Curs media pentru liceenii care au nervi să devină jurnalişti
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) va organiza în perioada 15-18 iulie un curs de competenţe media pentru liceenii din Bistriţa. Cursul va fi susţinut de Ioana Avădani şi Cristina Lupu şi vor fi abordate teme, precum drepturile omului, discriminare, rolul presei într-o societate democratică sau libertatea de expresie, noile tehnologii de media, abilităţi de advocacy. Cursurile se adresează elevilor din clasele IX-XI.
,,Participanţii vor dobândi cunoştinţe ce le vor permite atât receptarea critică a discursului mediatic, cât şi o prezenţa responsabilă în mediul online. Cu ajutorul oferit de trainerii de la CJI, cursanţii vor învăţa şi cum să pregăteşte o campanie de advocacy, pe o temă aleasă de ei. Un juriu româno-norvegian va premia cele mai bune trei campanii care vor fi puse în practică”, ne precizează reprezentanţii Centrului pentru Jurnalism Independent.
Cursul face parte dintr-o serie de evenimente similare ce se vor desfăşura în alte nouă oraşe din ţară (Alexandria, Babadag, Botoşani, Bucuresti, Craiova, Focşani, Galaţi, Slobozia, Târgu Mureş) în cadrul proiectului Competenţe media pentru liceeni în lupta împotriva discriminării şi a discursului incitator la ură în mass-media, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România si derulat de CJI în parteneriat cu organizaţia norvegiană Norsensus Mediaforum, în perioada aprilie 2014 – iunie 2015.
Sesiunile de pregătire pentru elevi vor fi dublate de cursuri pentru profesori de liceu, jurnalişti, bloggeri şi activişti ONG din comunităţile ţintă.
Cei interesaţi trebuie să trimită un CV şi o scurtă scrisoare de intenţie la adresa [email protected]. Înscrieri se mai pot face până luni dimineaţa.Organizatorii vor acoperi costurile de transport pentru cei din afara oraşului, precum şi masa de prânz în zilele de curs. Detaliile referitoare la locul si agenda evenimentului vor fi comunicate celor selectaţi.
Persoana de contact: Mihaela Danga, coordonator de program - [email protected], tel: 0723.193.197; 0723 193.197.
COMPETENTE MEDIA SI DE ADVOCACY PENTRU LICEENI
ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA DISCRIMINARII .I A DISCURSULUI INCITATOR LA URA ÎN MASS-MEDIA
AGENDA
CURS 1: ADOLESCENTII SI DEMOCRATIA. LA CE SERVESTE PRESA? DAR DREPTURILE OMULUI?
Hotel Bistrita, Bistrita, 15-18 iulie 2014
Traineri: Ioana Avădani, Cristina Lupu
Marti, 15 iulie
09:30 – 10.00 - Înregistrarea participantilor
10:00 – 11:30 - Prezentarea cursului, a trainerilor si a participantilor
-Iata ca se poate! Cum pot tinerii schimba comunitati
- Cum functioneaza democratia. Drepturile omului. Drepturile noastre. Majoritate si minoritate. Chiar si cei care nu ne plac au drepturi.
11:30 – 12:00 - Pauza
12:00 – 13:30 - Cum functioneaza mass-media: „E adevarat. Am vazut eu la TV”
Ce sunt mass-media, mediile traditionale si mediul online, interesul public vs. interesul publicului. Ce este si cum se scrie o stire. Verificarea informatiilor. Cum se ajunge de la informatie la stire: circuitul editorial.
13:30 - 14:30 - Prânz „de lucru”: Sedinta de sumar (exercitiu de grup)
14:30 – 16:00 - Cum functioneaza mass-media: „E adevarat. Am citit eu pe net”
Formele de media online, diferente între ele. Credibilitatea surselor de informare: "de unde ne luam informatiile" si cum
ne asiguram ca sunt corecte. Diferenta între o stire si un post de blog/Facebook.
16:00 – 16:15 - Pauza
16:15 – 17:00 - Qs&As. Recapitulare. Închiderea primei zile
Miercuri, 16 iulie
9:30 – 10.00 -Recapitularea primei zile
10:00 – 11:30 -De la discursul incitator la ura
la efecte sociale.
