OASPEŢI LA CUIBUL VISURILOR

Maieru, din coasta Măgurii. Uşa cuibului uşor deschisă. Intru în liniştea istoriei, salut fuior al visurilor trecutelor vremuri, salut prietene, mă bucur să te văd iarăşi, îndrăzneşte şi intră la mine.

Patriarhul este singur pe coloane de amintiri şi între cărţile sale, eternii prieteni, cu vremurile care aici nu curg niciodată. Ne bucurăm împreună de clipa prezentă. Aici nu întâlneşti meschinăria cotidiană.

Oamenii de atunci erau autentici şi mai liniştiţi. Astăzi valuri de răutate vicleană otrăvesc sufletele şi omul devine parşiv şi mândru, el este cel mai bun, cel mai deştept, cel mai drept şi cel mai şmecher.

Firava şi finuţa Ancuţa Crăciun vine cu musafiri, sunt învăţătoare şi profesoare de la şcoala generală „Ştefan cel Mare” din Bistriţa care derulează un parteneriat educaţional, schimb de experienţă, cu colegele de la Maieru. Vine un grup frumos şi disciplinat. Domnul profesor Sever Ursa le vorbeşte 10 minute şi nimeni nu scapă un cuvânt. „Copilăria este cel mai frumos capital din viaţa noastră...Rebreanu copilăreşte aici...Cât de puternici erau dascălii odinioară...Bogăţia spirituală cu care măsurăm trecerea timpului...” Grupul feminin se răspândeşte în muzeu, cu profesorul la mijloc...

Lumea pleacă, cuibul rămâne. Salut, cuib de amintiri, rămâi cu bine, am să mai vin pe la tine, salut prietene, ştii că te aştept de fiecare dată.

„Cât de puternici erau dascălii odinioară”, spunea domnul Ursa. Erau, fără îndoială, unii dintre noi ştim şi de ce.