,,Rugăciune’’ către Maica Domnului’’

Eminescu a aflat că una din tălmăcirile în limba română a numelui ebraic de ,,Maria’’ înseamnă ,,steaua mării’’, steaua călăuzirii şi nădejdii la vremuri de răstrişte.Poetul nemuririi noastre a turnat în versuri nepieritoare rugăciunea ortodoxă românească îndreptată către Maica Domnului:
,,Rugămu-ne îndurărilor,/ Luceafărul mărilor;/ Din valul ce ne bântuie,/ Înalţă-ne, ne mântuie;/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire;/ Privirea-ţi adorată. Asupră-ne coboară/ O, maică preacurată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!’’
Gândurile şi sentimentele din aceste versuri, cum numai un geniu le putea scrie, îşi au izvorul în ,,Acatistul Bunei Vestiri’’ care este una din mărturiile străvechi despre preacinstirea Născătoarei de Dumnezeu, în sfânta noastră Biserică.
,,O, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară stăpână, ceea ce eşti mai înaltă şi mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura... bucură-te, cea prin care răsare bucuria şi prin care piere blestemul; înălţime întru care anevoie se suie gândurile omeneşti şi adâncime, care nu poţi lesne văzută nici cu ochii îngereşti; că eşti scaun Împăratului şi porţi pe cel ce poartă toate... bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară!’’
Despre această adevărată comoară a ,,Acatistului Bunei Vestiri’’ în care se află nestematele gândirii şi simţirii creştine, Eminescu avea cunoştinţă, nefiind străin de religie, de credinţa neamului său, chiar dacă n-a fost un poet religios, cum îl consideră unii. Numele Sfintei Fecioare Maria este invocat şi în poezia ,,Răsai asupra mea’’, creaţie de o frumuseţe deosebită prin care poetul cere îndurare şi prin a ei privire ,,de milă caldă plină’’ să-i întărească speranţa, să-i aline suferinţa : ,,Răsai asupra mea lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc de-odinioară, / O, maică sfântă, pururea fecioară, / În noaptea gândurilor mele vină’’.
Versurile marelui nostru poet sunt o dovadă a încrederii sale că Prea Sfânta Fecioară Maria este ocrotitoarea întregului neam omenesc şi pe ea o adoră ca pe o bună, milostivă, înţelegătoare şi iertătoare mamă ce l-a născut pe Hristos, fiul lui Dumnezeu.
Acum, în ceas de mare sărbătoare a întregii creştinătăţi, în ziua adormirii Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, ne prosternăm în faţa icoanei sale, Împărăteasa cerului şi a pământului, nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea celor fără ajutor şi prin versurile lui Eminescu îi adresăm ,,RUGĂCIUNE’’ Noi ce din mila Sfântului/ Umbră facem pământului,/Rugămu-ne îndurărilor,/ Luceafărului mărilor;/ Ascultă a noastre plângeri,/ Regină peste îngeri, Din neguri te arată,/ Lumină dulce, clară,/ O, maică preacurată/ Şi pururea fecioară , Marie’’’.