Dialog pentru istorie cu Leonard-Lucian Deac, unul dintre producătorii pâinii țării pe când terenul, tractoarele, utilajele și recoltele erau integral românești!

I.S.: Mulți dintre conjudețeni vă știu și vă zic   “Lucică”. Care e în fapt identitatea reală?

D.L.L.: Mă numesc Deac Leonard-Lucian. Prin voința lui Doamne, Doamne am văzut lumina zilei la 13.06.1934, deci cu aproape 90 de ani în urmă, în familia unor intelectuali de elită ai satului românesc, cea a părintelui ortodox român Vasile Deac (05.08.1905 – 27.09.1963), preot paroh la Biserica Ortodoxă Română cu Hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" din Simionești și a învățătoarei Leontina Deac (10.05.1910-06.08.2005). Tata știa cinci limbi străine: germana, engleza, franceza, rusa și maghiara, ultima a învățat-o în comuna natală Gornești, județul Mureș, localitate cu populație majoritară (69,28 % și la ultimul recesământ – n.n.)  de naționalitate maghiară. Mama a fost o dascăliță de elită a școlii românești, a avut toate gradele didactice, fiind unanim apreciată la toate școlilele la care a predat: Simionești, Mărișelu, Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului și Mijlocenii Bârgăului. În 1953, tata s-a transferat în Parohia Ortodoxă Română Josenii Bârgăului, unde a activat până în anul 1963 când a decedat, fiind răpus de boala secolului. Părinții și-au dorit ca primul lor copil să fie fetiță, căreia intenționau să-i dea  numele de Lucia. Cum acest lucru n-a fost posibil, m-au numit Leonard-Lucian. Tot la Simionești s-a născut și celălalt frate al meu, Deac Licinius-Mircea (22.02.1942 – 25.01.2005), fost preot ortodox român la Săsarm.  

I.S.: Rog să vă referiți succint la parcursul devenirii profesionale.

D.L.L.: Între anii 1948 - 1952 am urmat, în condiții foarte grele, după anii mulți de război și ocupație străină Școala Medie Tehnică Horticolă Bistrița. Aceasta își avea sediul în clădirea fostului Liceu “Alexandru Odobescu” (actualul C.N. “Liviu Rebreanu” – n.n.), care atunci practic era nefuncțională, întrucât centrala termică era scoasă din uz, iar majoritatea spațiilor ocupate cu materiale rechiziționate de trupele de ocupație la retragere. Pentru încălzire foloseam sobe căpătate de la diverși binevoitori, care scoteau mult fum și ne creau probleme. În anul I, am făcut orele pe la Liceul Andrei Mureșanu și pe unde puteam.  Școala nu avea nici internat, fiind nevoiți să ne cazăm  pe cont propriu în spații improprii. O perioadă am locuit pe o stradă unde doar câteva case aveau uși la intrare. În pofida acestei situații, Școala Medie Tehnică Horticolă a fost una dintre instituțiile de educație bistrițene dintre cele mai performante și eficiente întrucât a creat absolvenților posibilitatea continuării studiilor în orice   instituție de învățământ superior și totodată le-a acordat și diploma de tehnicieni horticoli în baza cărora au beneficiat de repartiții în producție și locuri de muncă (obligatorii, în repartiție se notifica faptul că neprezentarea la locul de muncă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani – n.n.).

În pofida situației materiale precare, colectivul didactic la unison cu colegii a făcut/am făcut totul pentru a performa. Am avut profesori și colegi de excepție. Director al școlii a fost profesorul Traian Trăzneu (1909-1959), absolvent al Facultății de științe naturale la Universitatea Daciei Superioare din Cluj (1929 - 1932), fost combatant în calitate de ofițer geniu în cea de-a doua mare conflagrație mondială atât pe Frontul de Răsărit cât și pe cel de Apus pentru eliberarea Ardealului, Ungariei și Cehoslovaciei (22.06.1941 - aprilie 1945) excelent educator și formator de  caractere (1945-1959) a căror lecții le însușeam cvasiintegral în clasă pe baza desenelor lui.

