Deputatul Cristina Iurişniţi: Bistrițenii merită un oraș cât și un județ curat și civilizat!

În contextul în care operatorul de salubritate din județul Bistrița-Năsăud, firma Supercom, a anunțat și a aplicat deja o majorare a tarifelor percepute pentru colectarea deșeurilor - fără să îmbunătățească cu nimic calitatea serviciilor prestate și fără să respecte de facto standardele referitoare la colectarea selectivă direct de la sursă - avertizăm cetățenii județului nostru, cât și instituțiile administrative responsabile în acest domeniu, că începând cu acest an Uniunea Europeană va declanșa procedurile de infrigement împotriva României.

Vom plăti o amendă 200 de mii de euro / zi din taxe și impozite, datorită tocmai nerespectării angajamentelor la nivel european și încălcarea standardelor europene ale managementului deșeurilor menajere.

Acest lucru va însemna plata de către statul român al unor amenzi considerabile, dar și riscul de a primi din partea Comisiei Europeană a unei decizii de blocare a finanțărilor din sectorul vizat în cadrul procedurii de infrigement sau, în cel mai bun caz, ca o măsură intermediară, blocarea parțială a unor finanțări.

Pentru o evaluare corectă a situației actuale și la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în conformitate cu Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, am solicitat deja Consiliului județean și Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ADI Deșeuri, să facă publice următoarele:

 - copia contractului de delegare prin concesiune nr. 1277/2018 și a actelor adiționale/anexelor aferente, încheiat între ADI Deșeuri Bistrița Năsăud și SUPERCOM SA;
 - dacă s-a monitorizat activitatea operatorului SUPERCOM SA, în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor contractuale și, în special, a indicatorilor de performanță asumați prin contractul cu ADI Deșeuri, precum și copii ale rapoartelor de evaluare și a proceselor verbale încheiate în acest sens, din 2016 până în prezent;
 - raportul privind cantitățile de deșeuri colectate anual de către SUPERCOM SA, din 2016 până în prezent, pe categorii de deșeuri, respectiv UAT-uri.

Considerăm că cetățenii nu mai pot fi supuși la plăți nejustificate ale unor servicii profund viciate și neconforme; de asemenea, nici riscului de a suporta, prin alte majorări de tarife ori taxe suplimentare, eventuale sancțiuni financiare la nivel de țară, cauzate de lispa de viziune și incompetența celor care ar trebui să administreze nu doar banul public ci și domenii de o importanță vitală în ceea ce privește calitatea vieții, precum protejarea mediului și corecta gestionare a deșeurilor.

Comisia Europenă arată că România nu a făcut din 2014 și până astăzi niciun progres în ceea ce privește deșeurile municipale. Din această cauză, procedura de infrigement nu poate fi evitată în 2020.

În urmă cu șase ani, România a primit un răgaz pentru a aplica 30 de măsuri pe mediu pentru a evita procedura de infrigement, în condițiile în care pentru perioada 2021-2027, România a depus deja proiecte de peste 3 miliarde de euro pe mediu, pe care riscă să le piardă acum.

În Anexele contractului semnat de Radu Moldovan, avem dovada că Supercom S.A. știa din 2016, de când s-a semnat contractul că trebuie să asigure echipamentele necesare, saci pentru colectare selectivă , la fel și cheltuielile suplimentare conform caietului de sarcini din 2018!
Așa că să nu ne mai ducă cu vorba și să presteze corect serviciile pentru care sunt plătiți!
Bistrițenii merită un oraș cât și un județ curat și civilizat !

  

 

Deputat 

Cristina Iurișniți

 

Comentarii

14/01/20 22:49

Cred ca bistriteni au deja unul din cele mai curate si frumoase orase din Romania. Se poate si mai bine dar se poate si mult mai rau

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5