Coşbuc e a noastră poveste…

Ştim că a venit pe lume într-o zi bine cuvântată de septembrie, la trei ani după deschiderea Gimnaziului Grăniceresc năsăudean, predestinat parcă să-i dea strălucire, peste ani, prestigiosului locaş de cultură, care împlineşte azi venerabila vârstă de 148 de ani.

A venit pe lume într-un sat „sărăcuţ şi puţintel”, de pe Valea Sălăuţei, într-o căsuţă „cu acoperiş de paie, cu umeri gârbovi”. S-a născut cu ochii larg deschişi spre tainele universului, spre cunoaştere. Ştim că a învăţat primele slove ale cărţii cu dascălul Tănăsucă Mocodean, a trecut apoi la Şcoala Primară din Telciu şi, în curând, la Liceul Grăniceresc din Năsăud. Aici şi-a făcut ucenicia literară la Societatea de Lectură Virtus Romana Rediviva şi şi-a publicat primele versuri în revista manuscrisă a societăţii, Muza Someşană.

Cu o cultură largă şi solidă, formată pe băncile acestui liceu, a trecut câţiva ani pe la Universitatea din Cluj, unde l-a entuziasmat cursul despre literatura populară ţinut de profesorul Grigore Silaşi.

Apoi, Slavici l-a chemat la redacţia revistei Tribuna din Sibiu, unde a cunoscut „anii cei mai roditori din întreaga creaţie”, după cum singur a mărturisit. Şi, într-adevăr, i-au apărut, rând pe rând, „Balade şi idile”, „Fire de tort”, „Ziarul unui pierde vară” şi „Cântece de vitejie”, inaugurând „un triumf al soarelui în poezia românească”.

Prin geniul său, a trecut în nemurire şi neamul românesc, a făcut să se vorbească cu respect despre el pe multe meridiane ale pământului, ne-a dat un nume distinct, un nume solemn.

Despre autorul Baladelor şi idilelor s-au scris pagini de aleasă vibraţie afectivă. Liviu Rebreanu spunea că a descoperit frumuseţea, frăgezimea, puterea veşnic vie a ţăranului şi a turnat-o în forme ademenitoare. Mai afirma că scrisul său trăieşte şi va trăi cât neamul românesc. George Murna aprecia că verbul său „patriotic, sănătos, direct şi energic a pătruns ca o trâmbiţă de deşteptare în masa mulţimii, a întărit şi a ţinut trează conştiinţa naţională, cu deosebire în Ardeal”. Iar Garabet Ibrăileanu socotea că a fost „un scriitor rar, un scriitor unic în întreaga literatură a vremurilor de azi”.

Şi critica literară a zăbovit cu folos asupra creaţiei coşbuciene, elaborând studii şi exegeze semnate de nume prestigioase: George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Dumitru Micu, Petru Poantă, Lucian Valea, Alexandru Husar, Gavril Scridon, Mircea Zaciu şi alţii.

A pus în creaţia sa poetică cugetări înalte şi le-a îmbrăcat într-un veşmânt regal. Multe din versuri au devenit cântece îndrăgite, fredonate cu simţire la muncile câmpului sau în ceasurile de petrecere; altele exprimă în formă aforistică o parte din codul înţelepciunii populare: „Viaţa-i datorie grea/ (…) Şi laşii se-ngrozesc de ea”; „O fi viaţa chin răbdat/ Dar una ştiu: că ni s-a dat/ Ca s-o trăim”; „De rupi din codru-o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea,/ Ce-i pasă lumii-ntregi/ De moartea mea?”

După 145 de ani de la naştere, a rămas viu în sufletele românilor, a rămas contemporan cu generaţia de azi şi, credem, şi cu cele viitoare. Mulţi admiratori ai poetului şi-au exprimat în versuri preţuirea şi dragostea pentru creaţia sa.

Cu ceva timp în urmă, se dezvelea la Hordou, prin grija Primăriei şi cu sprijinul financiar al dr. Dascăl, bustul lui Decebal, eroul evocat cu multă căldură de Coşbuc.

Atunci spuneam în gând aşa:

Azi, la Hordou, s-au întâlnit doi regi,

Un rege al Daciei şi unu - al poeziei.

Decebal către popor, rostea cu glas impunător:

„Din zei de-am fi scoborâtori/ C-o moarte toţi suntem datori (…)/ Dar nu-i tot una leu să mori/ ori câine-nlănţuit”.

Şi mai gândeam aşa, îmi pare:

„De azi Hordoul va fi mult mai tare

Cu Decebal de strajă, la hotare”.

„La bustul tău” şi Eva a zis:

„Pe tine vremea nu te-a-nvins,

Te-ai veşnicit prin tot ce-ai scris

Şi versul tău ne va rămâne

Ca o speranţă de mai bine”

Şi N. Herescu-şi amintea / Cu drag de poezia ta:

„Mă poartă gându-n satul lui Coşbuc

Pe unde, ca şi-n vremurile sale

Aceiaşi plopi doinesc eterna jale

Şi-aceeaşi cruce oamenii şi-o duc

Mă poartă gându-n satul cu suspine,

Acolo unde-n fiece căscioară

E-o mamă care aşteaptă zi şi seară

Şi George nu mai vine, nu mai vine”

Un poet braşovean de statură micuţ/ Cunoscut sub numele de Aurel Bănuţ/ Îţi lasă aici, şi el, un omagiu drăguţ:

„Mulţi George-n lumea asta, cum vin, aşa se duc,

Dar unul veşnic sta-va ca steaua-n cer,

Să verse-n noi lumină, ca peste mări un far

Al poeziei noastre drept scump mărgăritar,

Azi vrea să-l felicite, un tare micuţ,

Nici cât un ban nu este, e numai un Bănuţ”.

Spunea şi Păunescu, din cer, de unde este:

„Coşbuc e a noastră poveste/ Şi doinele lui vor rămâne/ Iar poezia lui este/ Duminica limbii române”.