Un excelent educator și protector al nostru s-a dovedit a fi și profesorul de pomicultură Gavriliță Ioan, care încerca să ne ajute și din punct de vedere material. În acest scop a aranjat la fostul I.A.S. Livezile ca noi să efectuăm lucrări de altoit în ochi dormind în pepinera unității, iar pentru această operațiune să fim retribuți în raport de numărul puieților altoiți. Cum dovedeam multă dexteritate în această operațiune fiind nevoie ca trei operatoare să lege puieții altoiți de mine, mă așteptam să mă aleg cu o sumă importantă pentru acea vreme. A aflat însă de acest lucru un profesor numit poltic, care ne-a năruit toate speranțele întrucât a dispus ca întreaga sumă să fie virată în contul școlii. Atât profesorul Gavriliță cât și noi ne-am învățat lecția, iar ulterior am acționat în așa fel ca informații despre viitoarele noastre acțiuni de acest gen să nu ajungă la cunoștința individului respectiv. Printre colegii mei s-au numărat: Dr. ing. Ilie Vonica (1932-2006), viitorul ginere al profesorului Ştefan Lupu, care după o activitate laborioasă desfășurată vreme de șapte ani în domeniul protecṭiei plantelor în cadrul Stațiunii de cercetare și producție pomicolă Bistrița, în 1965, a fost promovat în funcṭia de șef de serviciu, iar din 1968, în  cea de director al Laboratorului Central de Carantină Fitosanitară București,  pe care a deṭinut-o vreme de 31 ani. În această calitate, a coordonat activitatea reṭelei de carantină fitosanitară de protecṭia plantelor de pe teritoriul ṭării  și cea a serviciilor de carantină fitosanitară din punctele vamale.

În perioada 1993 - 1998, a reprezentat România la Organizaṭia Europeană și Mediteraniană pentru Protecṭia Plantelor. Din 1998, a fost reprezentantul României pe lângă Comisia pentru Măsuri Fitosanitare de sub egida FAO și persoană de contact cu Secretariatul Convenṭiei Internaṭionale pentru Protecṭia Vegetalelor. Un alt coleg de al nostru a fost  inginerul Țâmpău Radu, fost director al Oficiului județean de reproducție și selecție a animalelor Bistrița-Năsăud, în prezent stabilit în Germania, viitorul ginere al pretorului Ioan Vlad al Plasei Bârgău ( în anii războiului Ioan Vlad a activat în funcția de pretor la Vatra Dornei – n.n.), care nu-și uită țara de origine și neamul, iar oricând are ocazia revine cu plăcere în România, inginerul Ilieș Ioan, viitorul director adjunct al Direcției Generale de Agricultură și Industrie Alimentară a Județului Bistrița-Năsăud, inginerul Oneț Cornel, viitorul inginer șef al Trustului S.M.A. Bistrița-Năsăud, regretatul inginer Dânsu Ștefan (27.12.1933 - 15.01.1977) viitorul director al S.M.A. Bistrița, cu ultimii doi am fost coleg, prieten, în relații speciale și la fostul S.M.A. Bistrița, unde am îndeplinit funcția de șef al sectorului de producție, ne ajutam și completam reciproc. La un moment dat atât eu cât și inginerul Dânsu Ștefan aveam un salariu lunar în jur de câte 1000 lei/lună, inginerul Oneț Cornel, în calitatea lui de inginer șef al Trustului S.M.A. Bistrița-Năsăud avea 1800 lei/lună, dar a decis să punem banii în comun, să alocăm sumele necesare acoperirii cheltuielilor de întreținere, iar diferența să o gospodărim după nevoi!

Vă mai destăinui un lucru: mi-am amenajat cripta familiei în cimitirul ortodox alături de cea a regretatului inginer Dânsu Ștefan pentru a fi și după moarte împreună! La 12 iulie 1952 am susținut examenul de absolvire a școlii. Întrucât era un decalaj între evaluarea rezultatelor și eliberarea diplomelor, pe baza unei adeverințe, m-am înscris la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu București - Facultatea de Horticultură. În anul II, însă mi s-a comunicat că:” nimeni de acolo nu poate susține un descendent de chiabur, de fost exploatator cu 80 ha de teren agricol să-și continue studiile!”.  Nu știu de unde au luat acele date.Tata a fost al unsprecelea copil din cei 12 ai familiei, iar fiecăruia dintre ei bunicii le-au asigurat zestrea conform obiceiului locului. Am fost obligat să mă retrag și să mă prezint la locul de muncă repartizat. Perioada mea activă a însumat 38 de ani, din care 4 ani în categoria II-a de muncă.

S.M.A. Bistrița dispunea la un moment dat de 2000 de tractoare cu care deservea zona Bistrița, Dumitra, Valea Năsăudului, Valea Bârgăului, Valea Șieului, Teaca

I.S.:      Cu ce probleme v-ați confruntat?

