Copila de sub vii, în ceas aniversar

Foaierul Casei de Cultură „George Coşbuc” s-a dovedit a fi neîncăpător la invitaţia Centrului Judeţean pentru Cultură, care ne anunţa un eveniment remarcabil. Scriitorul Menuţ Maximinian avea să ne surprindă, din nou, în mod plăcut. Şi dacă până aici nu este nimic ieşit din comun, căci Menuţ Maximinian nu este la prima „abatere” de acest gen, obişnuindu-ne cu lumea fascinantă a literelor, pe care cu un dar aparte le potriveşte în aşa fel încât din haosul primordial să se înfiripe lumina, de data aceasta cred că a scos la iveală un diamant pur, pe care l-a şlefuit şi l-a pus în valoare ca nimeni altul.
„Copila de sub vii”, volum apărut la Editura Eikon, îşi are ca personaj principal în primă fază o copilă oarecare ce trăia în armonie desăvârşită cu ai săi, ce săruta bucata de pâine scoasă din cuptor de mâinile harnice ale mamei, a cărei paşi băteau ogorul, iar în zi de sărbătoare se îndreptau grăbiţi spre rugăciune, a cărui dor şi drag era exprimat prin cânt la muncile câmpului şi nu numai. Acea copilă de atunci, pe numele său Cornelia Ardelean Archiudean, avea să ducă mai apoi uliţa dorului de la Ocniţa în cânt pe cele mai mari uliţi ale lumii acesteia.
Uliţa dorului, de care pomeneşte autorul, te poate face oricând contemporan cu uliţele satului tradiţional românesc, iar satul descris este satul fiecăruia dintre noi, sat în care descoperim veşnicia copilăriei. Parcă revezi cu ochii tainici ai sufletului locuri dragi, câmpurile cu maci a lui Coşbuc, casa cu cerdac, în colţul căreia mama torcând priveşte la odorul drag ce zburdă aievea în gradină, iar mai pe urmă, caierul timpului torcând firul aceeaşi mamă, de data acesta bătrână priveşte în zare cu ochi rătăcitori, nu în grădină, căci glasul şi zgomotul s-a stins, ci spre poarta casei. Doamne cum ar vrea să se deschidă, iar în pragul ei să apară pruncul drag, să-i zâmbească şi să-i spună „sărut mâna mamă”.
Menuţ Maximinian ne propune prin acest volum să depănăm un caier al timpului, caierul copilei de altădată, o poveste cu „doamna dorurilor bistriţene”. Doamna Cornelia Ardelean Archiudean, un om de excepţie, aş îndrăzni să spun un dar făcut de Dumnezeu acestor locuri minunate, artistul simplu, cu mult bun simţ, şi-a încredinţat sufletul fiecăruia dintre noi.
Fără a o cunoaşte prea bine, şi chiar deloc, doar după toponimia numelui purtat „Ardelean”, poţi lesne să-ţi dai seama că ai de a face cu o ardeleancă neaoşă ce ştie mai bine ca oricine să-şi cânte dorul şi dragul, purtându-şi în suet pe cărările de cânt şi dor Ardealul drag. Şi dacă vreodată vei avea ocazia şi privilegiul de a o cunoaşte personal, aşa cum de altfel am cunoscut-o şi eu, vei rămâne fascinat de-a dreptul. De ce? Fiindcă înaintea ta se va înfăţişa o făptură frumoasă la chip, blajină, de o smerenie şi o simplitate dusă la desăvârşire.
Prestanţa ei ca om întâi de toate emană bucurie, bucurie cerească din care împărtăşeşte şi altora. Aceeaşi bucurie i se putea citi pe chip şi azi la ceas aniversar, când prin voia Cerescului Părinte împlinea vârsta înţelepciunii, 60 de primăveri dintre care 42 le-a dedicat slujirii semenilor prin cânt. Cuvintele frumoase, adresate de către directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Florin Şomlea, precum şi de înalte personalităţi ale lumii artistice şi etnologice precum Prof. Dr. Ioan Bocşa, Prof. Dr. Valentin Marica, Prof. Dr. Aurel Bodiu, realizator tv Doina Mirea şi alţii au certificat ceea ce autorul Menuţ a consemnat, iar noi privitorii ştiam. Desigur, n-au lipsit nici cuvintele pline de miez a celui ce a aşternut rând după rând pentru ca într-un final să se audă o voce caldă în care se putea citi emoţia: „Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru harul pe care mi l-a dat în ale cântecului, pentru drumul meu în această viaţă, pentru marea încercare prin care m-a trecut şi mai ales pentru raza de lumină pe care a aprins-o în inţa mea!”
Pentru toate acestea şi altele asemenea, îngăduiţi-mi alesă doamnă a vă deschide poarta sufletului şi zărindu-vă în cerdacul veşniciei întruchipat de cant şi adiat de dor să exclam “sărut mâna mamă”. Închei modestele mele cuvinte adresându-mă autorului într-un ton arghezian: “carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”
Lansarea cărţii a avut loc în cadrul Festivalului concurs ”Zestrea Satului”. În prezenţa directorului Centrului Judeţean pentru Cultură, Vasile Şomlea, a preşedintelui juriului, profesorul Ioan Bocşa, au fost anunţate premiile: Larisa Bozbici (locul III), Iulia Pleşcan (locul II) şi Ionuţ Zegrean (locul I), la prima categorie de vârstă, până în 16 ani. La instrumentişti s-au remarcat: Teofil Mureşan Teodor (locul III), Marian Dragotă (locul II) şi Nicuşor Dragotă (locul I). La secţiunea de vârstă 16-35 de ani au fost pe podium: Viorica Mănăstire (locul III), Axinia Rânzeş (locul II) şi Mădălina Mârza (locul I). Premiul special al juriului a fost obţinut de o voce de excepţie: Eugenia Horoba, din Molişet. Evenimentul a fost prezentat cu profesionalism de artiştii Alexandru Pugna şi Maria Dan Golban.
După recitalul semnat de îndrăgitul interpret Petre Petruse a urmat Sărbătoarea Cornelia Ardelean Archiudean, alături de Orchestra Profesionistă „Dor Românesc” şi de maestrul Ştefan Cigu. Distinsa doamnă a primit plachete aniversare, flori, gânduri alese, de la directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Vasile Şomlea, preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, viceprimarul George Avram, directorul Centrului Cultural, preşedinte al Federaţiei Europene de Folclor, Dorel Cosma, preşedintele PROADO, Doina Orza, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor-Alexandru Câţcăuan. Recitalul celei mai reprezentative voci a Bistriţei a ridicat publicul în picioare. La mulţi ani cu bucurii frumoasă doamnă !
Preot Aurelian Poptean