Cultură

Sunt personalități ce merită să intre în neuitare. De aceea cred că s-ar putea împământeni o astfel de rubrică pentru oamenii meritorii de oriunde. Între ”bârgăuanii în neuitare” socotesc...
Mi-era dor de el. Aşteptam să revină (dincotro?, nu ştiu; plecase pe neaşteptate, fără să ne spună unde şi chiar aveam de gând să-l cert – vorba vine – cam aşa: Altă dată, când pleci, să... etc.).
„Omul poate stăpâni natura cât timp ţine seama de legile ei” Grigore Antipa
La împlinirea a 20 ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Valentin Raus, Biblioteca Judeţeană organizează, maine, de la ora 12.00, un moment care are în centru lansarea volumului „Inventar...
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul Premiile UZPR pentru anul 2014. O competiţie la care sunt invitaţi să participe jurnalişti din presa locală, centrală, ori din...
Stihuitoarea de pe Valea Someşului este o harnică astristă şi artistă năsăudeană şi nu numai, atrasă irezistibil de muze. Lecturându-i placheta menţionată mai sus, avem impresia că existenţa domniei...
Nicolae Băciuț, direcorul Direcției de Cultură Mureș a fost detașat la Direcția de Cultură Olt în timp ce se află în concediu medical. Ordinul semnat de ministrul Culturii, Hegedus Csilla (UDMR), a...
BINE-AI VENIT, DECEMBRE!   Nu vrea să ningă -
Filiala naţională I.G.F. din Italia, beneficiază de serviciul unei publicaţii de excepţie, „Il folklore d'Italia”, revistă în care apar toate momentele culturale, etnografice, tradiționale importante...
Am călătorit mereu cu gândul lui Octavian Paler în gând: „Există, probabil, locuri care te cheamă nu atât să le cunoşti, cât să-ţi arate chipul cu care să le priveşti.” Acesta a fost biletul meu de...
Liceul de Muzică Tudor Jarda Bistrita , vă invită sa luati parte Marţi, 16 dec. 2014, incepând cu ora 17.30 timp de aproximativ o oră (după slujba de vecernie), la Biserica de la Coroana, Bistriţa,...
Cinema Mărăşti din Cluj-Napoca va găzdui, pe 18 decembrie, de la ora 20.30, un concert de colinde cu o parte dintre îndrăgiţii interpreţi ai cântecului bistriţean din generaţia tânără. Sub genericul...
În prezenţa unui numeros şi avid public de cunoaştere a Spaţiului Cosmic şi vieţii extraterestre, cu toate tainele lor ascunse, cu perspectiva omului de a cuceri Universul spre alte lumi sau de a...
O plăcută şi mobilizatoare activitate s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” B-N, în Sala „Liviu Rebreanu”, cu genericul „Cer deschis. Timp de sărbătoare”, evenimentul fiind organizat...
Centrul de Artă Tradiţională, Galeriile „Casa cu lei” a fost locul de întâlnire al profesorului Laszlo Alexandru din Cluj-Napoca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu membrii Societăţii...
Asociaţia culturală „Grigore Bradea”, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Bistrița și Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca a acordat, în finalul inaugurării...
O reuniune ştiinţifică, de mare valoare istorică, a debutat la Muzeul Bistriţa, cu o temă vastă şi mobilizatoare, sub sigla „Frontierele Imperiului Roman: Dacia Limes Forum III, în cadrul unui...
O expoziţie de pictură, sculptură, grafică şi desen, de o înaltă sensibilitate şi valoare a fost deschisă la „Arcade 24”, în cadrul Salonului Anual al Artelor Vizuale Bistriţa 2014-2015, având ca...
Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița, organizează un superb concert de colinde și cântece de Crăciun, Sâmbătă 20 Decembrie 2014, de la ora 18:00 la Catedrala Protopopiatului Ortodox...
"LINUL'I LIN SI DORU'I LIN" DARURI DE SARBATORI OFERITE SI DARUITE DIN INIMA Prima expozitie personala de obiecte folclorice Dr.VIRGINIA LINUL
A apărut cunoscuta şi apreciata revistă „Mişcarea Literară”, Anul XIII, nr. 3 (51), 2014, o revistă de literatură, artă, cultură, serie nouă, care apare trimestrial sub egida Uniunii Scriitorilor din...
O activitate organizată de CJC B-N, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistriţa s-a derulat la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa unde Noua Orchestră Transilvană a susţinut un superb...

Pagini

Subscribe to Cultură
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5