Despre Rebreanu în zilele noastre

După amplul volum în care sunt tratate în mod aplicat romanele lui Liviu Rebreanu, neobositul cercetător Iacob Naroș revine cu o nouă carte („Rebreanu în mileniul III”, Editura Tipo Moldova, Iași, 2016) în care urmărește lucrările de exegeză apărute după anul 2000, lucrări ce tratează biobibliografia rebreniană. Astfel că, neîndepărtându-se neapărat de viața și opera lui Liviu Rebreanu, cercetătorul măierean își centrează atenția asupra ecourilor acestora în actualitatea exegetică. Și, din câte putem constata aruncând o privire asupra cuprinsului cărții, efectele nu sunt puține și cu atât mai puțin lipsite de consistență.
Sigur, nu ar fi nimic mai simpu decât să ne întrebăm asupra rostului unui asemenea demers. S-au scris atâtea articole, studii, volume despre Liviu Rebreanu... Eu cred că miza unui astfel de volum rezidă în ilustrarea complexității exegezei rebreniene; un omagiu, dacă doriți, adus scriitorului Liviu Rebreanu prin clarificarea și reunirea sub copertele aceleiași cărți a tuturor volumelor scrise despre opera și viața sa într-o perioadă dată de timp. Astfel că, dincolo de utilitatea volumului la care fac referire, poate fi identificat un aspect poate la fel de important – urmărirea reflexiilor biobibliografiei Rebreanu în prezent. Mergând chiar mai departe, putem vorbi desigur, despre o exemplificare amănunțită a interesului continuu ce vine dinspre critica și istoria literară pentru marele nostru romancier.
Iar interesul acesta nu este mai puțin recognoscibil în cazul lui Iacob Naroș. Vom observa, parcurgând „Nota biobibliografică” de la finalul cărții, că o bună parte a eforturilor sale exegetice au vizat viața și opera lui Liviu Rebreanu, acest lucru validând în mare măsură demersul constituit de studiul la care fac aici referire.
Fidel metodelor de lucru recognoscibile și în volumul anterior, autorul recurge la o analiză minuțioasă și sintetică a volumelor avute în vedere. Un efort și un volum considerabil de muncă, fără îndoială. Dar un efort cu atât mai util și pe undeva necesar, cu cât el constituie o piesă ce-și va dovedi importanța pentru istoria literară în viitor. Și spun asta, luând în considerare inclusiv spusele autorului din debutul volumului: „Suntem convinși că nu este epuizată interpretarea operei lui Rebreanu, dac-ar fi, am vorbi și-am observa o perimare sau ‹‹istoricizare definitivă››. După cum se vede, puncte de vedere noi apar odată la 3-4 decenii, dacă, după anul 2000, o altă etapă critică a avut loc, de cel puțin zece ani, asta ar însemna că de-abia prin 2050 să avem de-a face cu o nouă interpretare a lui Rebreanu, ce-ar aduce un nou val de critici.” (p. 6)
Un alt aspect semnificativ al lucrării lui Iacob Naroș este reprezentat (am remarcat lucrul acesta și la volumul anterior) de facilitatea cu care poate fi parcursă. Așa cum am mai spus, menirea istoricului literar este, în viziunea autorului, mai ales aceea de a limpezi, de a lămuri. Acest lucru se întrevede în studiile sale, printre altele, în cursivitatea textului. Dar și prin capacitatea acestuia de a sintetiza aspectele semnificative ale textelor dezbătute. Atât ipotezele, cât și concluziile autorilor sunt limpede trasate, ele reieșind firesc din textul critic, fără a năuci lectorul sa a-l pierde printre rânduri.
Parcurgem, alături de exeget, volumele lui Ilderim Rebreanu, Ion Bogdan Lefter, Teodor Tanco, Ion Simuț, Andrei Moldovan și, desigur, edițiile critice (cele de după 2000) Niculae Gheran. De altfel, nu de puține ori în volumul de față (și pe bună dreptate, aș spune) autorul insistă asupra importanței activității lui Niculae Gheran în câmpul rebrenologiei. Iată cum își încheie bunăoară criticul măierean cuvântul înainte al volumului: „Ediția critică a lui Niculae Gheran se adeverește a fi o istorie vie a culiselor literar-artistice din prima jumătate a secolului XX, a mediului social politic din perioada interbelică și a războaielor, nuanțată și îmbogățită de ceilalți exegeți de după 2000, toate acestea aflate în cele peste 14.500 de paginiale ediției critice, (23 de volume coordonate de Niculae Gheran), la care se adaugă altele din partea exegeților amintiți. cu alte cuvinte, cartea de față se vrea un compendiu de început al secolului XXI, ce a încercat să sintetizeze mii de pagini și să deschidă perspective noi în exegeza rebreniană.” (p. 6)
Iar sinteza aceasta despre care vorbește autorul însuși este cu atât mai oportună cu cât, repet, este semnificativă, deoarece ea dovedește și certifică o consistentă continuitate a interesului hermeneutic în câmpul rebrenologiei.