Domnul Zamfir G.

Se întâmplă ca oamenii să întâlnească alţi oameni şi să-şi dea seama că se cunosc demult ori, mai bine zis, rezonează prin energii şi principii.

Se întâlnesc mai apoi în ospeţii ori la aniversări. Socotesc mai târziu că au multe lucruri în comun şi, fără îndoială, că cele amintite trebuie trecute în revistă. De unde venim şi cine face posibile întâlnirile între oameni, numai Dumnezeu ştie!

Ca să nu mai lungesc vorba, chiar dacă amintirile îmi revin cu dialoguri rememorate până la autentic, am să vă relatez câteva lucruri care, cu siguranţă fac ca oamenii de lângă noi să nu fie uitaţi.

Duminică, la ora 15, într-un loc înconjurat de dealuri şi arbori verzi, la focul aprins care pocneşte în lemnele uscate, pe vâlvătăi multicolore ceaunul plin cu gulaş fierbe haotic în aerul cald de vară. Pe cerul albastru nu e niciun nor.

Pentru mine, spectaculosul nu îl creează momentul zilei ci farmecul locului şi organizarea întâlnirii.

De la cabana mică din lemn, oraşul privit de sus arată ca un templu roman. Apropierea dintre oameni, care reuşesc prin puţine eforturi să se împrietenească, constituie categoric un gest de afecţiune. Respectul unora faţă de alţii rezultă nu doar din felul cum este făcută invitaţia, ci şi prin acceptarea ei, nu doar servirea unei porţii de mâncare, unde nu încape refuz, ci şi prin legătura irezistibilă care se realizează prin mijloace psihologice. Aşa am cunoscut un om care mi se pare deosebit prin fapte şi gesturi.

Domnul Zamfir nu-şi arată vârsta, e mereu vesel şi agitat. Doreşte ca invitaţii să se simtă bine şi verifică dacă totul este perfect, astfel încât oamenii să se simtă confortabil. Nu face deosebire între provinciali şi patroni. Este aniversarea firmei, o firmă mijlocie care a rezistat tuturor valurilor create de guvernanţi şi care împlineşte majoratul englezesc, adică douăzeci şi unu de ani. Nu ştiu cum a reuşit, de aceea mă apropii şi îi cer un interviu. Cumsecade, nu refuză, ci caută un loc la umbră şi începe prin a mulţumi invitaţilor:

- Dacă doriţi amănunte vi le dau cu plăcere, nu înainte de a vă mulţumi că aţi răspuns invitaţiei mele.

Firma mea a împlinit azi vârsta de 21 de ani. Viaţa ei în România, unde şansele românilor sunt destul de mici, m-au făcut să trăiesc momente de întărire, dar şi de demolare a fiinţei mele. Când revăd filmul unei zile de muncă, acolo unde îmi desfăşor activitatea, văd şi de câte ori mi-am spus: „Trebuie să închei, gata, nu mai merge!”

Spre seară îmi revin şi-mi zic: „Hai, să încerc şi mâine, poate va veni o zi mai bună!”

În 1991, am dat drumul firmei, pe care am zămislit-o în 1990. Astăzi am 21 de ani de activitate. Întâi am făcut o Consignaţie în Bistriţa. Apoi, am avut o şcoală de şoferi cu trei-patru instructori, după care, la Feldru, am deschis o mică firmă de sucuri din apă potabilă. Tot aşa, am trecut prin 20-30 de acţiuni. Astăzi, am patru magazine, care dau rezultate şi pot spune că îşi merită locul şi rolul în firmă. Sunt mulţumit de ceea ce realizez şi mai ales pentru faptul că am 16 angajaţi, toţi cu carte de muncă. Am dat statului peste cinci miliarde, bani vechi, de când am firma.

Am responsabilităţi majore, multe, dar cu fiecare zi care trece, istoricul firmei este mai valoros; dacă bunul Dumnezeu mă va ajuta, voi preda firma fiicelor mele, care vor avea obligaţia morală să o ducă mai departe. Doresc să fac ceva în genul nemţilor, unde firmele trec de la bunici la copii şi apoi la nepoţi. Vă mai spun că nu m-am asociat niciodată cu nimeni! A fost meritul meu dacă am făcut un lucru bun şi a fost vina mea dacă am greşit!

