Cuibul stăruinţei

Nu e de neluat în seamă stăruinţa unei publicaţii de a apărea „la zi”, aşa cum este „Cuibul visurilor” de la Maieru. E drept că publicaţia beneficiază de consecvenţa a doi factori principali: un redactor-şef harnic, pasionat – l-am numit pe scriitorul Icu Crăciun - şi onestitatea sponsorului – în cazul acesta Consiliul Local Maieru.

Numărul de pe ianuarie 2011 a mensualului măierean (16 pagini) este foarte generos prin spaţiile dedicate unor personalităţi ale zonei, şcolii şi religiosului. Concret:

Pe două pagini şi jumătate (!), Ion Radu Zăgreanu, în ampla cronică a volumului „Liviu Rebreanu prin el însuşi”, datorat lui Niculae Gheran şi Andrei Moldovan, selectează opinii ale marelui scriitor „despre el însuşi”, conchizând că cei doi rebrenologi au reuşit să pătrundă „în durata interioară” a conştiinţei acestuia. Nu mai puţin interesant este portretul pe care îl face Icu Crăciun doctorului în drept Lucian-Săndel Macavei, cel mai tânăr judecător (35 de ani) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Autorul porneşte de la următoarea premisă: „Înclin să cred, tot mai mult, că vehicularea ideii legate de plecarea celor mai studioşi tineri din ţară şi că, vezi doamne, nu rămân aici decât mediocrităţile, este o prejudecată inventată de nişte politicieni frustraţi, cu un nivel spiritual de bună seamă îndoielnic.”

Un reportaj (prof. Adriana Dumitru) despre „Balul bobocilor” şi 12 poezii ale elevilor (cei mai mulţi condeieri fiind din clasa a V-a) acoperă două pagini plăcute lecturii.

La fel de generos este spaţiul acordat universului religios; titlurile spun de la sine: „Poezie şi cântare religioasă pe pământ românesc” ( Alexandru Dărăban), „Să iertăm prin rugăciune şi iubire” (Dan Popescu), „Incinerarea – susţinere biblică” (Sandu Al. Raţiu).

Apreciez, de asemenea, faptul că revista măiereană nu ocoleşte aspecte şi esenţe ale anilor aceştia din debusolata societate românească. Mi-a plăcut îndeobşte textul „Ştim”, aparţinând lui Valer Pop. Nu mă pot abţine să nu spicuiesc câteva enunţuri: „Ştim că politicienii din România nu cunosc instituţia demisiei de onoare”; „Ştim că dacă noi o vom duce din ce în ce mai rău, politicienii o vor duce din ce în ce mai bine”; „Ştim că dacă diverse categorii sociale protestează din cauza traiului insuportabil, cei de la putere vor declara că sunt manipulaţi de opoziţie”; „Ştim că avem politiceni cărora le place orice din ceea ce nu merită.” Şi încheie retoric: „Oare cine ar trebui să umble târâş pentru a cere scuze poporului român?”

Şi încă ceva, dar absolut superb: textul „Bunătăţi de vară”, de Ilie Hoza. Vervă suculentă, umor, bunăvoie, fină ironie, poezie ; „o arhivă de mirozne, arome, parfumuri, senzaţii olfactive, un dulap imaginar, în care să păstrez toate parfumurile lumii.” – işi propune la un moment dat autorul, dar adaug că în acest fabulos dulap poate fi adunat tot ce o vară mirifică i-a oferit ochiului, urechii, degetelor. Ca în final să încheie hazos: „Ahhh, offf, ce-mi doresc o boare, care să-mi apuce izmenele şi să le-arunce pe gard, la uscat!” Delicios textul!