Decanul de vârstă al ziariştilor bistriţeni a plecat dintre noi
Marţi, 28 septembrie a.c., la orele serii, ne-a parvenit zguduitoarea veste a morţii decanului de vârstă al ziariştilor bistriţeni – Titus Octavian Zăgrean. Un om care şi-a consacrat întreaga sa viaţă cuvântului scris şi tipărit.
Născut în Bistriţa, la 30 iunie 1935, după clasele primare în oraşul natal, urmează o şcoală profesională metalurgică, apoi Liceul „George Coşbuc” din Năsăud. După absolvirea liceului, datorită activităţii şi vocaţiei sale, publicistice este trimis, timp de doi ani o şcoală de ziaristică şi apoi la Facultatea de ziaristică din Bucureşti. Îşi începe cariera de ziarist ca redactor de presă la publicaţiile judeţene „Lupta Rodnei” şi „Avântul”. După desfiinţarea acestora, va colabora ca redactor corespondent la „Făclia” din Cluj-Napoca. Din 1968 va funcţiona ca redactor principal şi şef de secţie la ziarul „Ecoul”, iar din 1990 la cotidianul „Răsunetul”. Publică mai ales reportaje, anchete cetăţeneşti şi foiletoane. Debutează cu proză scurtă în publicaţia militară „De veghe” din Bucureşti. În această perioadă bucureşteană mai semnează articole şi reportaje în „Informaţia Bucureştiului” şi în „România liberă”.
După un fragment de roman intitulat „Întoarcerea”, publicat în antologia bistriţeană „Suverana clipă”, a tipărit mai multe volume de proză şi de jurnalistică: „Civilizaţii subpământene”, roman, 2001; „Disperare şi speranţă”, 2002; „Ieşirea din infern”, 2003, „Bistriţa – o istorie ilustrată”, 2004, „Bistriţenii din Spania (Jurnal)”, 2005. În colaborare cu colegul său de breaslă, Ion Moise, publică la Bistriţa, în 2006, un volum memorialistic în două ediţii, „Martiri sub Steaua lui David”, dedicat holocaustului evreiesc din Ardealul de Nord din perioada 1940-1944 şi, în aceeaşi formulă, o altă carte în care dezbate problemele romilor din judeţ, „Renaşterea Asului de Treflă”, Bistriţa, 2008.
Iată, aşadar, o listă onorabilă de opere care vin să încununeze o activitate publicistică de peste 45 de ani.
În calitate de membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Titus Zăgrean a însemnat un reper pentru tinerii debutanţi întru ale gazetăriei, dar şi pentru noi toţi, de aceea, acum, în clipa de pe urmă, când inima sa a încetat să mai bată, regretăm cu un sentiment de durere în suflet dispariţia sa subită din rândurile noastre şi din rândurile celor care l-au cunoscut, l-au apreciat şi i-au fost apropiaţi.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibă în paza Lui veşnică.
Adaugă comentariu nou