Din culisele istoriei localităţii Bistriţa

Pe fondul încercării de convertire la catolicism a populaţiei de pe Valea Bistriţei şi a Năsăudului, în cetatea Bistriţei se construieşte, între anii 1268 ÷ 1280, o biserică franciscană pe ruinele unei biserici care avea ca protector pe Sf. Nicolae, arsă şi distrusă în timpul invaziei tătare din anul 1241. Construită iniţial în stil gotic, de-a lungul timpului va suferi mai multe modificări. Transformări majore însă aduce secolul XVIII: nava a fost modificată în stil baroc şi s-a construit un cadran solar pe unul din stâlpii de consolidare ai clădirii. În prezent, această biserică este astăzi catedrala protopopială ortodoxă din Bistriţa.
Un alt oraş menţionat la începutul secolului al XIII-lea este Bistriţa. Prima menţiune este din jurul anilor 1203, legată de “întemeierea” oraşului de către coloniştii franci veniţi din Valea Moselei, Principatul Luxemburg. În anul 1206, oraşul va fi recolonizat cu coloni saşi şi ulterior, ridicat la rangul de comitat, în anul 1222.
Într-un document din anul 1295 se menţionează însă că la venirea primilor coloni, în 1203, aici exista o populaţie băştinaşă destul de numeroasă, organizată într-o localitate de tip rural, cunoscută sub numele de Villa Latina. Lângă această localitate, colonii aduşi de către coroana maghiară şi-au întemeiat, la randul lor, o nouă localitate, pe care au numit-o Rossmarct. Cetatea Bistriţei s-a format prin unirea celor două sate.
Partea de jos a orasului, locuită de români, avea să fie numită în documentele ulterioare Klein Wall(ac)dorf (micul sat valah) sau Alsowalldorf (satul valah de jos). Primii conducători administrativi ai cetăţii sunt amintiţi în anul 1274, “magister” Paulus de Rodna şi Bistriţa (Bysterce) şi în 1295, “magister” Vivianus.
În timp însă, saşii îşi vor extinde autoritatea asupra întregii localităţi, impunând chiar numele cetăţii, Nossen “al nostru”, în locul celui de “Bistriţa”. Românilor, cu timpul, li s-au restrâns drepturile, fiind interzisă construirea de biserici sau repararea celor ruinate, participarea la breslele oraşului şi la conducerea lui, ajungându-se chiar să fie alungaţi din cetate.
Acest comportament al saşilor, sprijiniţi de coroana maghiară, vor duce la escaladarea unui şir de conflicte între români şi saşi de-a lungul timpului:
“Oamenii care locuiesc pădurile, ... nu îi lasă în pace pe noii locuitori, stau la pândă prin tufişuri şi năpustindu-se asupra bărbaţilor germani, îi ucid, răpindu-le oile şi dând foc satelor lor.” (Kisch Oscar – Evenimente mai însemnate din istoria Bistriţei şi ţinutul Nossen).

( Fragment din volumul Istorie Furată, Cronica românească de istorie veche ce va fi lansat vineri, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Municipal Bistriţa)