Corneliu Florea, întâlnire cu Bistriţa
Scriitorul Corneliu Florea, stabilit din anii 80 în Canada, a fost invitatul sesiunii de iunie a Cenaclului „George Coşbuc”. Manifestarea a debutat prin cuvântul directorului Casei de Cultură a Sindicatelor, Alexandru Câţcăuan, care a schiţat programul de vară al instituţiei, care doreşte marcarea a 40 de ani de la înfiinţarea cenaclului.
Manifestarea a fost coordonată de scriitorul Virgil Raţiu, care spune despre Corneliu Florea că prezintă jurnale şi memorialistică cu o abundenţă literară. De altfel, scriitorul a venit însoţit de cărţile editate de-a lungul timpului, începând cu „Jurnal de lagăr liber” din anul 1987, până la recenta apariţie „Jurnalul unui medic”, în care povesteşte întâmplările prin care a trecut ca medic, atât la Timişoara, cât şi în Bistriţa, Maramureş sau Canada. Preşedintele Cenaclului, Ion Moise, a conturat partea jurnalistică a lui Corneliu Florea, vorbind despre revista „Jurnal liber”, apărută începând cu 1991 în Canada. Scriitorul Corneliu Florea, alias Pădeanu Dumitru, a vorbit despre cei 887 de mohai pe care i-a întâlnit în peregrinările sale, comparându-i cu arta pe verticală a lui Brâncuşi, precum şi despre libertatea fluturelui monarh, regele insectelor, pe care le-o doreşte şi românilor. „Nu scriu din inspiraţie sau vreun interes personal, scriu din nemulţumire şi revoltă. Nu scriu prea bine, dar scriu liber”, au fost cuvintele scriitorului. Poate prea modest, aşa cum a fost toată viaţa, luând-o de multe ori de la capăt întru împlinirea viselor.
Cornel Cotuţiu vede un ochi al detaliului semnificativ, un nerv al naraţiei, o proză nonfictivă de care lumea are nevoie din ce în ce mai mult, iar Victor Ştir observă în cărţi o proză în toată regula. Au fost prezenţi Olimpiu Nuşfelean, Ovidiu Pojar, Alexandru Cristian Miloş, Traian Parva Săsărman, Marilena şi Gheorghe Toxin, Suzana Deac, Ştefan Veşcari, Niculae Vrăsmaş, Lucreţia Bucur, Liviu Ioan Mureşan, Viorel Rusu, Dumitru Isac ş.a. În aceeaşi atmosferă a fost prezentat şi Anuarul bârgăuan, coordonat de Niculae Vrăsmaş şi volumul „Stele sub zăpadă” al Lucreţiei Bucur.
Adaugă comentariu nou