu este nici libertate”.
- ” ” „de libertate, răul profită mai mult decât binele”.
- ” ” „somnul rațiunii ( … națiunii …) naște monștri”.
- ” ” „o societate liberă trebuie să fie alcătuită din cetățeni capabili să înțeleagă democrația și să gândească liber”.
Iar dacă, toate acestea (…și multe altele…), fi-vor respectate, restul o să vină …
Adaugă comentariu nou