Dreptatea lui Thomas Morus şi…o rătăcire de azi (1)

In secolele XIV-XVI ,s-a dus o luptă crâncenă , sângeroasă chiar , între adepţii răspândirii masive a Bibliei (care vor beneficia şi de inventarea tiparului ) şi Biserica catolică cu deosebire ,ce se împotrivea energic acestei acţiuni. Setea de cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi era atât de mare încât oamenii îşi închiriau cartea cu ziua sau chiar cu ora . In spirit protestantist se contesta şi monopolul Bisericii de a interpreta cuvântul divin . Reprezentanţii Bisericii catolice (între care şi Thomas Morus , profund credincios şi viitor martir ,filosof şi cancelar regal al lui Henric al VIII-lea) străpungând negura viitorului , opinau că oamenii nu se vor mărgini la lectura textului scripturistic ,ci se vor ridica erezii şi interpretări după capul fiecăruia ,care vor duce la mari rătăciri în lumea creştină . Se ştie că adepţii răspândirii Bibliei au triumfat în cele din urmă , după mari prigoniri ,ca apoi catolicii să fie prigoniţi încă mai cumplit după ce anglicanismul va triumfa . Iar puzderia de culte şi secte ce împănează acum lumea creştină este rodul intenţiei bune la origine , care s-a transformat într-o pacoste nespusă.

Mi-am reamintit acestea lecturând cu uimire şi tristeţe un articol al dlui. Ioan Măgeruşan întitulat „Prinţul păcii” - apărut în nr. din 24 dec. 2008 , în care intenţiiile bune se transformă într-o sumă de greşeli regretabile. Le considerăm greşeli ,căci dacă ar fi susţinute mai departe , ar duce la marginea unei erezii. Simplistă şi deficitară este definită credinţa ca „ un proces mental ce decurge din gândirea şi din conştiinţa noastră .” Creştinii sunt deci ca cei din triburi , care-şi închipuie felurite totemuri şi credinţe ? Pe baza unei atari formulări ne acuzau şi comuniştii că Dumnezeu nu e decât rodul imaginaţiei , gândirii noastre „neştiinţifice”.Se eludează apoi că nimeni vreodată nu a devenit credincios dacă a lipsit harul lui Dumnezeu ce coboară asupra ascultătorului atunci când aude cuvântul :”De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-i este dat de la Tatăl.”/”Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la Mine” - spune Mântuitorul prin mărturia ioaneică (6.65 ,37).Deci suntem departe de simplul proces al gândirii noastre ,căci cu astă gândire şi conştiinţă nu l-au putut cunoaşte oamenii pe Dumnezeu mii de ani şi s-au închinat bolovanului şi lemnelor.

Bizar apare lectorului exprimarea că întruparea lui Hristos e un „fenomen unic şi complex ”,nu eveniment,minune etc. Vocabula „fenomen” se aplică celor ce se întâmplă în natură :fulgerul , ploaia , cutremurele , nu lui Dumnezeu . Tot stranie apare exprimarea că IISUS Domnul ,copil ,era „ model de ascultare faţă de părinţii crescători .” Păi ,”crescători” –fie cu iertare - se spune despre cei care îngrijesc animale ,crescătorii de oi ,de vite ,păsări . Singura formulare admisă o avem atunci când părintele foloseşte forma verbală :” mi-am crescut copiii” , dar cu sensul de ” i-am îngrijit” .Copiii îi hrănim ,îmbrăcăm ,educăm ,dar Dumnezeu îi creşte . Vom trece însă repede peste acest gen de erori greu de înţeles la un om care chiar a scos o carte (cu belşug de minciuni şi săgeţi otrăvite contra Bisericii Ortodoxe locale şi naţionale).

Încercând să descifreze motivele pentru care Tatăl ceresc îl trimite în lume pe Fiul Său Unul născut mai înainte de veci ,dl. I.M. comite erori ce pun în uimire, ,tipice celor care socotesc mintea proprie suficientă să interpreteze Scriptura şi nu Sfinţii Părinţi şi Biserica ce e călăuzită de Duhul Sfânt. .

Domnia –sa se miră că Tatăl ceresc a trimis pe Ful Său spre a mântui lumea prin suferinţa şi moartea sa expiatoare şi se întreabă :”Ce părinte nu-şi protejează propriul fiu ?” Furnica numită om socoteşte deci că ea e mai bun părinte , tragând concluzia aiuritoare că „Dumnezeu pune mai presus dragostea pentru lume decât dragostea pentru Fiul Său.” Astfel explică dânsul miracolul întrupării .Să te cruceşti zile-n şir !! Cum e cu putinţă unui creştin să afirme o atari ipoteză ? Între persoanele Sfintei Treimi nu există dezbinare ,nici deosebire de păreri ,”nici mutare şi nici umbră de schimbare ”.Voinţa Tatălui ceresc este aceeaşi cu a Fiului .” Dl . economist Ioan Măgeruşan consideră că se poate justifica prin citatul din Sf. Ioan (3.16) că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe unicul Său fiu L- a dat , ca oricine crede în el să nu piară,ci să aibă viaţă veşnică…” -„ L- dat ” nu are sensul de abandonat sau preţuit mai puţin , ci L - a dat în sensul că ”nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în tru care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte,4,12) . Citatul n-are nici în clin , nici în mânecă cu o afirmaţie atât de jignitoare la adresa Tatălui ceresc .Nimeni n-a cutezat de două mii de ani să măsoare după capul lui iubirea infinită a lui Dumnezeu după tiparul omenesc. Să fi descoperit dl. economist vreun aparat care măsoară iubirea,suferinţa ,durerea ,dorul -sentimentele deci ?Imposibile la oameni ,darmite laDumnezeu ?

Privită cu strâmba judecată omenească, suferinţa lui HRISTOS din partea păcătoşilor iudei ,suferinţa sfinţilor şi martirilor din veac ar fi o pacoste ,de care un adevărat părinte ar fi trebuit să-l scutească pe Fiul Său. Dar pentru ce -fereşte ,Doamne !- ar trebui Tatăl ceresc să iubească mai mult lumea cufundată în întunericul idolatriei decât pe Fiul Său venit s–o lumineze , s-o îndumnezeiască?. Aşa judecă feluritele secte ,ce văd în Cruce înjosire ,dar HRISTOS slavă ,căci slavă fără seamăn este Crucea , mântuirea neamului omenesc. Prin suferinţă pentru Dumnezeu şi pentru semeni ,omul urmează pe HRISTOS şi se sfinţeşte . O zice şi un poet ca O. Goga vorbind despre plugarul asuprit :”Sfinţiţi cu roua suferinţei /Ţărâna plaiurilor noastre.” Lumea păcătoasă ( şi gândirea păcătoasă din noi )socoteşte suferinţa , martiriul drept pacoste. Din această socoteală bolnavă şi lumească vin afirmaţiile economistului Ioan Măgeruşan despre Tatăl ceresc. Suferinţa hristică pentru mântuirea lumii a născut valul uriaş de iubire al neamului omenesc ,încât ne curg lacrimi de câte ori ne aducem aminte de o asemenea negrăită iubire şi cutremurătoare putere de jertfă a Tatălui ceresc şi a unicului Său Fiu dumnezeiesc . Si la fel pentru cei ce i-au urmat -sfinţi ,cuvioşi ,martiri din veacuri. „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile mele ca ale voastre-zice Domnul prin profetul Isaia -.Şi cât de departe sunt cerurile de pământ ,atât de departe sunt căile mele de căile voastre şi cugetele mele de cugetele voastre .” (55.8-9)