Din lumea satului de odinioară

   Multe schimbări s-au produs și în lumea satului, schimbări care se referă la ocupații, obiceiuri, modalități de gândire, legături dintre oameni, dintre oameni și animale, de înțelegere a rostului omului pe acest pământ etc. În amintirea locuitorilor satului, mai ales a celor mai în vârstă, dăinuie întâmplări în care se îmbină faptele reale cu  umorul fin.

   Iată câteva exemple:

După trecerea sărbătorilor de iarnă, a zilelor de post, se intra într-o perioadă zisă a „câșlegilor”, perioadă în care se puneau la cale căsătorii între tineri, eveniment în care  se implicau vecini, rude, cunoștințe din alte sate. Așa se face, că un vecin cu un tânăr numai bun de însurat, se întâlnește la un târg cu o cunoștință din alt sat, care avea fată de măritat. Stând ei la discuții,la un pahar de „monopol”, stabilesc ca vecinul băiatului de însurat să se ducă în „pețât” cu tânărul la familia fetei, în duminica viitoare. Zis și făcut, feciorul, însoțit de omul de încredere, ajung în satul vecin la familia fetei, unde stabilesc ca tinerii și tatăl fetei să meargă la biserică, mama fetei și omul de încredere să rămână acasă pentru a mai povesti. În  încăperea unde erau ei, sub pat, într-o ladă se cuibărise o găină pentru a se oua, găină ce scotea mereu ceva cotcodacuri. Ca să vadă dacă s-a ouat, femeia o căuta mereu de ou, apoi, fără a se mai spăla pe mâini, frământa grăbită pancove. Până la urmă găina se ouă și este „țâpată” afară iar oul pus în aluat. Când se întorc cei care au fost la biserică, mănâncă cu poftă pancove, omul de încredere care l-a însoțit pe băiat refuză să mănânce, găsind diferite scuze. Ies apoi afară ca să vadă gospodăria, tatăl fetei arătându-le curtea plină de păsări, grajdul cu animale, cotețul cu porci, coșteiul plin cu cucuruzi, acareturile etc. spunând mereu despre fată „nu că n-are, are ! …,  nu că n-are, are!”. Ca să nu îi apuce târziul, feciorul și cu omul de încredere pleacă spre satul lor. La ceva timp, tatăl feciorului îl întreabă pe acesta dacă nu se însoară cu fata unde a fost la pețât. Răspunsul, a venit după o perioadă de gândire „nu mă însor cu ea, tată, deoarece n-are   …   n u c ă!”.

În perioada interbelică, aproape în fiecare sat, era unul sau mai multe „bolduri” care aparțineau de obicei evreilor. În anumite perioade ale anului, proprietarul boldului lua de la săteni anumite produse – ouă, păsări, cereale, fructe etc., în schimbul cărora le da altă marfă pe care o avea el. Iarna, un sătean, mare „dohănaș” se duce trimis de nevastă la bold ca să cumpere „naftă”(petrol lampant), aici, este întrebat dacă nu are de dat ceva ouă(mult căutate în anotimpul de iarnă), pe care o să primească dohan(tutun). Omul vine acasă, se duce în șură unde știa că se ouă găinile, dar nu găsește nici un ou, ci numai două găini așezate pe cuibar. Le ia cu binișorul, le face „tucu-tucu” și le strânge ușor cu amândouă palmele de partea din spate, astfel că fiecare scapă oul din cloacă, ouă cu care se duce apoi la bold, primind în schimbul lor ceva dohan.

Obiceiul de a se duce cu ouă la „cooparativă” s-a menținut multă vreme. El era practicat și de copii, care primeau în schimbul lor „boboanțe”. Un băiat, fără știrea părinților, cerceta mereu dedesuptul unei clăi cu fân a vecinului, de unde recolta mereu ceva ouă cu care mergea la cooparativă , primind în schimbul lor „un cioc” cu boboanțe pe care le împărțea cu prietenii. Odată, mama băiatului îl observă cum vine printr-o gaură făcută în gard cu câte un ou în fiecare mână și îl trimite să le pună înapoi de unde le-a luat. Băiatul plânge, zicând că dacă îl vede vecina, dar mama îi replică, atunci când le-ai luat nu ți-a fost frică de faptul că o să te vadă, și punând mâna pe un „scorbaci”, îl determină pe băiat să pună ouăle de unde le-a luat.

Un distins profesor de la U.B.B Cluj-Napoca, Fac. de Istorie, care era specializat în studierea relațiilor dintre om și animale, mi-a pretins să întocmesc un referat cu titlul „Porcul în viața familiei țărănești din Ardeal”. Am reușit să scriu 8 pagini, dar la examen profesorul mi-a spus că nu îmi poate da nota maximă deoarece nu am bibliografie, la care eu am replicat că pentru așa ceva nu am nevoie de bibliografie, care se află la moșii și strămoșii mei. Discutând cu dânsul, mi-a povestit de o întâmplare petrecută între două vecine, care se tot certau. Într-o duminică, una dintre ele se duce mai repede la biserică, cealaltă o observă, și îi deschide cotețul porcilor și apoi ușa de la grădină, apoi se duce și ea la biserică. Când se întoarce vecina (cea cu porcii), își găsește grădina distrusă, ceea ce îi provoacă mare supărare.