Roda Fercana sau despre poeţii care trag „Brazdă de cuvinte”

Există o Împărăţie a cuvintelor, un Imperiu virtual şi oglindă a lumii pe care o vedem cu ochii. Firesc este deci să existe muncă, o „plugărie”, în sensul trudei pretinse, până se obţine acel cuvânt ce consună cu starea orfică din sufletul creatorului. Astfel de exprimări aflăm întâi în poezia latină (Ovidiu şi Properţiu), la renascentişti, mai alert la un Arghezi şi Beniuc (surprinzător poet dincolo de de tributul politic) ori Olimpiu Nuşfelean, dacă vrem, în urbea noastră.
În Bistriţa, doamnele scriu „din greu” şi mărturisesc a fi poetese bune. Una din creatoarele de poezie este doamna prof. Rodica Doina-Moldovan, ce şi-a luat pseudonimul din titlu refăcând legătura directă cu neamul dumisale străvechi, al Fercanilor din zona montană Telciu-Fiad, coborând până în vremurile neguroase ale dacilor liberi. Însăşi viaţa creatoarei de stihuri şi a bunilor ei este o pasionantă poveste, de care domnia-sa face cu mândrie aducere-aminte în preambulul volumului.
„O carte luminoasă ca zorii unei zile de vară ...”-aşa prezintă succint, sintagmatic, dl. Ioan Mititean -inimosul condeier astrist năsăudean- volumul de versuri al Rodei Fercana în prefaţa ce i-o dedică afectuos.
Registrul tematic al sthuirii autoarei este divers şi preponderent exterior sinelui, deşi permanent resimţim vibraţia auctorială proprie tocmai din felul în care contemplă lumea cu stările ei evenimenţiale. Avem înaintea ochilor universul silvestru în care s-a născut, cu străbunii ce au împrumutat ceva din tăria stâncilor printre care şi-au făcut veacul. Cea dintâi parte (din cele trei) ale volumului se şi numeşte „De drag de obârşie”. Suficient este să enumerăm titluri, fiindcă în ele se conţine întreg microcosmul ce va fi expus ulterior, după cum bobul de rouă oglindeşte în el lumea cu toate zărille: „Eu şi glia străbună”, „Poem năsăudean”, „La poale de Ţibleş”, „Dor năsăudean”, „Tărâm fermecat”, „Zi de vară”.
„Tăria ramurilor întinselor păduri
a crescut puteri în mâinile mele
ca să mă ţin bine
de barca vieţii...”
(„Eu şi glia străbună”)
Firesc, spaţiul păduros şi montan naşte petutindeni poeţi, fiind cea mai mare minune după aceea a bolţii înstelate. Deşerturile bărăganice ori dobrogene sunt exemplare nu doar pentru pauperitatea vegetală ci şi a telentelor literare. Nici de mirare -zice condeiera noastră- că „În adânc de suflet tot mai ţin/ Mireasma dulce-a florii de salcâm...”, cu mlădierea sălciilor şi arinilor de pe valea Sălăuţei şi mai de sus.
Cu sau fără intenţie discernem printre file reverberări din Octavian Goga („Casa de-altădat’”, „Iarba verde de acasă”) sau din Grigore Vieru, ori Dabija (moldovenii ce–şi mărturiseau dorul de fraţii români: „Doru-ni-i de dumneavoastră / ca unui zizd de-o fereastră.”)

O parte consistentă a volumului este dedicată unor condeieri şi condeiere, de care o leagă mii de fire: Margareta Moldovan, Virginia Brănescu, Gabriela Rusu, Aurelia Muntean, Victoria Fătu-Nalaţiu, Florica Apian, precum şi Mircea Seleuşan, Alexandru Pugna, preotul Pomohaci, Ioan Sigmirean, Vasile Nicoară, Ioan Viraj etc., păstraţi cu pietate în clepsidra amintirilor.
Partea a doua este una antologică: „Poezii de dragoste” –fiindcă iubim cât vieţuim sau invers. Ingenuitatea unor micropoeme din anii tinereţii se suprapune timpului succedant şi maturizării, melancoliilor de care nimeni nu e scutit în lumea aceasta: „Părinte”,„Fericirea singurătăţii”,”Împăcare”, „Pe aripi de vânt” etc.
Ultimele pagini sunt „De familie”- lirică absolut domestică, dedicată afectuos părinţilor, bunilor, stihuindu-le în vers popular, mai congruente comprehensiunii acestora.
Doamna profesoară a oficiat matematicile (r), dar este amică muzelor din gimnaziu şi acestea au însoţit-o credincioase prin toţi anii vieţii, „pe mări şi pe uscaturi”, cum mărturisea Publius Ovidiu acum două mii de ani. I-au fost şi mângâiere şi bucurie şi recreere culturală. Prezentă mereu la Adunările cercului „Pro Patria, Virtus Romana Rediviva” de la Casa Armatei” în ultima joie spre 20 ale lunii, domnia sa cultivă (aici) o lirică fervent patriotică şi naţională, dovedind că există trăiri neperisabile. Volumele domniei sale, cu care a primit impresionante premii literare în Scoţia, Norvegia şi Japonia, se disting prin optimismul pe care-l respiră şi care se vădeşte fericit-contagios şi cititorului.