Poeţi bistriţeni parodiaţi de Lucian Perţa

 

 

 

Ioan Pintea:

 

1 noiembrie. Luminaţie la Quintelnic

(din ,,Casa teslarului”, Editura Cartea Românească, 2009)

 

o, cât de bogată este această toamnă

până şi în cimitirul parohial din Quintelnic,

fosta grădină a lui Ion, pomii te-ndeamnă

să le culegi roadele proaspete, sfielnic,

înfrigurat, dar frică să n-ai nici un pic

că nu păţeşti dinspre morţi nimic

 

o, dar bate vântul de noiembrie acum,

mormintele goale cu frunze se-astupă,

oamenii îşi cinstesc prin ceaţă şi fum

morţii, că aşa e cu cinstea, ea vine după

moarte, odată cu regretele,

ştiu asta toţi poeţii şi poetele—

 

dar gata, sunt chemat şi eu

la un mormânt—

odihnească-se robul tău

deplin,

gata, nici un cuvânt,

Amin !

 

 

 

 

Olimpiu Nuşfelean:

 

Romantică

(din ,,spiritul sau strigătul”, Editura Tipo Moldova, 2012)

 

Nu te mai plimba noaptea

singură prin tot oraşul

cât eu nu mi-am terminat cartea,

că s-ar putea să-ţi afli naşul.

 

Aşa i-am spus, la marginea visului,

muzei mele, sperând că nu-n zadar,

eu, celălalt rob al scrisului,

mai iubeşte-mă repede şi uită-mă iar !

 

Eu liber sunt noaptea,

te voi însoţi

şi ţine-ţi-voi partea

la orice-ai dori.

 

De-nvidii şi critici

chip n-o fi să mişti,

şi-o să te-mpiedici

şi de parodişti.

 

Vei fi speriată,

dar te-apăr eu bine…

nu plânge, tu fată,

hai iute la mine !

 

 

Menuţ Maximinian:

 

Căldarea                          

(din ,,Muchia malului”, Editura Tipo Moldova, 2013)

 

Din punctul de vedere al etnologiei,

Acum şi altădată,

Căldarea mare de la cazanul horinciei

Este o moştenire importantă,

Mai ales spre seară.

 

În jurul ei toţi fac confesiuni,

De la generaţia în blugi la persoane octogenare,

Ea fiind făcătoare de minuni.

 

După o gură de horincă tare

Oricine capătă chip de înger

Şi nici nu-i mirare

Că vorbeşte în versuri, sincer.

 

Eu, de când cel mai bun voluntar am devenit,

O apreciez şi o veghez necontenit !

 

 

 

Elena M. Cîmpan:

 

De fapt, poezia                       

(din ,,Poezia noastră cea de toate zilele”, Editura Nico, 2009)

 

dansul verde al ierbii în vânt

ar fi o plauzibilă definiţie

pentru orice cuvânt

intrat în a poeziei condiţie

 

dar numai după ce trece cumva

prin cabina de probă a prozodiei

se poate abandona

epuizat, poeziei

 

şi fiecărui poet

 

ceilalţi muritori, mulţi chiar la temă,

mai pe faţă sau mai discret,

ocolesc aceste cuvinte problemă

 

cât despre mine, siguri să fiţi

nu le-am ocolit, orice s-ar spune,

de fapt, numai ele pe mine,

ştiţi…

 

 

 

Gavril Moldovan :

 

Filosofi clandestini în oraş

(din ,,Poezii”, Editura Tipo Moldova, 2013)

 

Prea mulţi filosofi în cetăţi

ieşit-au din două mii încoace,

din sute de mici facultăţi

şi culmea-i că nu ai ce face.

Dar sunt cei mai mulţi clandestini

făcuţi doar pe bază de acte

şi bani, şi la noi şi-n vecini,

urmând clar satanice pacte.

Tupeu au de vin şi-n cenaclu,

că mişcă-se, zic, literar,

nu chei au la vers ci şperaclu,

cu stânga scriindu-l, e clar.

Eu pune-oi problema-n şedinţă

de vrem dialectici să fim :

—Olimpiu, cum e cu putinţă

aici printre noi să-i primim ?!

 

 

 

Emil Dreptate:

 

Cine-a strigat

(din ,,Există un loc”, Editura Mesagerul, 2008)

 

Nu e frumos, acum când se ştie

Că suntem şi noi europeni,

Să se strige aşa în poezie.

 

Eu păzitor de cântece sunt

Şi-aştept tălmăciri chiar acum,

Dar faptul acesta doare-mă crunt.

 

Cine-a strigat ? Nu se poate !

Vicleană vânătoare-o să fac,

Să-l prind, să se facă dreptate.

 

Că-n răget se poate preface

Altfel mâine strigătul, dorind

În piei de animal să se-mbrace.

 

 

 

Mircea Măluţ:

 

două praguri, două răni

(din ,,fragmente din monografiile imperiului”, Editura Tipo Moldova, 2011)

 

nu mă mai întreba, prietene, când termin

monografiile bibliotecilor din judeţ,

cum termin câte una, numai ce vin

critici şi-i dau în derizoriu preţ

 

faptul acesta, ţi-o spun româneşte,

foarte adânc orgoliu-mi răneşte

 

de vrei să m-ajuţi, foloseşte-ţi mintea,

că nu vreau exilat în lacrimi să fiu,

spune-i că sunt rănit domnului Pintea

şi să-mi dea un spor pentru rană când scriu !

 

 

Veronica Ştir:

 

Oedip

(din ,,Pretexte. Antologie-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud”, Editura Eikon, 2008)

 

Iar s-a întâmplat

De am scris la lumânare

 

Victor a uitat

Factura să plătească…

 

Şi totuşi vină n-are

Că toţi uităm, o zei,

În Ţara Românească !