Comportament antiecologic la malul râurilor

Cine este pescar sau vânător şi trece precum Sadoveanu altădată prin părţile unde curge Şieul, ar avea multe de spus despre lipsa de grijă a oamenilor vizavi de natura pe care le-a dat-o bunul Dumnezeu în administrare. Prin sălciile -poetice altădată- atârnă gunoaie şi fâşii de plastic iar butelii şi resturi împânzesc malurile. Mai poate o astfel de natură se inspire altceva decât durere şi oroare? Acum, la început de februarie, stăteam privind cu melancolie năvala apelor tulburi, aşa precum vremile pe care le trăim, lovind în maluri cu un fel de supărare ascunsă, insuficient mărturisită.

“ -Dom’ profesor- zice Toader Ciuzan din Cristur-Şieu, paznic la Grupul Şcolar Agricol din Bistriţa- am fost mai zilele trecute în bărc să-mi caut vreo coadă de sapă sau de lopată, că şi aşa nu aveam ce face. Am mers la Surâpă-cum zicem noi- şi am intrat în răchiţi. Nu se prea află lemn pentru o coadă de unealtă, că umblă oamenii întruna. Cum e un pic mai grosucă, hop, vine cu drujba şi o taie. Cel mai rău e că nu numai că distruge tot ce e lemn mai bun şi cu rădăcină sănătoasă, dar fiindcă-l încurcă la picioare un pic lăstarii ce cresc ca nişte copii după ce le-au murit părinţii, îi taie şi pe ăştia, adică defrişează. Distruge. Nu-i de mirare că vin apoi apele şi rup cel mai bun pământ, de luncă, şi-l duc la vale. Rămâne numai prundiş cu gunoaie.De la Şirioara la podul de cale ferată la Sfântu, nu sunt decât două bărcuri mici.”

Vorbele înţelepte ale lui Toderică - cum îi zic afectuos sătenii- fac cinste omului care este angajat la un liceu cu preocupări speciale de ocrotire a naturii. Totdeauna însă domnia-sa a fost un adept al lucrului bine făcut, cu drag şi mai ales cu înţelepciune “că de-aia ne-a dat Dumnezeu n pic de minte, să judecăm dacă un lucru îl facem bine sau rău”.