Datini străbune la Urmeniş
Şcoala Generală din Urmeniş, în colaborare cu Liceul Teoretic „C.R. Vivu” Teaca şi şcolile generale din Dipşa, Galaţii Bistriţei şi Viile Tecii, au organizat cea de-a IV-a activitate din cadrul Proiectului „Obiceiuri şi datini străbune”. Manifestarea, organizată în Parcul din Urmeniş, a debutat prin cuvântul directorului Centrului Cultural Municipal „Dorel Cosma”, a primarului Dumitru Tomşa, şi a directorului instituţiei gazdă, Mihaela Cozma. Manifestarea, coordonată de directorul educativ, Cristian Damian, a prezentat „Ospăţul cu şarantău”, „Cununa grâului”, jocurile şi cântecele din zona de Câmpie. Juriul de specialitate, din care au făcut parte artiştii Emil Vlad, Mărioara Sighiartău şi Petre Petruse, maestrul coregraf Teodor Puşcaş şi jurnalistul Menuţ Maximinian, a acordat premiul pentru repertoriu formaţiei din Urmeniş; pentru interpretare formaţiei din Galaţii Bistriţei, pentru costume dansatorilor din Dipşa, pentru promovarea cântecului românesc liceului din Teaca; şi pentru promovarea obiceiurilor strămoşeşti şcolii din Viile Tecii.
Prin grija directorului Dorel Cosma, elevii de la Urmeniş vor beneficia de o excursie gratuită. Partea a doua a programului s-a concretizat prin evoluţia ansamblului „Cununa de pe Câmpie” din Urmeniş, urmată de cea a cunoscutului ansamblu „Cununa de pe Someş”. Sub conducerea muzicală a Elvirei Botoş, în coregrafia lui Teodor Puşcaş, au fost admirate suite de dansuri din mai multe zone ale judeţului. Evoluţia artiştilor Petre Petruse, Mărioara Sighiartău şi Cristina Livia Scurtu a întregit programul manifestării de la Urmeniş.
Adaugă comentariu nou