Cine se pune cu îngerii

Apărut la Editura ”Napoca Star” din Cluj- Napoca ( director Dinu Virgil Ureche ), volumul ”Consemne îngerești”, al lui David Boia, este destinat cititorilor ce-și caută drum în poezia de astăzi. A scrie versuri e greu și când ”nimic nu ai a spune” și când multe ai a spune. Pentru cititor, misiunea e cu atât mai dificilă, până se lămurește bine ( dacă nu se înființează, la întâlnirea cu Poezia, gata lămurit, din școală, din exercițiul lecturii, al criticii ... ), încât am spune că nu e ușor nici a citi versuri.
Ce sunt ”Consemnele... ” lui David Boia? Uitându-ne în dicționar ( DEX ), vedem că acest cuvânt, ”consemn”, are două sensuri: 1. Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază și 2. Măsură ( disciplinară ) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă. Dar când e vorba despre titlul ”Consemne îngerești”, între ordin și pedeapsă, apropierea de ființele nedefinite dizolvă ambele sensuri, încercând o altă dimensiune, care să se potrivească versurilor autorului. Acestea chiar nu sunt altceva decât consemne îngerești, un nou/ un alt mod de exprimare, de expunere literară. Un alt fel de ordin și un alt fel de pedeapsă.
Acceptăm ”pactul” cu cititorul și încercăm să găsim câteva indicatoare, care să ne scoată la capăt de drum ( de carte ). Dar mai întâi zăbovim la întrebări, într-o etapă preliminară, de pregătiri. Există cărți majore și cărți minore, așa cum se întâmplă în cazul culturilor? Există scriitori minori sau majori? De ce canonul literar limitează numărul scriitorilor majori? Cum e când un scriitor, așa-zis major, mai adoarme câteodată, ca Homer, și publică o carte minoră? Dar când un scriitor minor dă lovitura cu o carte majoră? De câte ori nu devin maiorul major și invers?
Pentru fiecare dintre aceste gânduri interogative există răspunsuri ce necesită spații ample de eseuri. Să revenim la cartea ”Consemne îngerești” și să facem puțină lumină printre rânduri. Tendința cărții ar fi spre un clasic, ce astăzi face concurență postmodernismului. Dorind să (men)țină poezia în forma ei cu strofe, cu rimă câteodată ( ”Istoria poate fi mag/ Cu percepte și toiag./ Poate fi învățător/ Pe post de îndrumător” sau „Să zidim cetate/ După posibilitate/ Cu sinceritate// Fie de poeme/ Din țeluri supreme/ Cu amabilitate/ Și onestitate”), cu surse decente de inspirație ( ”Sunt onorat/ Să fiu amic cu gândul/ Adică cu viteza lui...”), cu influențe de aforism ( ”Se naște un geniu/ Într-un domeniu/ O dată pe mileniu” ), de prescurtare până la haiku ( ”De departe dintre stele/ Tinerețile rebele/ Ne trimit de zor bezele” ) sau de epigramă ( ”O scriu bine scriitorii/ O joacă select actorii/ Dar o trăiesc muritorii.” – ”Love story” și ”Cu speranța că vă place/ Vă ofer în stil vivace/ Un infinit la patru ace.” – ”Mega ofertă” ), David Boia scrie/ descrie un Univers propriu, între cer și pământ, cu sentimente de melancolie, de uimire, de nedreptate, rareori de bucurie. În acest sens, poezia ”Străini” se remarcă prin melosul ce duce cu gândul la o doină de înstrăinare: ”Străini suntem de când ne știm/ Aici și-n alte universuri/ Suntem străini și când iubim/ În rime albe sau în versuri.” Dintr-un almanah al poeziilor despre Cluj, n-ar trebui să lipsească textul ”Mai în octombrie”: ”Mai că-mi vine/ Să mă apuc de școală/ Mai ales de studenție/ Pe strada Gheorghe Barițiu/ Sau pe strada Universității/ Maică și taică.” Dintr-o încercare de ”Ars poetica”, se desprinde crezul de a scrie al lui David Boia: ”Sunt descendentul unei premoniții/ Din persistență și proprie inițiativă/ Mă simt stingher poate nu singur/ Ca într-o povață rostită din strămoși.// (...) Voi fi adeptul artei pentru semeni...” ( ”Itinerar simbol” ) În urma acestei profesiuni de credință, rostită la momentul adevărului, rămân câteva aprecieri, scrise pe nisip sau pe stâncă: David Boia nu este primul ”singur printre poeți” și nu cu el începe arta pusă în slujba societății, nu doar de dragul artei..., dar este de apreciat felul cum poezia se regăsește în preocupare de taină, de salvare.
Cartea lui David Boia atestă faptul că nu există abordare pură, că drumul are dus și întors, așa cum autorul rostește despre întoarcerea îngerilor, după ce au fost alungați: ”Revin îngerii acum...” Dincolo de toți și de toate, important este ca ”Lumina poeziei să lucească”, așa cum însuși David Boia scrie în textul ”Am cochetat” ( „cu genul liric”, desigur ).