Cornel Cotuțiu: Gest și cuvânt

E greu, e imposibil să aduni (pe câte coli?) expresii, locuțiuni, vocabule, stârnite, cultivate diurn, neîntrerupt, pentru a comunica cu semenii tăi, fie colegi de slujbă, fie cunoștințe, prieteni, rude. Sunt stări, situații care țin de freamătul zilei, de comportament, de educație, de firea reactivă a omului.

            Ei bine, am parte de secvențe, fie inedite, fie repetate, ce par efemere, unele însă de preț; depinde de cel dornic să fie sensibilizat.

            Mă voi referi la două puseuri comportamentale.

            Mă aflam la Biblioteca Județeană „Liviu Rebreanu”. Cum directorul ei, poetul, preotul Ioan Pintea se afla în oraș, la solicitarea Consiliului Județean, un bibliotecar de la biroul de alături, m-a poftit, grațios, să mă așez pe un fotoliu din holul de alături. Avea o expresie a chipului ca și cum el însuși era căutat. Amabil, s-a aplecat înspre mine:

                        - Doriți ceva? - am fost întrebat.

                        Îl doream pe... manager.

                        - Apă? - întrebase cu aceeași bunăvoință.

                        - Într-adevăr.

                        În câteva minute, a revenit, cu două pahare.

                        - De ce două?

                        El, zurâzând:

                        - Unul este cu apă obișnuită. Celălalt este ușor dezghețat. Alegeți, vă rog.

            Am avut intenția să mă ridic și să-i întind mâna, a felicitare. Dar m-am gândit îndată că la o așa amabilitate replica nu poate fi decât de aceeași măsură.

            Diferența consta în faptul că el era mânuitor de carte, eu doritor de așa ceva.

            Aproape zilnic, în jurul orei 10 a dimineții, intru într-o braserie din centrul orașului Beclean. E spațioasă, pereți de sticlă, lumină din abundență.

            La tejghea las o bancnotă și îi întind doamnei două degete, ca să confirm că știe ce vreau; trei ceșcuțe - cu ceai, cafea și apă.

            Aici săvârșesc timpul meu matinal, de lectură a publicațiilor, la care sunt abonat, și dezleg rebus. Câte o dată, prietenul, scriitorul Radu Zăgreanu, mă vede dinspre trotuar, intră și se săvârșește același dialog, anticipat de o strângere a mâinii. El:

                        - Ce faci?

                        - Ca de obicei, exerciții de deșteptăciune.

                        Și el cercetează cât de umplută e pagina cu cuvinte încrucișate.

            Dar, de un an de zile, de când am descoperit localul, nu mă satur de un cochet mini peisaj de pe masa unde mă așez. E o cutiuță pătrată, din plastic, în care celui care are nevoie i se oferă șervețele de hârtie albă. Dar cutiuța are, pe două laturi, imprimată, o adresare neașteptată, din partea patronului: „Vă mulțumim că lăsați masa curată!”.

            Nu am mai întâlnit o astfel de abordare a relației dintre ospătar și client. E respect delicat pentru consumatorul anonim. O comunicare minimă, dar extrem de civilizată. Recitesc mereu această frază, care, altfel, poate fi neînsemnată.

Cornel Cotuțiu