Aniversări la „Nord Literar”

Aurel Podaru

E vorba de nr. 3-4/2020 al revistei „Nord Literar” care, de 18 ani, fără întrerupere, apare la Baia Mare, un număr – ţin să precizez – „îngrozitor” de bun! De citit de la prima şi până la ultima pagină. De-a valma sau pe sărite. Cum doriţi.
În sumarul acestei ediţii sunt două aniversări: Cornel Cotuţiu – 75 şi Gheorghe Pârja – 70. Primul e beclenar get-beget, celălalt, băimărean, originar din Deseşti, Maramureş. Deseştii poetului Gheorghe Pârja, evident!
Menţionăm că prozatorul şi publicistul Cornel Cotuţiu a fost sărbătorit în februarie a.c. la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” din Bistriţa (mai rar aşa ceva, neicuşorule!), unde au participat şi câţiva (nu mulţi, dar buni!) băimăreni şi sătmăreni.
În spaţiul rezervat lui Cornel Cotuţiu, „Nord Literar” reproduce un fragment din amplul dialog Ioan Pintea/ Cornel Cotuţiu, apărut în „Răsunetul”, extras din filmul documentar „Cornel Cotuţiu – 75”, realizat de Florin Săsărman. La una din întrebările lui Ioan Pintea, sărbătoritul răspunde: „Cred că am realizat ceva fără precedent în literatura română şi nu mă laud. L-am depăşit cu mult pe Sadoveanu, care într-un an a scos trei cărţi. Eu, în doi ani şi două luni am publicat opt cărţi! (Auzi, soro? Opt cărţi în doi ani şi două luni! De-ar învia acum Sadoveanu să vază cu ochii lui minunea!....)
În completarea interviului, Gheorghe Pârja oferă cititorilor o cronică literară sub propria-i semnătură, cu care s-ar mândri orice scriitor: „Presiunea realului imaginat”, care vizează volumul de publicistică „Pompa de iluzii – 2”, de Cornel Cotuţiu, al cărui crez, spune Pârja, ar „suna” cam aşa: „Jurnalistul nu poate fi decât bun sau foarte bun. Ceilalţi sunt impostori, eventual jenanţi veleitari, fanfaroni, cameleoni. Ziaristului adevărat îi pretind coloană vertebrală, ochi limpede în a vedea ceea ce alţii neglijează, cunoaşterea fără reproş a limbii române, subtilitatea în stil (dar nu preţiozitate), evitarea supoziţiilor debile, a insinuărilor de prost gust”. La care Pârja mai adaugă: „Crezul său trebuie scris în sălile de curs al facultăţilor de jurnalism. În publicistică, autorul simte serios presiunea realului. De aceea, uneori, pompa face explozie. Această carte („Pompa de iluzii -2” – n.n.), crede şi autorul, vrea să dea o sugestie despre cum opiniile critice pot fi tot atâtea acte de exigentă prietenie. Cornel Cotuţiu trăieşte în preajma prezentului şi a vieţii care a devenit realitate”.
Cel de-al doilea sărbătorit de „Nord Literar” - am spus-o deja – este poetul Gheorghe Pârja, despre care depun mărturie câţiva confraţi ai săi.
Gheorghe Glodeanu: „Pentru Gheorghe Pârja scrisul e o continuă ardere, o posibilitate de a rămâne în zariştea cosmică, dar şi o nobilă obligaţie de a imortaliza imaginea arhetipală a unei lumi cu puternice rezonanţe mitice”.
Săluc Horvat: „Gheorghe Pârja se prezintă la acest moment aniversar cu o operă bine conturată şi, mai ales, cu o implicare remarcabilă în viaţa culturală şi nu numai”.
Adrian Alui Gheorghe: „Volumul „Scrierea cerului” este o sumă a poeziei lui Gheorghe Pârja, o profundă pledoarie între imanenţă şi transcendenţă”.
Irina Petraş: - „Poemele sale, când rimate şi ritmate pedant şi tropotit, când atinse de epicitate grea, vibrant- melancolică, induc o tensiune prevestitoare, trecutul pregătindu-se, parcă, să irumpă într-un nou viitor. În aşteptarea cărţilor viitoare, să-i urăm prietenului Gheo La mulţi ani!”.
Horia Bădescu: „Oriunde şi-ar purta paşii, poetul nu poate ieşi din sălaşul lui, nu poate fi decât ecoul unui Deseşti a cărui ieşire e însăşi poetica lui: pietroasă precum Gutâiul, descântată şi alintată ca apele Marei. Stilul lui e o poartă maramureşeană înflorită de-al cărei prag te împiedici ca să nu te uiţi doar la „muzeul vântului”, ci şi la ţărâna din care ne tragem puterea”.
Ioan Moldovan: „Împlinind acum o vârstă ce a rodit bogat în fapte lirice şi cărturăreşti, Gheorghe Pârja ne rămâne drag inimii întocmai unui frate mai ştiutor şi mai generos cu prietenii săi de o viaţă, drept care vrednic este să primească urările noastre de sănătate, inspiraţie şi luminoasă împlinire!”
Acestea sunt doar foarte scurte fragmente/secvenţe extrase din textele autorilor menţionaţi aici, texte care ocupă nu mai puţin de trei pagini de revistă, texte de pus în ramă, antologice, texte de istorie literară dedicate lui Gheorghe Pârja şi poeziei sale.
În celelalte 19 pagini ale acestui număr excepţional semnează: Gheorghe Glodeanu („recidivist”), Daniela Sitar –Tăut, Delia Muntean, Terezia Filip, Rodica Dragomir, Marian Barbu, Marin Slujeru, Vasile Igna, Săluc Horvat („recidivist”), Ovidiu Pecican, Mircea Popa, Constantin Tonu, Ion Haineş, Cristina Scarlat, Vasile Bele, Andreea Rita Dragoş, Victor Massola, Cristina Popescu, Nicolae Scheianu, Lucian Perţa, Antonio Salvado (trad. Elena Liana Popescu).
Poezie, proză, critică şi istorie literară, interviu, eseu, traduceri... La cea mai înaltă tensiune!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5