Culturile de porumb, grâu şi cartofi, distruse aproape în totalitate în Bistriţa-Năsăud
Seceta vine ca un tăvălug peste culturi. Recoltele de porumb, floarea soarelui, legume şi fructe sunt deja compromise în acest an.
Agricultorii au raportat la minister pagube însemnate din cauza temperaturilor extreme şi a lipsei ploilor.
Odată cu ele mor şi speranţele fermierilor care au cheltuit până la ultimul ban pentru lucrări agricole şi seminţe. Acolo unde în anii buni îşi calculau producţia în tone, acum abia dacă reuşesc să mai umple câţiva saci.
Grâul, cartofii, soia, sfecla de zahăr sau porumbul sunt alimente cărora bistriţenii le vor duce dorul la iarnă.
Aceste culturi au fost distruse în totalitate de secetă. Şi asta nu e tot: reprezentanţii Direcţiei Agricole Bistriţa-Năsăud spun că 34% din suprafeţele cultivate în judeţ sunt afectate de secetă.
Peste 100.000 hectare de culturi agricole din Bistriţa-Năsăud au fost afectate de seceta. Dacă floarea-soarelui sau fânaţele au fost compromise în proporţie de 10-13%, porumbul, grâul sau cartofii nu s-au făcut deloc, au spus reprezentanţii DADR pentru Realitatea TV Bistriţa.
,,Soia, 20 de hectare este în procent de 100%; sfecla de zahar este la fel în procent de 100% pe 25 hectare; la tutun avem 8 hectare, deci cam 80% din suprafaţa cultivată cu tutun; la cartofi 8490, deci la fel ca porumbul sunt culturi afectate foarte puternic", a declarat Echim Cornelia, inginer superior în cadrul Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud pentru Realitatea TV Bistriţa.
Crescătorii de animale şi agricultorii sunt disperaţi. Unii dintre ei spun că nu le rămâne decât să cumpere alimente la iarnă, alţii spun că vor vinde animalele pentru mâncare. Cu o asemenea criză nu s-au mai întâlnit.
,,Varza e mică de nu vă puteţi închipiu. Cartofii mici mici, de nu-i vezi. Porumbul nu-i legat, e în lapte. Anu ăsta deloc, deloc n-avem", spune un agricultor îngrijorat.
Din cauza secetei, preţul legumelor s-a triplat în pieţele din judeţ, comparativ cu anul trecut.
Citiţi şi:
- Ministerul Agriculturii: Sprijinul pe hectar nu va fi mai mic decât anul trecut
- Nuţu Tabără: 2014 este un an agricol bun pentru producătorii din judeţul nostru
- Tot mai puţini, la Budeşti
- Ce impozit îţi va lua statul dacă ai teren agricol
- Actele ce trebuie depuse la APIA pentru a încasa despăgubirile pentru secetă. Vezi ce sume se plătesc oficial către fermieri!
Adaugă comentariu nou