Deputatul Suciu: A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru reabilitarea CN Liviu Rebreanu

Deputatul Daniel Suciu, fostul ministru al Dezvoltării Regionale, anunţă că a fost desemnată compania care va executa lucrările de reabilitare şi modernizare a corpului de liceu de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.

„Acum 15 zile a fost desemnat câștigătorul licitației pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Național “Liviu Rebreanu”. Nu am spus nimic pentru că azi noapte, la ora 24.00 (n.n. – vineri), a expirat perioada de contestații, ultima etapă din acest proces pe care l-am susținut și inițiat în mandatul meu. Din fericire, nu a fost depusă nicio contestație astfel încât contractul este gata de a fi semnat, fără niciun impediment! Au fost întâlniri cu juriștii din Compania Naţională de Investiţii şi minister, cu reprezentanții Bisericii Evanghelice, Primăriei și colegiului, pre CTE, CTE, indicatori și ședință de guvern. Am fost parte la toate aceste etape convins că fac ceea ce trebuie pentru acest simbol al învățământului din județ. Și am reușit. Restul, e deja povestea unui edificiu ce va arăta extraordinar și va fi dotat cu tot ceea ce au nevoie elevii de la Liviu”, a transmis deputatul Suciu.

Se pare că este vorba despre o asociere dintre o compania din judeţul nostru şi firma care a lucrat la restaurarea Palatului Culturii din Iaşi.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5