Rep.: - Ce pregătire aţi avut înainte de Revoluţia? Apoi, consideraţi că acest gen de capitalism din Europa ni se potriveşte? Firma v-a adus rezultatele aşteptate şi realizări pe măsură?

- Sunt din Feldru, dintr-o familie cu 11 copii! La noi, la Feldru, a fost capitalism de când m-am născut! La noi „mejdele” sunt sfinte. CAP n-a existat niciodată! Şansa noastră a fost şi este munca! Cei care doresc să se realizeze, o pot face oriunde în Europa. Asemănările şi diferenţele între socialism şi capitalism sunt foarte mari!

Eu, după ce am terminat Facultatea de Construcţii din Iaşi am lucrat şapte ani la „Direcţia Agricolă” din Bistriţa. Mă ocupam cu probleme de construcţii în agricultură, în judeţ. Îmi pare foarte rău că s-au distrus. Cunoşteam rolul şi rostul lor! Pe vremea respectivă, întotdeauna era vinovat celălalt. Acum răspund personal. E meritul meu dacă am reuşit să fac ceva bun şi răspund dacă greşesc!

Rep.: - Consideraţi că este necesară o lege a răspunderii, evident dacă e lege trebuie respectată de sus în jos.

- Legi sunt! Există prea multe! După mine, inventarul este legea zilelor noastre. Eu am făcut inventar şi înainte şi fac şi acum. Cine face o pagubă, trebuie să o plătească! Eu încerc şi acum, când am probleme, să le rezolv pe cale amiabilă. Inventarul este lege, vinovatul să plătească! Eu sunt convins că era absolută nevoie, după Revoluţie, de un inventar, care trebuia făcut public. Nu sunt în măsură să ştiu de ce nu a avut loc şi dacă da, de ce nu le vedere.

A fost o mare greşeală! Ieşirea unui mijloc fix din funcţiune să fie dată printr-o justificare puternică, iar banii obţinuţi să fie cheltuiţi în mod justificat, tot la vedere. Asta e părerea mea!

Rep.: - Angajaţii d-voastră sunt cei de la începutul firmei, ori i-aţi schimbat pe parcurs?

- În mare parte, sunt cei de la început. Am oameni care lucrează la mine de 15 ani!

La Feldru, mare parte din comunitate pleacă în Occident, mai ales în Spania. Am reuşit să păstrez unii dintre ei tocmai prin felul meu de a fi. Binele trebuie răsplătit cu bine, iar răul înlăturat din firmă.

În plătesc pe stat de plată după realizări. Cei buni trebuie plătiţi bine fiindcă altfel pleacă! E necesar să ştii să faci diferenţa. Patronul e puterea exemplului! Dacă nu i-aş plăti onorabil, ar mai sta angajaţii 15 ani?

Rep.: - Ce planuri de viitor aveţi?

- Deviza mea este: „Trebuie să poţi!”

Eu trebuie să duc firma mai departe şi să o predau urmaşilor mei. Îmi îndrum copiii, îi sfătuiesc, îi ajut, îi responsabilizez şi îi recompensez după fapte, îi controlez şi îi fac să participe împreună cu mine la acţiuni! E absolut necesar să construim mai întâi omul, apoi firma! E mai uşor să faci o casă decât să modifici un caracter!

Rep.: - Am constatat, cunoscându-vă, că nu vă educaţi fetele ca pe nişte „beizadele”! Dimpotrivă, le-aţi insuflat bunul simţ. Cum reuşiţi, chiar dacă sunt de bani gata?

- Copilul trebuie supus în permanenţă controlului motivat, răsplătit atunci când merită şi sprijinit financiar când învaţă bine şi are nevoie de manuale. Eu nu am plătit niciodată profesori! Am investit în cărţi şi am încurajat munca individuală!

Mai ştiu că, după ce vom pleca „dincolo”, după noi vor rămâne doar faptele bune!

Rep.: - Aşa este, aveţi dreptate!