Temniţele libertãţii

Cu tristeţe despre „Idealuri abandonate”

Cel ce a scris “capodopera” din martie 20, 2010, articol încărcat de emoţie şi de făţărnicie, menit să stoarcă lacrimi până şi măreţului scaun cărturăresc în virtutea căruia găsise inspiraţia să arunce „mâţa moartă” în curtea FILIALEI PARTIDULUI ROMÂNIA MARE DIN MUNICIPIUL BISTRIŢA,pe care o conduc putea osteni într-o cauză mai bună. Nu i-am răspuns imediat, întrucât nu aveam toate datele necesare cu privire la acţiunile caritabile pe care le-au făcut liderii P.R.M.,cu atâta generozitate, în ograda familiei martirului Mihai Cofar din Ibăneşti. Am jurat în inima mea să nu fac nicio afirmaţie nefondată, scrisă sau vorbită, fără un prealabil şi temeinic studiu, bazat pe documente şi mărturii autentice.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, ing. Amza Mărgărit Constantin (frumos nume!), lider al Filialei P.R.M. Mureş, pentru iniţiativa fericită şi inspirată din Răsunetul Nr. 5362-5363,27-28 martie 2010, cu care mi-aţi luat povara şi tristeţea legate de idealul României Mari, alăturându-vă nouă, celor din Bistriţa, în bună parte! Iată că ştim să fim solidari,în ciuda gurilor rele, împotriva josniciei, a lipsei de demnitate şi recunoştinţă ale unor foşti colegi, şi pentru toţi românii care cred sau nu în noi,pentru toţi cei ce ne iubesc şi ne spijină! Unul dintre motivele rarelor mele apariţii în presă este cel legat de lipsa de spaţiu în ziarul local Răsunetul, singurul din acest perimetru ostil care mă găzduieşte ,fără complexe şi fără prejudecăţi. Rog, pe această cale, întregile forţe conjugate ale P.R.M. din România şi din străinătate,pe toţi românii şi neromânii care vor să păstreze idealul de „libertate a presei” să sprijine acest ziar pe orice cale,întrucât se confruntă cu probleme financiare grave, ameninţat fiind de „duhuri” culte, oculte şi inculte, cu dispariţia la fel ca toată presa scrisă! Mărturisesc, înaintea lui Dumnezeu, că iniţiativa îmi aparţine exclusiv şi că nici măcar nu mi-a sugerat cineva acest lucru!!! Demersul izvorăşte din revolta mea interioară împotriva oricărei nedreptăţi care ne face,de o veşnicie parcă, viaţa un iad!!!

Cât priveşte volumul de eseuri al lui Menuţ Maximinian, Rădăcini împrumutate, care relatează, bazat pe un studiu obiectiv şi temeinic, regretabilele cauze ale dezrădăcinării populaţiei româneşti din ceea ce numesc aceşti strigoi hortişti „Ţinutul Secuiesc’, mă rezum doar prin ai avertiza, atât pe Ion, în mod cu totul special pe Jancsi şi,nu în ultimul rând,pe acest împăciuitor emotiv cu veleităţi cărturăreşti, V.F,că acest „ţinut” riscă să capete titlul sugestiv de „Ogorul Sângelui”, care se potriveşte, în mod apocaliptic şi cutremurător, cu viziunile pe care le-am avut când am scris volumul meu de eseuri şi cugetări filozofice, Praporii Civilizaţiei Occidentale şi Viitorul României, volum care,cu ajutorul lui Dumnezeu, o să apară în vara aceasta.

Nu-mi arog pretenţia de apărător al lui Menuţ Maximinian, întrucât ştie singur să-şi poarte de grijă aşa cum, din nobleţe sufletească, creştină, poartă grija multor scribi de prin catacombe, fără să ceară recunoştinţă şi nici altceva în schimb.

