Cornel Cotuţiu, în gardă pentru apărarea culturii

Cornel Cotuţiu are în cotidianul „Răsunetul”, de ani buni, rubrica „La noi” care se identifică în momentul de faţă cu preferinţele cititorilor, devenind una dintre cele mai apreciate. Opiniile lui Cornel Cotuţiu sunt întotdeauna demne de luat în seamă, fiind când tranşante, când duioase, în funcţie de subiectul abordat. De la politică trecând prin social şi ajungând la educaţie şi cultură, Cornel Cotuţiu dezbate teme actuale ale ţării noastre, dar nu numai, aducându-ne câteva repere de succes şi de peste Ocean, din Canada.
Seria „La noi” a ajuns şi în carte, volumul IV fiind editat la Charmides Bistriţa. Şi de această dată, opiniile sunt însoţite de lucrările plastice semnate de Georgiana Cotuţiu, pe coperta I tronând un cocoş „dominator ce defilează prin viaţă neînţeles şi excentric, curios în toate cele”. De altfel, acest cocoş se dovedeşte a fi un prieten loial şi curajos, sărind fără ezitare în apărarea celor apropiaţi, chiar dacă uneori bătălia pare pierdută de la început. Vedem o asemănare de caracter şi cu Cornel Cotuţiu care, de multe ori, sare pentru apărarea unor cauze, pentru lucrurile care ar merita o şansă, însă de multe ori sistemul este piedica cea mai mare în acordarea dreptăţii.
Pornind, în carte, de la Caragiale, ajungând la Teodor Tanco, care la 90 de ani se poate mândri cu o operă, apoi la Vasile Fanache sau Ioan Alexandru, Cornel Cotuţiu prezintă detaliat date despre biografia fiecăruia. Remarcăm faptul că are o memorie bună, având, ca şi cum ieri s-ar fi întâmplat, proaspătă amintirea. Spre exemplu, spune despre Ioan Alexandru că la o întâlnire din anul 1988 „era îmbrăcat cu un pulover din lână gri şi cu guler până sub bărbie”. Ana Blandiana este păstrată în amintiri încă din anul 1962, când Cornel Cotuţiu ajungea student la Cluj, iar ea era „o tânără frumoasă şi brunetă” ce debutase cu poezie în „Tribuna”.
Cartea lui Cornel Cotuţiu este şi un jurnal bine conturat al activităţilor culturale din judeţ, dar şi din ţară, scriind mai mult decât o cronică despre lucruri frumoase ce s-au întâmplat la Maieru, Beclean, Bistriţa şi Năsăud, dar şi la Cluj sau Chişinău. Apoi, Cornel Cotuţiu scrie despre cărţile colegilor de breaslă, pe care se vede că le citeşte cu atenţie, aducând detalii care poate unora ne scapă cu vederea la citire.
De la Cornel Cotuţiu, prin intermediul unui text despre o carte a Veronicăi Oşorheian, aflăm că Leşu a fost reprezentat, în 1918, la Alba Iulia, de Nechita Cotuţiu, un diugan ajuns pe Valea Ilvelor, Cotuţiu mergând pe arborele acestuia şi găsind date importante despre acest reprezentant demn al generaţiei sale. Ia apărarea scriitorului în faţa omului în cazul Sadoveanu, spunând că trebuie să facem diferenţa între ticălosul în latura umană şi geniul scriitor. Interesantă şi poziţia lui Cotuţiu legată de lucruri migăloase care ne fac viaţa mai frumoasă, cum sunt jucăriile. Aflat la raionul copiilor, acesta îşi pune o mulţime de întrebări legate de modul în care se joacă copiii azi, cu fel şi fel de arme, care nu ar avea ce să caute în viaţa lor.
Cartea cuprinde şi câteva dialoguri cu Cornel Cotuţiu, din care spicuim „Nu admit obrăznicia decât în artă” (dialog cu Călin Emilian Cira) sau „Am fost dintotdeauna un incomod”. Gândurile despre Cornel Cotuţiu la aniversarea a 70 de ani, apărute şi în suplimentul aniversar „Răsunetul”, sunt prezente şi ele în această carte.
Cornel Cotuţiu îi ia apărarea cărţii în faţa computerului, dialoghează cu tinerii pe stradă legat de cuvinte specifice limbii române, cum ar fi „dor” sau întinde o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţă.
Un capitol aparte este dedicat celor trecuţi la veşnicie, cum este părintele Toma Bulea, protopop greco-catolic din Beclean, Vasile Fanache, Radu Săplăcan, inginerul Călin Creţu, preoteasa Lucreţia Pugna, Ion Moise, Sandu Al. Raţiu, Valentin Raus.
Toate cele patru capitole surprind prin pana lui Cornel Cotuţiu esenţe trăite de acesta şi filtrate mai apoi de scriitor şi aşezate în carte. Poate tocmai de aici frumuseţea acestei cărţi care vorbeşte despre o stare de spirit, scriitorul fiind mereu în gardă pentru apărarea culturii.