De luni, începe etapa a II-a de vaccinare COVID-19 la Policlinica Spitalului Județean de Urgență Bistrița!

Luni, 18 ianuarie, va începe etapa a II-a de vaccinare COVID-19 la Policlinica Spitalului Județean de Urgență Bistrița în clădirea pediatriei, la parter.

Din anunțurile autorităților centrale, știm deocamdată că programările vor putea fi făcute in 3 moduri:

 -  online pe programare.vaccinare-covid.gov.ro

 -  telefonic la 021.414.44.25

  - prin medicul de familie

 

Categoriile de persoane eligibile pentru înscrierea iî etapa a II-a sunt următoarele:

a) adulți cu vârsta peste 65 de ani;

b) persoane aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;

c) lucrători care desfăşoară activităţi în domenii cheie, esenţiale. Înscrierea pentru vaccinare se realizează astfel:

a) Persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste se pot programa la vaccinarea împotriva COVID 19 utlizând oricare dintre următoarele modalități:

· Prin medicii de familie;

· Individual;

· Prin contul unui aparținător (pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);

 · Prin call-center-ul organizat la direcțiile de sănătate publică (021-4144463)

 · Prin structurile de asistență socială de la nivelul unităților administrativ-teritoriale

 

b) Persoanele adulte sub vârsta de 65 de ani cu afecțiuni cronice se pot programa la vaccinarea impotriva COVID-19 prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscrise. În cazul în care persoanele respective nu sunt înscrise sau nu au acces la medicul de familie propriu, acestea se pot programa prin următoarele modalități:

a. prin intermediul oricărui alt medic de familie,

b. Prin call-center-ul organizat la direcțiile de sănătate publică (021-4144463)

c. prin structurile de asistență socială de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale

c) Lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii cheie, esenţiale se pot înscrie prin intermediul angajatorilor.

Persoanele eligibile se programează la vaccinare indiferent dacă sunt sau nu asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

 Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.


Conform Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, în conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria "boli cronice" se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:

* diabet zaharat
* obezitate
* alte boli metabolice, inclusiv congenitale
* afecţiuni cardiovasculare
* afecţiuni renale
* afecţiuni oncologice
* afecţiuni pulmonare
* afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
* afecţiuni hepatice moderate/severe
* afecţiuni autoimune
* imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

Tot în această etapă vor fi imunizaţi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale:

* personal cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului (Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora);
* personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;
* personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază (panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume); uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; unităţi de producţie, transport şi distribuţie gaze; unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; transport de persoane şi mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; comunicaţii (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Radio şi Televiziune naţionale); personalul din unităţile de învăţământ şi creşe; personalul poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unităţi medicale); personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5