Doliu şi la Bistriţa Bârgăului, acasă la soţia lui Corneliu Vadim Tudor. Vezi ce spune părintele Ioan Aurel Rus

Mar, 09/15/2015 - 12:35

Scriitorul Corneliu Vadim Tudor este plâns şi la Bistriţa Bârgăului, fiind doliu în familia soţiei acestuia. Corneliu şi Doina s-au căsătorit în 1987, când scriitorul avea 37 de ani. La nuntă au fost prezente şi neamurile miresei, de la Bistriţa Bârgăului. Au fost împreună timp de 28 de ani, până când moartea i-a despărţit.

De profesie asistentă medicală, bârgăuanca Doina a fost o prezenţă discretă. Nu a dat niciodată declaraţii politice, nu s-a implicat în proiectele soţului, deşi în ultimul timp a renunţat la serviciu, fiind parte din fundaţia culturală ce a aparţinut tribunului. Corneliu Vadim Tudor a trăit într-o casă alături de trei femei cele două fiice, Lidia şi Eugenia şi soţia Doina, fiind mândru de acestea.

Despre Corneliu Vadim Tudor, părintele Ioan Aurel Rus, care a vizitat de mai multe ori casa scriitorului, spune că este unul dintre cei mai mari poeţi contemporani, o adevărată enciclopedie pe picioare.

“A fost un apropiat al bisericii, naşul său fiind preot, iar el având dublu doctorat, în filosofie şi teologie. A avut ca temă la doctorat Cultul Maicii Domnului, consultându-se pe această temă cu episcopul Irineu. A fost apropiat şi de mitropoliţii Antonie Plămădeală şi Laurenţiu Streza. Are piese care se joacă pe scenele teatrelor, scriind un scenariu pentru film care trebuia regizat de Sergiu Nicolăescu, trecut şi el la veşnicie. Am rămas profund impresionat când la icoana de la Nicula a stat peste o oră în genunchi şi s-a rugat. De multe ori ne spunea cum, săraci fiind, mergeau pe rând la şcoală, cu acelaşi rând de haine, de aceea s-a luptat ca poporul să nu mai fie sărac. Apoi a fost apărătorul câinilor, pe care îi iubea mult, hrănindu-i zi de zi pe străzile capitalei, dar şi în adăposturi. Avem şi câteva amintiri frumoase din vizitele la noi în judeţ, oamenii de aici arătându-i preţuirea în 2000. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor, iar noi să păstrăm amintirile frumoase cu un mare om de cultură”, ne-a declarat părintele Ioan Aurel Rus.

Comentarii

17/09/15 11:55

Vizitator

DUMNEZEU SA-L IERTE, CORNELIU VADIM TUDOR, in urma cu cativa ani, mai exact in 7-8 decembrie 2013 a scris urmatoarea poezie, pe care o numeste "Pamflet inedit" intitulata POPOR CU NERVII RUPŢI..., care seamana mai degraba a rugaciune:

Popor cu nervii rupţi, ce ţi-au făcut
De-o vreme, asasinii economici?
Ţi-au dat borhot de whisky, de băut
Mărgele colorate, lideri comici.

Te-au amăgit cu filme de gablonz
Ca pe un trib bicisnic, de piei roşii.
Dar ei aveau pe ţeava puştii glonţ
Iar tu jucai cum îţi cîntau jegoşii.

Te-au pus la zid şi te-au buzunărit
Ţi-au luat icoana din pridvor, şi porcul
Nici celovecul de la Răsărit
Nu te-a furat cum a-ndrăznit New York-ul.

Le-ai dat de bună voie tot ce ai
Castele şi păduri, platforme, mine
Au mituit, cu-o mînă de parai
Trei „cai troieni", agenţi fără ruşine.

Aşa trecu aproape-un sfert de veac
Tot în minciună, şi şantaj, şi jale
Tu eşti, pe zi ce trece, mai sărac
Precum un craniu cu orbite goale.

Falsifică alegeri, fură toţi
Dar n-ai cui să te plîngi, căci le convine
Călăilor Planetei, nişte hoţi
Care, şi ei, rup hălci întregi din tine.

Ai aur, şi uraniu, şi petrol
Stai pe-un ocean de gaze naturale -
Mafia te-a lăsat în fundul gol
Te suflă-n patru puncte cardinale.

Jandarmeria-i slugă la străini
Bate la tine azi ca la fasole
Tu calci desculţ prin foc şi mărăcini
Erou damnat, ca Meşterul Manole.

N-ai demnitate, nici noroc nu ai
Ticăloşit ca vita de povară
Şi totuşi, pînă nu demult erai
Un neam viteaz, cu forţă legendară.

Mai ieri aveai bărbaţi impunători
Ce-au îmbrăcat cămaşa morţii crunte
I-au dat pe vînătorii de comori
Cu capul de pereţi, din munte-n munte.

Erau şi preoţi bravi şi ne-nfricaţi
Lampadofori ai datinei străbune.
Ah, Doamne, unde sînt acei bărbaţi?
De ce ne-ai părăsit? Fă o minune!

Tu nu vezi cît de rău ne-am prăbuşit?
Mai jos de-atîta, Doamne, nu se poate!
Trezeşte-ne din acest vis urît
Şi vindecă-ne Tu de laşitate.

Nu Îţi lua, Tată, faţa de la noi
Istoria ne trage sub şenilă.
E ţara noastră lada de gunoi
A unei Mafii care n-are milă.

Avem copii, ce ţară le lăsăm?
Nu vrem s-ajungă sclavi şi prostituate.
Acest blestem e timpul să-l curmăm.
În lacrimi, Doamne, astăzi Te rugăm:
Ajunge! E destul! Nu ne mai bate!