D.L.L.: În perioada activă am fost nevoit să suport criticile, observațiile, amenințările nejustificate ale decidenților politici și administrativi legate de realizarea sarcinilor de plan. În întreaga acea perioadă mi s-a reținut 10 % din salariu pentru nerealizarea sarcinilor de producție a unităților deservite. Într-o toamnă am fost amenințat că voi fi cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de sabotaj întrucât împreună cu mecanizatorii de la Dumitra am decis să nu mai însămânțăm grâul (câte 280 kg/ha – n.n.) pe ploaie, în mocirlă, cum ni se cerea. Ulterior autoritățile și-au reconsiderat se pare poziția, iar drept urmare, la 06.02.1974 prin Decretul nr.21 fostului potențial sabotor i-au acordat Medalia Meritul Agricol Clasa a II-a. În prezent cea mai mare și mai grea problemă o constituie singurătatea, specifică celor de seama mea.

I.S.: Eu aș zice că în cazul dumneavoastră nu e vorba de singurătate câtă vreme  reușiți să vă autogospodăriți, vă întâlnesc adesea la cumpărături, iar oricând condițiile meteo permit sunteți prezent la Lac în compania concitadinilor pasionați de pescuit cu care socializați, ci mai mult de un act de repoziționare pe palierele firescului. De ce zic acest  lucru? Cu altruismul caracteristic v-ați dedicat întreaga viață ajutorării aparținătorilor, colegilor și semenilor, ați trăit și muncit tot timpul în tensiune și stres. Îmi sunt cunoscute eforturile deosebite pe care le-ați făcut pentru procurarea și administrarea citostaticelor necesare alinării durerilor groaznice din ultima fază a bolii ale bunului părinte Vasile Deac, tatăl dumneavoastră, în perioada în care s-a îmbolnăvit  de cancer de plămâni; cele pentru salvarea vieții inginerului Dânsu Ștefan, fostul coleg și amic de la S.M.A. Bistrița, bolnav de leucemie, care a avut nevoie de dializă și pe care l-ați transportat oricând a fost necesar la Clinica de histologie din Cluj-Napoca, cele pe care le-ați făcut cu ocazia chemării la cele veșnice a bunei și distinse dumneavoastră mame, a soției, rezolvării problmelor generate de aceste evenimente și nu numai.

Ce vă nemulțumește în prezent?

D.L.L.: N-am nemulțumiri, am fost binecuvântat de Dumnezeu cu sănătate, cu vârsta de aproape 90 de ani, cu doi descendenți minunați respectiv un fiu, inginer mecanic, care se ocupă de diagnoză și coordonarea lucrărilor de reparații la un Autoservice din Bistrița, care zilnic, deși are la locul de muncă un program tare încărcat, cuprins între orele 09,00 – 19,00, își face timp să   treacă pe la mine pentru a se interesa de soarta mea  și să vadă cu ce mă poate ajuta și o fiică, licențiată în științe economice, stabilită prin căsătorie în Elveția. 

Mă supără suprafețele agricole ce rămân necultivate, după ce importante suprafețe arabile din pământul neamului nostru,  au ajuns în proprietatea străinilor. Înțeleg că una dintre principalele cauze e fragmentarea destul de accentuată a terenurilor în anumite zone, care îngreunează efectuarea lucrărilor mecanice și fac nerentabilă exploatarea lor. Pe de altă parte, antrenarea tinerilor la munca din agricultură devine din ce în ce mai dificil de realizat. Este însă nefiresc ca țara noastră să facă importuri masive de produse agricole cu aspect comercial impecabil,  dar în foarte multe situații de o calitate îndoielnică și cu un conținut de reziduuri de pesticide care ne afectează în mod direct sănătatea ( roșii cu gust fad, care rezistă mai mult decât ambalajele).  Aici cred că fermierii și consumatorii români trebuie să se sprijine reciproc. Mai întâi, consumatorul ar trebui să înțeleagă prin calitate, în principal, o valoare alimentară ridicată şi un impact favorabil asupra sănătăţii și, abia în secundar să ia în considerare aspectul comercial. Consumatorii trebuie să să regleze piața în acest domeniu, am speranța și încrederea că acest lucru se va produce. Românul știe, dar trebuie să fie și ajutat și stimulat să facă acest lucru, să-și apere interesele. Veștile și speranțele sunt destul de optimiste. Am aflat recent că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a acordat Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi un brevet de invenţie pentru o pâine proteică, cu gust şi proprietăţi de carne. Proiectul a fost pus în practică de mai multe cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.

I.S.: Vă mulțumesc Domnule Leonard-Lucian, vă doresc multă liniște și sănătate și să sperăm că dialogul nostru să fie de folos unora dintre conjudețenii din domeniu și nu numai.