Dana Magda, de la Preventoriul Ilişua, a trecut poarta veşniciei. A plâns întreg satul...

Nu am putut să formulez altfel, titlul acestui material, decăt așezănd pe hărtie gândul, tristețea  fără  margini ce o purtăm în sufletele noastre, noi, toți  cei ce am cunoscut-o pe Dana Magda, colega, prietena, consăteana, colaboratoarea nostră: Dana.

Ieri satul întreg a plâns. A plâns Cristeștiul, Uriul, Hășmasul și Ilișua, toate au îmbrăcat haină de doliu, iar clopotele au plâns, mai mult ca niciodată, parcă. A jale mare, de nedescris, căci o femeie frumoasă, la cei 52 de ani ai săi, pleacă grabită, zorită, spre lumea de sub țărână.

De ce nu se mai putea aștepta? Pământul putea să mai crească flori deasupra, fără Dana acolo! Dar, n-a vrut…

Dascăl de profesie, fiică de dăscăliță, o lumină de OM, ce răspândea bucurie, veselie și împăcare, în jur. Mamă de copil, un copil minunat, student în anul I, la o facultate importantă, olimpic în anii de liceu-Dănuț_.

Prin el, chipul, bunătatea și seninatatea Danei, rămân ca-ntr-o oglindă. Se  știe, băieții poartă  dăltuite pe chip, trăsăturile materne, mai mult. Poate, așa a vrut Dumnezeu!

A vrut, ca prin copil, să o vedem pe Dana, colega de muncă, serioasă și devotată, iubită de copii și respectată de părinți,  dăruită profesiei de dascăl.

I-am avut copilul elev, în cei patru ani de școala primară.

Modelul din Dana și soțul ei, bunul simț, din bunici și neam, strălucește  în comportamentul copilului.

Soție de director de instituție, înțelegătoare și omenoasă, pe Dana a iubit-o întreg colectivul Prevetoriului TBC Ilișua. Era magnetul care aduna, era mâna care ștergea lacrimi și mângăia, era puterea care încuraja. Dovadă a fost faptul că au jelit-o și o jelesc, au însoțit- o cu toții, cu lacrimi în ochi, pe ultimul drum.

   O zi călduroasă ieri, în care oamenii au renunțat la toate-mai puțin mască, reguli  și distanțare socială- și au condus-o pe ultimul ei drum. Ultimul. Atât de scurt, de la capelă, la mormânt! Of!   Nu, nu era o sărbătoare, nu, era o zi de jale mare, în care cu toții s-au unit. Durerea te adună, te unește.

  Doamne, scurtă- i viața! O cale scurtă spre groapă, pe cărarea bătucită… Prea scurta și de neînțeles! La propriu, dar mai ales, la figurat! Cum se poate, ca la nici doi ani de la depistarea bolii, când totul părea frumos, să vină nenorocirea? Ca o bombă! Ca un trăsnet!

   Când toate par de neclintit, ceva trebuie să vină  și să  zguduie totul! Boală necruțătoare, fără de  leac, nemiloasă și nedreaptă!

   Ai reușit să câștigi lupta, ai reușit să lași în urmă o mamă nemângâiată -Doamne, ce poate fi mai dureros, decât să-ți duci copilul la groapă?

Refuzi să accepți  că totul este posibil! Să lași în urmă un soț, cu inima frantă de durere, copil, părinți și socri nemângâiați, acum, când bătrânețea și-a  pierdut bastonul!

  Dana a fost verișoară, vecină, nașă, fină, colegă, consăteană…a fost de toate. A fost…A fost…OMUL sincer și curat, respectuos și respectat, îndrăgit de toți. Modestă, până în adâncul sufletului, atașată de toți și de toate, cu vorba blânda și bună.

,,Tu, roagă- te, lui D-zeu!’’ Așa își încheia vorba Dana,  căci expresia  făcea parte din vorbirea și gândul ei!

  Ne vom ruga, Dănuțo, ne vom ruga lui Dumnezeu și vom aprinde o lumânare pentru tine. Drumul să-ți fie lin, durerea să-ți stea departe, mângâierea să-ți fie alături! Împăcată să fii, că ai lăsat în urmă, ceva frumos. Nu ai trăit degeaba pe pământ! Fapte bune, copil minunat, familie, model, exemplu.

    Nu am putut să nu aștern pe hârtie ceea ce am purtat în suflet, zilele acestea… și vom mai purta,  încă. Jalea, durerea, regretul și lacrima.

  Te vom aștepta  să vii, să ne colinzi, ca atunci când îti aduceai copilul de mână, la Crăciun, în semn de respect, pentru dascălii săi.

      Te vom mai căuta cu privirea, în curtea casei tale și vom căuta să-i spunem doamnei Tenza, un cuvânt de încurajare. Să creadă că totul a fost doar un coșmar. Dar este greu de găsit…Foarte greu!

     Ce aș mai vrea să scriu, nu se mai lasă. Lacrima curge pe foaie și șterge cerneala. Rămâne doar aceea din suflet, care nu se va termina niciodată…

   Ne-ai frânt inima, Dănuțo!

Te-ai dus, fără de vreme! Prea devreme! Mult prea devreme!

Drum lin spre stele!