CONEXIUNI LA HEIDELBERG

Situat pe linia Mannheim, Weinheim, Frankfurt, Heidelberg-ul – oraş universitar, dar şi turistic, staţiune de deal – îşi aşteaptă oaspeţii cu braţele deschise. Castelul de pe coastă, din vremea Cântecului Nibelungilor, veghează de la înălţimea dată atâtea alte ... înălţimi ale celor care trec, purtându-şi paşii de-a lungul atrăgătorului râu, atât de cântat în literatură – Neckar. Heidelberg am Neckar este un loc romantic, propice poeziei din toate timpurile.
Aici s-a înfiinţat şi trăieşte de câţiva ani o Societate numită „Alexandru Ioan Cuza”. Această denumire nu este întâmplătoare pentru că la Heidelberg, într-o cameră din Hotel „Europa”( care se păstrează şi azi spre vizitare), domnitorul a fost găsit mort. Acum, prin timp, din parcul de peste drum, veghează o statuie a celui ce-a întemeiat prima dată principatul sub numele de România. Azi, sunt tot mai puţini cei ce mai au ochi şi pentru statui. Nici măcar acasă. Dar să admiri bustul unei personalităţi româneşti departe de graniţele ţării este un lucru ce merită cunoscut, indiferent din ce domeniu este: politic, istoric, literar, muzical, filosofic.
Preşedintele Societăţii „Al. I. Cuza” din Heidelberg a studiat română – franceză la Timişoara, a fost profesor în şcoli din Târgu – Jiu şi Beiuş, îmbinându-i pe Gh. Pituţ şi Brâncuşi, a plecat din ţară de mai bine de douăzeci de ani, se numeşte Josif Herlo şi este unul dintre principalii organizatori ai Festivalului „Karpaten – Donau”, care se desfăşoară în fiecare an pentru românii stabiliţi în Germania. Invitaţii acestui eveniment sunt artişti – plastici, muzicieni, interpreţi, dansatori, scriitori, actori din ţară, care transmit „pe viu” sentimente, gânduri, idei ale artei pe care o practică, făcând astfel posibil un dialog între culturi: cultura de-acasă şi cea din diaspora, cultura de aici şi cea de acolo, cea de la est şi cea de la vest, cea din trecut şi cea din prezent, de pe vremea mea şi de pe vremea ta...
Prezentă la această manifestare, Societatea „Conexiuni” din Bistriţa a fost reprezentată de Elena M. Cîmpan, Adina Băieşiu şi Florin Bojor. Au fost lansate şi prezentate cărţile „Cel mai frumos poem/ Das schonste Gedicht” şi „Bistriţa – o imagine a poeziei/ Bistritz- ein Gedichtblick”, „Bistriţa în Revoluţie”, „Pelegrinări”, Antologia „Conexiuni”, scrise şi coordonate de Elena M. Cîmpan şi Dorel Cosma. La Heidelberg a sunat poezia în limba română şi în limba germană, ca un dialog între metofore create pe spaţii largi, de respiraţie europeană şi universală. În acelaşi context, revista „Conexiuni”, care se află pe mesele şi birourile din ambasade, cluburi, asociaţii culturale - s-a bucurat de mult succes şi apreciere din partea gazdelor care manifestă interes pentru valorile româneşti, oriunde s-ar afla. Demonstraţiile de lectură din literatura contemporană, susţinute de cei prezenţi, au conturat o imagine sensibilă asupra fenomenului literar românesc în general, dar şi bistriţean, mai ales. S-au rostit poeme şi lumea a stat tăcută, ascultând, simţind că prin preajmă trece un spirit, care vine din patrie şi se întoarce- n patrie: „Cum să-ncapă timpul/ în clepsidră? Doar dacă partea de sus / E cerul,/ Iar partea de jos/ E pământul;” – „Wie konnte die Zeit/ In einer Sanduhr hineinpassen?/ Nun wenn ihr Oberteil/ Der Himmel ist,/ Und der Unterteil/ Die Erde ist;” ( E. M. Cîmpan – „Clepsidra/ Die Sanduhr”).
Indiferent de pământ sau de cer, al nostru rămâne doar timpul. Adina Băieşiu a interpretat cu pricepere şi dăruire cântece care alcătuiesc bogăţia de tradiţii şi obiceiuri străvechi, îmbrăcând portul popular – costum atât de râvnit de multe adolescente germane.
Pentru toate acestea, publicul german are ascultare şi răbdare. Printre personalităţi, l-am remarcat şi apreciat pe Dr. Klaus Heitmann, membru de onoare al Academiei Române, specialist în romanistică, la catedra Universităţii din Freiburg, bun cunoscător al literaturii române, clasice şi contemporane, fără a fi român, nici sas, nici şvab, şi care a rostit o judecată de valoare cu care mulţi ar trebui să fie de acord: „literatura română nu este suficient cunoscută”. Noi am încercat să facem un pas pentru această cunoaştere, un pas mic pentru noi, poate mare pentru omenire. Sigur am fost auziţi, nu doar ascultaţi. Printre cei prezenţi, a fost şi doamna Ana Radu, reprezentant al I. C. R., care s-a dovedit a fi un receptor interesat de o cât mai bună şi cuprinzătoare cunoaştere şi re- cunoaştere a valorilor româneşti în lumea largă.
Nici nu mai ştiam care sunt românii dinafară: cei ce se uită la noi - români dinăuntru sau noi care pentru cei de-acolo suntem „dinafară”. Exilul le-a devenit acasă, iar noi venim dintr-o acasă care preia din străinătate, din răceală, dar care odată a fost casă pe deplin. Literatură, viaţă, istorie. Destin.
Prin această acţiune, gruparea „Conexiuni” a mai cucerit o poartă, cea de la intrare în castelul Heidelberg, ducând cu ea steagul alb, al păcii şi înţelegerii prin artă, dovedind faptul că numele de Conexiuni presupune legături dintre creatori, opere, locuri, timpuri, idei. Niciodată nu-i prea târziu pentru a mai realiza o conexiune cu „Conexiuni”.

EDUARD CĂLINESCU