Despre maidanezii Becleanului, primarul Nicolae Moldovan: “Aplicăm legea, ca şi până acum”

Dacă zarva creată în jurul câinilor comunitari din țară și legislația mai nou iscată din aceasta s-a lăsat în multe cazui cu nuanțări peste nuanțări locale, la Beclean situația este, din punctul de vedere al primarului Nicolae Moldovan, cât se poate de clară. “Respectăm legea, așa cum am făcut și până acum”, declară edilul referindu-se la faptul că regula nu lasă loc de ambiguități: în adăpăsturile Direcției de Gospodărire Comunală Beclean, stăpânii iubitori vor găsi răgaz de adopție, dacă nu, înseamnă că dau liber pentru eutanasiere.
Nimic nou sub soare: asta nu semnifică însă că lucrurile ar fi stat altfel și până acum, completează șeful administrației publice locale pe tema subiectului creator de gâlceavă de câteva zile, mai exact, de atunci de când un băiețel de patru ani a murit în apropierea Parcului Tei din București sub colții “fiarelor” și sub privirile neputincioase ale fratelui său mai mare, marcat pe viață de tragica întâmplare.

Bolnavi, bătrâni, honărind dezorientați pe străzi și nerevendicați de nimeni, maidanezii Becleanului au avut, de cele mai multe ori, aceeași soartă: “cazați” și hrăniți temporar în spațiile DGC, întrebați de sănătate de către medicul veterinar cu care instituția are contract de colaborare, aceștia ajung cel mai adesea să “onoreze” înțelegerea dintre unitate și “Protan”-ul angajat să-i “îngroape”. În rest, aceleași probleme de care se plâng și alți administratori de domenii publice: acțiunile de ecarisaj întreprinse periodic se lovesc de înșiruirea nesfârșită a animalelor venite parcă de nicăieri, adică din alte localități, în fapt duse de ici-colo și rătăcite care pe und apucă, astfel că speța nu pare a fi niciodată complet rezolvată.

Cât despre adopții? Puțin sunt cei ce se încumetă să-și facă dintr-un patruped comunitar prietenul cel mai bun așa cum sus și tare îl declară când îl simt amenințat cu eutanasierea. Si asta, în ciuda faptului că iubitori de animale se găsesc la tot pasul, însă doar atunci când e vorba de a face paradă de "umanitate", de a le arunca câte o coajă de pâine pe stradă și a se uita urât la hingerii care-i adună de pe drumuri. În rest, când vine vorba despre asumarea responsabilității unei îngrijiri organizate, nu pe stradă, ci în propria curte, atunci nu se mai gasește aproape nimeni care să-i iubeasca, mai ales că în spațiul privat un câine de rasă scump dă mult mai bine în ochii vecinilor și ai trecătorilor decât un biet cățel amărât și dezorientat. Și apoi, la fel ca o mașină cu multe zerouri agățate în coada "cailor putere", la fel ca țoalele de firmă și brandurile opulent afișate, la fel ca lanțul de aur atârnat cu kilogramele de gât, câinele "de viță nobilă" face bine la orgoliul stăpânului, satisfăcându-i-l incredibil de bine.