CLUSTERELE – o soluţie inovativă şi competitivă pentru a face faţă pieţei concurenţiale
-
View the full image
foto
Joi, 28 mai, în sala de Consiliu a Primăriei Bistriţa, s-a desfăşurat seminarul regional cu tema “Clusterele – suport al creşterii competitivităţii operatorilor economici Regiunea de Nord-Vest”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, împreună cu Ministerul Economiei.
Luând cuvântul în deschiderea seminarului, primarul Ovidiu Creţu a salutat pe participanţi şi a exprimat câteva consideraţii privitor la manifestarea organizată, arătând că dezvoltarea clusterelor este o soluţie şi pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, iar municipiul Bistriţa doreşte să promoveze un astfel de sistem, făcând referire directă la sectoare precum: masele prastice, ansambluri mecano-sudate, prelucrarea lemnului, care sunt apte să se constituie în astfel de activităţi. Desfăşurarea seminarului a avut ca moderator pe Monica Mureşan, secretar general al Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.
Conceptul de “Cluster” este definit ca o soluţie inovativă şi competitivă pentru a face faţă pieţei concurenţiale. Astfel, clusterul (mănunchi, ciorchine, grămadă – engl.) se formează în urma relaţiilor de colaborare între companii cu un anumit specific industrial, furnizori specializaţi, firme care oferă servicii, firme din sectoare înrudite, instituţii asociate, institute de cercetare, autorităţi locale/ regionale – care, împreună, creează cadrul unei dezvoltări armonioase şi rămân în competiţie. O definiţie în care s-au regăsit şi participanţii la seminar, apreciat ca un prim pas în întâmpinarea nevoii de informare a acestora, în sprijinul dezvoltării clausterelor în Regiunea Nord-Vest.
Condiţiile pentru un cluster de succes, oportunităţi pentru clustere, potenţiale clustere în România au fost expuse de d-na Cornelia Moraru-Ionel.
În final a avut loc o discuţie moderată, privind potenţialul Regiunii Nord-Vest pentru prelucrarea resurselor zonei.
Citiţi şi:
- A fost semnat contractul de finanțare pentru înființarea și amenajarea Parcului Botanic “Grădina Urbană Transilvania”
- La Beclean se face parc industrial inteligent cu 200 de milioane de euro
- Parc de specializare inteligentă la Beclean
- Dezvoltarea Transilvaniei de Nord în perspectiva lui 2020, în dezbatere la Bistriţa
- Seminar – Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor
Adaugă comentariu nou