Cultură

Cu “All Death Jazz” (2013), scriitorul beclenar Nicolae Avram apare în topul celor zece preferinţe publicate de eseistul, criticul şi istoricul literar contemporan, Daniel Cristea-Enache, în “România...
O deosebită conferinţă s-a desfăşurat la UBB – Extensia Bistriţa, în 14 ianuarie, începând cu ora 12.30, în organizarea CJ BN, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” BN şi Universitatea Babeş-Bolyai –...
Prin grija şi cu eforturile susţinute ale profesorului Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Năsăudean Astra, a fost editat primul volum „Astra năsăudeană Rediviva – 25 ani. Pagini monografice,...
Am descoperit, în „Fragmentarium”, un volum postum ce cuprinde toate studiile ştiinţifice ale Poetului Naţional, studii de astronomie, matematici (geometrie, aritmetică, trigonometrie, probabilităţi...
Împins iarăși de ” DORINTA ” Îți scriu în versuri o scrisoare, Mă bucur c-am avut voința Să nu ajung la „ RENUNȚARE ”. „RĂSAI ASUPRA MEA” și vină ”LUCEAFĂRUL ”cel românesc, „ÎNGER...
Ideea de genialitate în sistemul filosofic al lui Schopenhauer ocupă locul central. Geniul este mintea aplicată exclusiv la obiect, subiectul cunoscător pur „care iese din contingenţă şi se aşează în...
“Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor“, pașii poetului se vor face cunoscuți la Școala Gimnazială “Grigore Silași” din Beclean, într-o manifestare cultural-artistică organizată chiar de ziua sa,...
Mihai Eminescu este personalitatea care ocupă primul loc în viaţa culturală a poporului nostru . Despre el, cel care a fost supranumit,, Luceafărul poeziei româneşti’’, ,,Poetul nemuririi noastre’’...
Susţinut de rezultatele sale, monoranul nostru şi-a măsurat fructificarea în formule multiple deasupra cărora se situează rodirile culturale ale sale. A răsărit într-un sol fertil de lângă un izvor...
Aflată la a opta carte, poeta Lucreţia Bucur îşi delectează numeroşii cititori cu un nou volum de poezie „Iarăşi plâng ninsorile”, Editura Karuna, 2014. Dintre referinţele critice spicuim câteva:...
Reghinul, discretul și fermecătorul orășel Reghin este, de multă vreme Orașul viorilor și al chitarelor aș spune eu! Însă de mai …puțină vreme acest orășel fermecător este și …capitala folclorului...
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Extensia Bistrița, organizează miercuri, 14 ianuarie 2015, ora 12:30, în Aula Extensiei...
MOTTO: „Marea creație este ca o posedare: ceva vorbește prin noi”. Basarab Nicolescu
Asociatia Geo-filosofica de Studii Antropologice si Culturale (AGEAC) va invita la conferinta publica Fantastica Lume a Viselor, care va avea loc pe 14 Ianuarie, la ora 18.00, la Complexul Muzeal...
Scriitoarea Nadia Urian, din satul monumentelor istorice, Cristeştii Ciceului îşi revarsă prea plinul inimii în cartea „Vitralii” scoasă la editura NAPOCA NOVA , carte cu 208 pagini şi 46 de...
Cu vreo câţiva ani în urmă, am fost surprins să aud, apoi să constat că Muzeul Memorial Liviu Rebreanu din Valea Mare (Piteşti) nu mai există. Fusese retrocedat. Îmi venea destul de greu să cred....
COMUNICAT (fragment)
Michelangelo spunea că în fiecare bloc de marmură se află o statuie și e treaba sculptorului să o descopere. Al. Cistelecan, prin cel mai recent volum al său, ne spune că până și într-un grăunte de...
Am citit cu o curiozitate cumva intrigată volumul lui Daniel Sidor, Capriciul (25) (Editura Charmides, Bistrița, 2013) deoarece autorul ne propune la nivel narativ o îmbinare de genuri care nu merg...
Sărut mâinile, doamnelor, se adresează în faţa chioşcului un bărbat distins, la şaizeci de ani, purtând o mustaţă albă, bogată, undeva între împăratul Franz Josef şi filosoful Nietzsche. Bună ziua,...
      Ioan Pintea:   1 noiembrie. Luminaţie la Quintelnic (din ,,Casa teslarului”, Editura Cartea Românească, 2009)   o, cât de bogată este această toamnă până şi în cimitirul parohial din Quintelnic...
Antologia scriitorilor Menuț Maximinian și Valentin Marica,Pendul de cer.Scriitori rememorând Crăciunul Copilăriei, apărută în seria de carte Via lucis a Editurii Cezara,naște bucurii la superlativ...

Pagini

Subscribe to Cultură
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5