Cultură
|
Sala Baudelaire a găzduit cu ani în urmă reuniunile „Cenaculum”, dar şi alte importante întâlniri literare. Azi este o amintire, prin modernizarea totală a clădirii unde a existat (Colegiul Naţional... |
Emil Dreptate:
Hei, caii mei
Hei, versurile mele, voi versuri ale mele,
Cum v-am adus eu, cenuşă din stele,
Cum în Mişcarea de-aici, de la noi,
Cea literară, făcut-am din voi
Drumuri deschise spre... |
Hei, caii mei
Hei, caii mei, voi cai ai mei,
Flutură coama voastră lingă stele,
împovărată bate copita în auz,
Ajunge doar să mă gîndesc la voi
Şi-s zări de praf pe drumurile lumii
Şi şeile-s cit... |
Vă vine să credeţi? Nici mie. Ce să caute „România literară” la Aiud, un orăşel de provincie cunoscut mai degrabă pentru faimoasa lui puşcărie decât prin nişte acte de cultură? mă întrebam când am... |
După amplul volum în care sunt tratate în mod aplicat romanele lui Liviu Rebreanu, neobositul cercetător Iacob Naroș revine cu o nouă carte („Rebreanu în mileniul III”, Editura Tipo Moldova, Iași,... |
Mult şi puţin. Este mult pentru că scriitorul Dumitru Radu Popescu a dat literaturii române o operă de mari dimensiuni şi de o mare profunzime, dacă ne-am gândi doar la proză şi dramaturgie, chiar de... |
Ca un copil cu urechile lipite de ceafă zăceam într-un pat Din când în când
venea cineva deschidea fereastra Când pleca păsările năvăleau în odaie
Îmi aduceau apă îmi răcoreau fruntea Odată a venit... |
ZILELE ORAŞULUI SĂRMAŞU
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ „LIVIU RUSU”
PROGRAM
Proiect
Vineri, 28 august, ora 12,00 sediul Bibliotecii |
Cunoscut şi apreciat autor de versuri, de o mare sensibilitate şi un mesaj vibrant şi debordant, de a transmite cititorului şi consumatorului de bune versuri, sentimente dintre cele mai puternice,... |
Primăria şi Consiliul Local Matei
Comitetul 710 Bidiu
Vă invită
Duminică, 30 august 2015
La sărbătoarea satului Bidiu
Program:
Ora 10.00 – Sfânta Liturghie
Ora 15.00 – Căminul Cultural – Lansare de... |
Calculatorul meu nu acceptă titluri numai din cifre. Iată, m-am conformat, dar nici așa nu vreau să se creadă că e vorba (doar) de aritmetică. Cuvintele din titlu circumscriu destinul exemplar al... |
Conducerea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud din str. G-ral Grigore Bălan nr.19 îşi cere scuze pentru inconvenientul creat în următoarea perioadă în vizitarea Muzeului Bistriţa şi vă aduce la... |
Sub egida Consiliului Local, a Primăriei Municipiului Craiova şi a Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană - 2021, Casa de Cultură
„Traian Demetrescu” din Craiova organizează, în perioada 2-... |
De multă vreme ni se transmite obsesiv pe toate canalele mediatice că societatea românească se află în degringoladă morală. Deseori suntem bulversaţi de ştiri năucitoare, că la noi există o inversare... |
Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii – „Vitralii” a ajuns la nr. 23 din anul 2015, fiind în anul VI de apariţie şi având un subtitlu „Lumini şi umbre”, fiind o publicaţie editată... |
Un concert final al cursanţilor participanţi la Cursul de Vară pentru Flaut, desfăşurat în perioada 25 iulie – 4 august a.c., la Bistriţa, a avut loc la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, la... |
Un om sufletist, amabil, respectuos, care ştie să aprecieze arta, un mărinimos şi iubitor de frumos, un vizionar care se dedică semenilor, realizator de emisiuni TV şi Radio, Emil din Carpaţi, cum... |
La editura Karuna a apărut volumul de proză intitulat ,,Tocmala,, carte pe care Elisabeta Lușcan a scris cu intenția vădită de-a prezerva ceea ce se mai poate din zestrea care a fost odată lumea... |
După ce a publicat şase volume de poezii în manieră clasică, un adevărat balsam sufletesc pentru iubitorii acestui gen literar, Raveca Vlaşin coboară în lumea de basm a vârstei nevinovate şi dedică... |
Pornind de la titlul cărţii pe care ne-o propune Gheorghe Mizgan, spre lectură, vom putea face frumoase speculaţii poetice; un cameleon care, nu doar împrumută sentimentele, culorile şi toanele... |
În cadrul amplelor evenimente culturale în care o delegaţie de100 de bistriţeni a reprezentat judeţul la Chişinău, în cadrul proiectului menit să ducă frumuseţea culturii noastre la românii de... |
Pagini

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 14:59
ANUNŢ PUBLIC Cultura
Pentru a intra în atmosfera festivalului, vă invităm la CINEMA ÎN CONCERT, un concert extraordinar...
Comentarii
Cărți care îndrăgostesc
Cristurian Daniel -
Mar, 21:31
De unde se pot cumpara cărțile?
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, în fața protestatarilor: Nu vom da un centimetru înapoi. Reforma Romsilva merge înainte
Vajnicul alegător -
Mar, 18:27
Doamne scutește-ne de junii miniștri ca de alde Diana Brezoianu, Bogdan Ivan, Mircea Fechet și...
Corneliu Horațiu Vereș, consilier de probațiune din Bistrița, a trecut pragul veșniciei. Sincere condoleanțe familiei îndoliate
A -
Dum, 15:32
Un om minunat, iti insesina ziua cand te intalneai cu el! O mare pierdere ca s a dus asa devreme!...
La mulți ani doamnei Ani-Nastasia Bob, director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud!
Pop MariusNicolae -
Dum, 12:21
Mulți ani frumoși și sănătoși, îi doresc doamnei Ani Bob!Să se bucure permanent alături de minunata...
Prof. Maria Roman de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean va prelua funcția de inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic
georgiana -
Sâm, 11:53
Ma tot intreb de ce oameni care nu respecta legea creatiei, acea lege care din doua celule...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm primarului comunei Măgura Ilvei, inginer diplomat VALER AVRAM, multă sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de...
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă către doamna prof. Crina Clapou, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița.
În ceas aniversar, transmitem managerului general ALEXANDRU DARIUS SIMIONCA de la Îndemânarea Construct, multă sănătate, putere de muncă, proiecte...
In Memoriam
Poet, jurnalist (corespondent pentru Radio România Actualităţi în Bistriţa-Năsăud şi director al cotidianului „Mesagerul de BN”), Emil Dreptate (1946...