D U P Ă … 150 D E A N I

În noaptea de 10/11 februarie 2016 se împlinesc 150 de ani de la înlăturarea de pe tron a lui Alexandru Ioan Cuza , eveniment istoric căruia i se acordă o mai puțină importanță. Totuși, colaboratori ai domnului, prieteni dar și dușmani ne-au lăsat informații pe baza cărora putem reconstitui acest eveniment cu multiple semnificații și urmări.
Cu ochii minții îl putem vedea pe Al. Ioan Cuza în scurta sa domnie (1859 – 1866) înconjurat de sfetnici (M. Kogălniceanu, C. Negri, V. Alecsandri, Al. Papadopol Callimah etc., de colaboratori (D. Bolintineanu, secretarul Baligot de Beyne), de juriști și oameni de cultură, toți încercând să elaboreze hotărâri, măsuri, decrete, legi etc. prin care să se consolideze și să se dezvolte noul stat creat prin unirea din anul 1859.
Din perspectivă istorică Al. Ioan Cuza rămâne Domnul Unirii, al secularizării averilor mănăstirești, al desființării clăcii și al împroprietăririi țăranilor, al lărgirii dreptului la vot, al înființării armatei naționale, al dotării și instruirii ei, al neatârnării bisericii naționale pe baza vechilor ei drepturi, al adoptării Legii învățământului, al afirmării tânărului stat în raporturile sale cu puterea suverană și cu alte state europene etc.
Timpul a estompat slăbiciunile sale omenești care se manifestau în raporturile sale cu Elena, soția sa, femeie de o modestie aparte ce a avut nevoie de aproape 2 ani de ședere la Paris ca să se poată schimba, de legăturile sale cu Maria Obrenovici , fiică a latifundiarului Costin Catargiu, care ( ne spun contemporanii), era mai frumoasă și mai feminină decât Elena căreia dorea să îi ia locul atât în inima lui Cuza cât și pe tron, folosind pentru aceasta toate armele arsenalului feminin dar și pe cei doi fii, Alexandru și Dumitru, copii pe care doamna Elena nu a putut să îi aibă.
Obosit parcă să mai facă față intrigilor opozanților, pierzând susținerea unor colaboratori valoroși, neglijând avertismentele venite din partea unor apropiați, Al. Ioan Cuza a creat condițiile punerii în aplicare a planului atent elaborat de extrema stângă și cea dreaptă care s-au constituit în „ monstruoasa coaliție” , acela de a-l înlătura de la putere și sili să plece din țară.
Avea dreptate M. Kogălniceanu când afirma „ nu greșelile lui l-au răsturnat ci faptele mari care sunt nepieritoare”și cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan Cuza.