DIMENSIUNI ALE INTELIGENŢEI EMOŢIONALE (I)

Emoţiile conţin informaţii despre relaţiile unei persoane cu mediul apropiat şi care pot fi declanşate în momentul când relaţia om-mediu se schimbă. În timpul interacţiunilor verbale sau nonverbale – în accepţiunea lui Salovey, emoţiile ne dau un feed-back despre propriile intenţii, gânduri sau chiar propriul nostru comportament. Abilităţile emoţionale împreună cu abilitatea de a percepe, folosi sau înţelege unele emoţii, contribuie la buna funcţionare a comportamentului social. Înţelegerea emoţiilor altei persoane, contribuie la o înţelegere mai bună a acţiunilor sale. Dacă înţelegem legătura ce există între propria persoană şi mediu, putem să acţionăm conform standardelor, suntem mai atenţi şi avem un comportament adecvat. Dacă controlăm emoţiile putem funcţiona social, suntem acceptaţi.

Când e vorba de deciziile personale din viaţă, sentimentele joacă un rol foarte mare. În vreme ce sentimentele puternice pot afecta raţionamentul, lipsa conştientizării sentimentelor poate fi dezastruoasă, mai ales atunci când trebuie să cântărim hotărârile de care depinde în mare parte soarta noastră: ce carieră să urmăm, să rămânem într-o slujbă sigură sau să ne mutăm la una mai riscantă, dar mai interesantă, cu cine să ieşim în oraş sau cu cine să ne căsătorim, unde să trăim, ce apartament să închiriem sau ce casă să cumpărăm. Asemenea hotărâri nu pot fi bune dacă sunt luate doar raţional, ele presupun şi un element afectiv şi înţelepciune emoţională adunate din experienţele trecute. Logica formală fără sentimente este oarbă şi numai pe baza ei nu poţi decide, alege în viaţă (D.Goleman, 2007).

« Din motive neurologice, unii dintre noi sesizăm cu mai mare uşurinţă decât alţii frica sau bucuria, deci suntem mai conştienţi de noi înşine din punct de vedere emoţional. S-ar putea ca şi talentul pentru introspecţia (autoanaliză) psihologică să ţină de acelaşi circuit prefrontal. O parte dintre noi suntem mai bine acordaţi cu modurile simbolice specifice minţii emoţionale: metafora şi zâmbetul, alături de poezie, cântece, fabule, toate sunt în limbajul inimii. La fel sunt miturile şi visele, în care asociaţia dezlănţuită de idei determină fluxul narativ, fiind întărită de fluxul minţii emoţionale. Cei care se află într-un acord firesc cu propriul glas al inimii – cu limbajul emoţiei – sunt cu siguranţă mai apţi de a exprima mesaje, fie că este vorba de romancieri, de textieri sau de psihoterapeuţi. Acordarea interioară îi face să fie mai talentaţi în a da glas « înţelepciunii subconştientului » - înţelesul trăit al viselor şi al închipuirilor noastre, simbolurile care întrupează cele mai profunde dorinţe ale noastre » - (D.Goleman 2007).

O viaţă lipsită de pasiune ar fi o plictiseală pe vastul tărâm al neutralităţii şi o izolare faţă de bogăţia vieţii însăşi. Dar aşa cum obeserva chiar Aristotel, de dorit sunt emoţiile potrivite, sentimentele proporţionale cu întâmplările. Când emoţiile sunt prea tăcute, ele duc la plictiseală şi la distanţare; când sunt scăpate de sub control şi se ajunge la extreme sau sunt de prea lungă durată, devin patologice, ca în cazul depresiei demobilizatoare, al neliniştii copleşitoare (anxietăţii), al furiei turbate, al agitaţiei permanente. Într-adevăr, stăpânirea emoţiilor tulburătoare este cheia împăcării cu viaţa emoţională ; extremele – emoţiile prea intense sau de prea lungă durată – ne subminează echilibrul. În fazele cele mai grave şi mai necontrolabile, se recurge la medicaţie şi psihoterapie pentru a putea fi îndepărtate.

Oamenii nu trebuie neapărat să evite sentimentele neplăcute ca să se simtă bine, ci doar să nu scape de sub control aceste sentimente furtunoase, care dizlocă orice bună dispoziţie. Cei care au episoade de mânie cumplită sau de deprimare se pot simţi totuşi bine dacă au momente de bucurie sau de fericire care să le contrabalanseze pe cele dintâi – susţin studiile. Gestionarea emoţiilor, dispoziţiilor în funcţie de inteligenţa emoţională a fiecăruia, ocupă o mare parte din timpul nostru. În cadrul activităţilor libere preocupările alese în mod voluntar, cum ar fi: lectura, pictura, muzica, radio, tv, calculator, grădinărit, reparaţii, întâlniri cu prietenii etc. au şi ele menirea racordării noastre emoţionale, ocazii de a ne simţi mai bine.