Cultură

În organizarea CJ BN şi a Comunităţii Evreilor Bistriţa a avut loc un semnificativ concert Klezmer susţinut de cunoscuta şi apreciata formaţie „Mazel Tov” din Cluj-Napoca, prilejuit de sărbătorirea...
La Editura Princeps Multimedia din Iaşi a apărut cartea-dicţionar ilustrat „Rostirea postmodernă” – Generaţia Poetică 80 în literatură română” de scriitorul, editorul şi istoricul literar Daniel...
Apariţia unei reviste în peisajul literar românesc nu poate fi decât un real câştig intelectual şi informativ mai ales pentru cititorii pasionaţi de valorile clasice ale literaturii noastre.
Printre cei peste 200 de colindători din mai multe judeţe ale ţării, care au colindat sâmbătă la Zalău, în cadrul celei de a doua ediţii a Festivalului ,,Slobozi-ne gazdă-n tindă”, s-a aflat și...
De mai bine de jumătate de deceniu, decând am stabilit conexiunea Asociaţie culturale ,,Gând Românesc, Gând European” şi a revistei lunare de cultură, ştiinţă şi artă ,,Gând Românesc” de la Alba...
Întâlnirea pe luna decembrie a Clubului „Radu Săplăcan”, de sub egida Primăriei Beclean, a avut în centru dezbaterea unei teme extrem de actuale- implicarea bisericii în politică, în societate. După...
Ansamblul de muzică tradiţională „Doruri bistriţene” a Liceului de Muzică Bistriţa (coordonat de prof. Cristina Bălan), alături de Ansamblul „Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului (coordonator...
Asociația folclorică „Țapinarii” - Susenii Bârgăului Parohia ortodoxă Susenii Bârgăului Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud organizează CONCERT DE COLINDE STRĂVECHI Duminică, 13 decembrie...
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud Comunitatea Evreilor Bistrița Societatea de Concerte Bistrița HANUCA 5775 CONCERT KLEZMER - Formația “MAZEL TOV” Cluj Dirijor : Vasile Socea – vioară...
Cum prea bine se știe, potrivit calendarului creștin, prima sărbătoare de iarnă e marcată de ziua Sf. aer. Nicolae de la Mira Liciei, făcătorul de minuni (5 decembrie). Pentru copii (dar parcă nu și...
Comoara inestimabilă a monogarfiilor săteşti de pe Valea superioară a Someşului Mare şi-a mai adăugat zilele trecute încă un mărgăritar istoric al acestui ţinut, prin lucrarea neobositului...
Am întâlnit în capitala Austriei, la Viena, o efervescenţă culturală românească cum rar se întâmplă chiar şi în oraşele patriei. Şi asta nu întâmplător. Aici trăieşte, de ani buni, un român adevărat...
Primăria Mărișelu, Parohia ortodoxă și Asociațiile tinerilor creștini ortodocși din Protopopiatul Bistrița și din parohia Mărișelu au organizat duminica 6 decembrie, de Sf. Nicolae, ediția a V-a a...
Revista „Nord Literar”, înfiinţată în iunie 2003, a aniversat, de curând, apariţia celui de al 150-lea număr, eveniment la care am avut ocazia şi bucuria să particip alături de scriitorul Olimpiu...
Între 27 și 29 noiembrie 2015 la Bistrița s-a desfășurat cea de-a 11 ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu”, într-o atmosferă de entuziasm, specifică unei...
“Aicea, guvernanții noștri dacă nu se deșteaptă, aproape că suntem în al 12-lea ceas.” Cu aceste cuvinte ale unui țăran din Belin, jud.Covasna, se deschide Raportul de cercetare al Centrului European...
Prezent, la invitaţia dr. Dorel Cosma, manager Centrul Cultural Municipal, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Profesionist şi Literatură ,,Liviu Rebreanu”, poetul francez Joel Conte,...
La momentul aniversar din 2013, când s-au sărbătorit 45 de ani de la înfiinţarea Regimentului 221 Mecanizat din Bistriţa, patru colonei şi-au dat mânaşi s-au decis să întocmească monografia...
Cititorul se numeşte Horia Petrean şi este în clasa a IV-a. Tocmai a câştigat un concurs de lectură şi se mândreşte cu acest fapt. În câteva minute, înainte de începerea lansării de carte, la care am...
Ajuns la volumul al 18-lea din colecţia „În vârful peniţei”, autorul Ioan Mititean continuă neobosit, ca şi cum peste dânsul timpul n-ar trece deloc, cu peniţa într-o mână şi cu gândul în cealaltă,...
Acest Festival, aflat la a XI-a ediţie, reprezintă cardul de sănătate culturală a unui oraş ca Bistriţa, unde găsim o densitate de fapte şi evenimente cu destinatar precis, pe care dacă le raportăm...
„Monografia Regimentului 221 Mecanizat” (1 octombrie 1968 – 25 iulie 2000) Pagini de istorie militară de col. (r.) Ioan Cordovan

Pagini

Subscribe to Cultură
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5