Demografia Uniunii Europene

Demografia, ramura importantă a ştiinţelor geografice , se ocupă cu studiul complex al populaţiei, respectiv: număr, densitate, vârstă, sexe, profesii, etnii, mişcarea naturală – natalitate, mortalitate, spor natural, precum şi migrarea. Termenul derivă de la două cuvinte greceşti: demos – popor şi graphein – a scrie, a nota.
Uniunea Europeană, alianţă economică, politică şi militară, formată în prezent din 27 de state, constituie a treia zonă demografică din lume ca importanţă, după China şi India, dar înaintea Statelor Unite ale Americii.
Toate studiile referitoare la această temă ajung la acelaşi rezultat: bătrânul continent este puternic afectat de un declin demografic. Numărul în scădere al locuitorilor din Europa aduce cu sine numeroase probleme socio-economice.
Prezint câteva date demografice semnificative pentru întregul continent, dar mai ales pentru Uniunea Europeană: număr locuitori în Europa 734 milioane, densitatea medie 76 loc./km pătrat, număr de locuitori în Uniunea Europeană, 499,7 milioane, densitatea medie 113 loc./km pătrat, statul membru cu cea mai numeroasă populaţie, Germania – 82,2 milioane, statul membru cu cea mai puţină populaţie – Malta – 0,41 milioane, speranţa medie de viaţă – 77 ani, rata natalităţii – 10,8%, rata mortalităţii 9,7%, sporul natural, adică diferenţa dintre natalitate şi mortalitate fiind de 1,1%.
În ciuda diferenţelor mari între statele membre, speranţa medie de viaţă în Europa este una dintre cele mai ridicate din lume, la femei fiind 81 ani, bărbaţi 74 ani, iar la totalul populaţiei 77 ani.
Rata mortalităţii, din motive lesne de înţeles, în ţările Europei de Est, este ridicată faţă de cele din zona vestică şi mediteraneană. Edificator în acest sens sunt următoarele exemple: Bulgaria 14,8%, Letonia 14,5%, Lituania 13,5%, Malta 7,6 %, Cipru 6,8%, Irlanda 6,5%. Valoarea medie la nivelul Uniunii Europene este de 9,7%.
Repartiţia pe vârste scoate în evidenţă îmbătrânirea populaţiei din Europa de Vest – fiind oarecum echilibrată prin aderarea la Uniunea Europeană a unor ţări din Europa Centrală şi în perspectivă a altora din Dinarici şi Balcanii Occidentali. Astfel, la nivelul Uniunii Europene situaţia este următoarea: 0-14 ani 16%, 15-64 ani 67% (populaţie activă) şi peste 65 de ani 17%.
O altă caracteristică a populaţiei europene este migraţia, principalele state care s-au confruntat cu un adevărat val de imigranţi fiind: Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, dar şi altele mai mici. Noile state membre ale Uniunii Europene sunt în prezent ţări de emigrare. Câteva exemple edificatoare: Luxemburg + 8,5%, Irlanda + 4,7%, Danemarca + 2,4%, Letonia – 2,3%, Bulgaria – 3,4%, Estonia – 3,4%, iar întreaga Uniune Europeană + 1,2%.
Remarcabilă în Uniunea Europeană este problema gradului ridicat de urbanizare. În această direcţie formându-se centrul economic european – în lungul unei axe care se întinde între Glasgow la Milano. În lungul acestei axe se concentrează cel mai mare flux de persoane şi de bunuri: Paris 9,8 mil. locuitori; Londra 7,5; Madrid 5,6; Dortmund 5,2; Milano 4,8; Berlin 4,2; Barcelona 3,9; Rotterdam-Hara 2,1.
Din punct de vedere istoric, majoritatea populaţiei europene este creştină. Prin intermediul diverselor valuri de migraţiune s-au răspândit şi alte religii: islamistă, budistă. Numărul ateilor şi al agnosticilor creşte din ce în ce mai mult. Deci, religiile din Europa, în ordinea descrescândă a membrilor sunt: creştini, musulmani, budişti, hinduşi şi evrei.
Cea mai vorbită limbă este engleza – 49% dintre europeni, însă numai 13% dintre aceştia au engleza ca limbă maternă.
România, stat membru al Uniunii Europene, din păcate se numără printre cele cu numeroase efecte negative privind demografia, amintesc în acest sens: numărul populaţiei în scădere – mai ales prin micşorarea sporului natural, migrarea accentuată, scăderea speranţei de viaţă, rata mortalităţii în creştere, inclusiv a celei infantile.
prof. Lazea P. Ştefan, Spermezeu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5