dincolo de faptul divers din fotografie

dincolo de faptul divers din fotografie

pe-o pajiște însetată cu inima descheiată
în zodia secretă cu maci îmbrățișată
o voce planetară din semne împletite
ademenește bijutierul cu oglinzi infinite

pe ochiul amiezei roșii ,tot mai roșii
în lanul cu întruchipări, albatroșii
învață să zboare albastru,tot mai albastru
să ducă torțe la cer,s-aducă poeme din astru

dincolo de catarg și de spectacol
dintre priviri cu poli luminați de miracol
un călător rătăcit pe drum departe
deschide file spirale de timp animate

l-aș dojeni cu vioara la fântână
ițe prin goluri de muzică rădăcini înclină
văzduhul e nesfârșit clocotitor
și-mi spune cum în magie este nemuritor

Ciugulit de vânturi la momentul cometei

După ani de singurătate nu bat din palme ,nu bat în lemn și nu bat din picioare.
Port o haină lungă de doliu alb care nu plânge pentru că atunci când plânge mintea și trupul doresc și ghete comode care îmi stimulează limpezimi crepusculare să plâng fără să doresc.
De dincolo de simțuri amintiri neprăfuite beau apă din ulcele ghicitoare
să năruie din calendarul dens uitarea ,să te chem pe unde de oriunde
în nesfârșite chinuri de tăcere.
Cu senzații fără de chimie,înafara ultimului timp de dat, aleargă un gând resemnat
cu crini albi peste frunze veștejite și sapă cu muzica din interior în suflet.
După ani de singurătate cultura ploii cu jerbe funerare se prinde cu gheare în privirile pline,
iubirea nu se termină cu firea indolentă ,garanția pedepsei cu moartea insistă, gândul mi-e sfânt
și nu mai aștept. Mă desprind cu carne îmbietoare și mușc.
Mușc din vreme amestec de eter și de nisip, din soartă un fel de chip crescut de unde vin
de unde plec.
Bucăți din veșnicii, pe umărul întipărit de rost mi-așază zbucium lângă zbucium.
Un șucar neastâmpăr.
Cerul stă să cadă în gândul meu de smoală cu luminători complici ,fâșii cu iz necunoscut
rămas mai puțin până aproape,dar nefiresc de puternic într-un gest simplu de început negreșit
când ne vom întâlni să scriu.

De dincolo de simțuri caut mângâierea.
Vulturii și-au trecut ciocurile prin uși și prin geamuri aripile să surpe acoperișul
să rămână în piept resturile măreției.
Visul.