Ce sunt stereotipurile si cum pot duce ele la discriminare. Cum pot afecta o persoana sau un grup formele de discriminare
sau DINU. Exista „grupurile vulnerabile”?. Forme de discriminare.
11:30 – 12:00 - Pauza
12:00 – 13:30 - Drepturile omului în mass-media. De ce este important ca mass-media sa nu perpetueze stereotipuri, sa nu incite la violenta
etc.Tratarea în mass-media a grupurilor vulnerabile - standarde profesionale, cerin.e legale. Deconstruc.ia mesajului discriminatoriu. Hate speech -
exemple de .tiri/materiale print/online/social media.
13:30 - 14:30 - Prânz
114:30 – 16:00 - Etica. Deontologie - bune practici jurnalistice. Internetul – tara nimanui? Ce norme se aplica.i în
mediul online
16:00 – 16:15 - Pauza16:15 – 17:00 - Qs&As. Recapitulare. Evaluare Închiderea celei de-a doua zile
Joi, 17 iulie Joi, 17 iulie
CURS 2: ADOLESCENTII SI SCHIMBAREA SOCIALA. LA CE SERVE.TE IMPLICAREA CIVICA? CUM
PUTEM SCHIMBA NOI LUMEA DIN JURUL NOSTRU
09:30 – 10.00
- Înregistrarea participantilor
10:00 – 11:30
- Prezentarea cursului, a trainerilor si a participantilor
- Recapitulare: Democratia. Drepturile omului. Majoritate si minoritate. Discriminare. Discurs
instigator la ura. Drepturile femeilor. Ce sunt mass media. Cum se scrie o stire.
- Cum functioneaza democra.ia. Procesul de luare a deciziilor la nivel central .i local. Controlul
civic. Cum poate fi influentata decizia autoritatilor.
11:30 – 12:00
- Pauza
12:00 – 13:30
- De ce ar trebui sa ne implicam?
Comunitati. Implicare civica. Schimbare sociala. Advocacy vs. Lobby. Evenimente şi campanii.
- Avem o idee. De la plan la realitate. Elementele unei campanii
Identificarea problemei. Brainstorming. Documentarea ei. Stabilirea obiectivelor. Definirea categoriilor de public.
Conturarea mesajului..
-Exercitii
13:30 - 14:30
-Prânz „de lucru”: Identificarea problemelor legate de discriminare, discurs incitator la ura,
drepturile femeilor
din comunitatea noastra.i a posibilelor solutii. Definirea unor planuri de actiune.
14:30 – 16:00 - Avem o idee. De la plan la realitate. Instrumente de advocacy.
Realizarea unui plan de ac.iune. Idenficarea intrumentelor adecvate Evenimente. Implicarea mass media. Materiale de
informare. Coalitii. Evaluare
-Exercitii
16:00 – 16:15
- Pauza
16:15 – 17:00
- Qs&As. Recapitulare. Închiderea celei de-a treia zile
Vineri, 18 iulie
9:30 – 10.00 -Recapitularea primei zile
10:00 – 11:30
-Social media în advocacy. Cum au facut altii si au reusit.
Exemple de initiative de advocacy. Scrisori deschise. Petitii online. Proteste. Initiative legislative. Participare la
formularea politicilor publice.Bloguri. Medii de socializare.
11:30 – 12:00
- Pauza
12:00 – 13:30
- Exercitiu: Sa construim o campanie de advocacy.
Exercitiu de grup: construirea unei campanii pe tema data, de la identificare problemelor pâna la stabilirea trategiei de
campanie.
13:30 - 14:30
- Prânz
14:30 – 16:00
- Campaigns clinique: Brainstorming pentru idei de campanii ale elevilor.
16:00 – 16:15
- Pauza
16:15 – 17:00
- Qs&As. Recapitulare. Evaluare. Incheiere.
Citiţi şi:
- Ce filme vor rula la Happy Cinema Bistrița, în perioada 26 ianuarie- 1 februarie!
- Programul filmelor care vor rula la Happy Cinema Bistriţa, în perioada 27 octombrie- 2 noiembrie!
- Programul filmelor care vor rula la Happy Cinema Bistriţa, în perioada 20-26 octombrie!
- Filmele de la HappyCinema Bistrița, în perioada 15-21 decembrie!
- Filmele de la HappyCinema Bistrița, în perioada 8-14 decembrie!
Adaugă comentariu nou