Nici în ce priveşte „Ogorul Sângelui” nu-mi arog nici un fel de pretenţie, de atot-ştiinţă si atot-puternicie, întrucât nu am altă putere decât aceea care izvorăşte din credinţa mea în Isus Cristos şi în lucrurile pe care le-a făgăduit;dar ce-ar spune aceşti strigoi hortişti,dacă aş lua statuia lui Eminescu în mâna dreaptă a Dreptăţii lui Dumnezeu şi aş planta-o,pentru totdeauna,alături de bustul lui Petöfi Sándor din Budapesta, căci, în definitiv, Budapesta „şede” pe pământ dac, după cele mai vechi hărţi şi mărturii ale Istoriei Neamului meu. Nu ştiu cât sânge de roman curge prin mine, dar nu-mi doresc nici un amestec genetic cu fantomele celor ce au tăiat creştinii în două cu fierăstrăul, cu cei ce L-au crucificat pe Hristos, pe fratele Mântuitorului, Ioan Evanghelistul, cel ce a scris Apocalipsa, cu cei ce L-au biciuit şi L-au scuipat pe Isus, ca apoi să pornească, posedaţi de cele mai numeroase şi nemiloase cohorte de draci, în Numele Lui,arogându-şi pretenţia de ”oaste a Domnului”, spre împlinirea celui mai sângeros şi mai diabolic genocid din istoria tuturor timpurilor, cruciadele. Cum se simt astăzi fiii şi fiicele acelor oameni îndrăciţi, când li se spune, cu mândrie şi cu pretenţia idioată de popoare „nobile”, cu „vocaţie istorică”, că părinţii lor L-au omorât pe Fiul lui Dumnezeu si că au vărsat sângele sfânt, apoi al celor pentru care El a murit, făcând să dispară civilizaţii întregi de oameni care trăiau liniştiţi în ostroavele lor? Dacă nu le este ruşine, atunci să le fie ruşine că se mândresc cu astfel de crime, cum îmi este mie la gândul că vreo mamă dacă şi-a deschis silită genunchii ca să primească, împotriva Firii şi împotriva lui Dumnezeu, sărbătoarea diabolică a sămânţei satanei în trupul neamului meu!

Mă dezic astăzi, înaintea oamenilor, înaintea lui Dumnezeu şi cu Voia Lui, de orice sânge şi de orice sămânţă romană şi-mi logodesc inima, cugetul şi duhul cu neamul, cu sângele şi Duhul Celui care a murit pe Cruce, şi dreaptă să-mi fie iertarea dacă voi patimi şi eu ca şi El. Amin!!! Îţi mulţumesc, Doamne, Tu care n-ai lăsat niciodată cuvântul meu să cadă, că urmaşii mei vor locui într-o ţară care se va numi „Dacia Creştină” şi într-o capitală care va purta Numele Tău!

Sfătuiesc toate neamurile care poftesc să trăiască în şi din pământul în care m-am născut, să vieţuiască în pace alături de fii şi fiicele noastre; altfel voi lua bustul lui Eminescu, mă voi ridica împotriva oricărui neam care-mi va sta în cale şi nu-mi va păsa câte străchini cu paprikás voi strivi în calea mea spre Budapesta şi spre toate capitalele şi foalele care papă din pământul Daciei Mari. N-am dorit decât România Mare, dar aroganţa şi lăcomia voastră, ai milă, Doamne, mă fac să poftesc a plăti o datorie mai veche pe care hotărâsem să o las fiului meu, care se va naşte la vremea lui, pentru alte vremuri decât acestea!

Dar acum veni vremea să mă opresc din scris şi din îngrijorătoarea lipsă de spaţiu din cotidian,dar nu înainte de a vă mărturisi motivul pentru care Corneliu Vadim Tudor n-a fost să fie preşedintele României. Păi, ce să facă el cu slujba asta de pădurar excitat…, mă rog, de marinar, într-o ţară în care până şi chimenul e secuiesc?! Chiar dacă Vadim nu va fi niciodată preşedintele României,în sufletele multor români şi neromâni va rămânea, nu preşedintele României, ci suveranul ei,iar P.R.M. îşi va schimba pentru prima dată numele în P.D.M., adică Partidul Dacia Mare.

Ce să fac altceva din mine, dacă Dumnezeu m-a făcut idealist creştin? Dumnezeu să binecuvânteze Dacia Mare şi să nu lipsească niciodată pâinea şi vinul, adică Trupul şi Sângele Mântuitorului de pe mesele dacilor mei!!!

Ioan Pop, preşedintele PRM Filiala

Municipiului Bistriţa

P.S.Era sa scriu P.D.M.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5