Drum lin, doamna învățătoare Maria Faur! În veșnicie, va răspândi și altora cunoștințe, bunătate și iubire
Ziua de 28 septembrie, pentru comunitatea sătească din Budești, și nu numai, a însemnat despărțirea pentru totdeauna, de doamna Maria Faur, care a fost, peste trei decenii, învățătoare la școala din sat. Multe generații de elevi au beneficiat de buna sa pregătire pedagogică dobândită în școlile din Năsăud și Cluj, de tactul ei pedagogic, de faptul că ardea alături de ei ca o lumânare împrăștiind cunoștințe, iubire și bună înțelegere. La mulți le-a pus în față și i-a învățat cum să folosească „Abecedarul ”, carte ce a devenit pentru unii „Abecedarul vieții”, deoarece cunoștințele din această „primă carte” le-au fost de folos toată viața.
Pe parcursul întregii vieți, doamna învățătoare a avut „obiective” clar definite ce cuprindeau activitatea de la școală, din familie și din comunitate. Prin implicarea totală a reușit să fie o bună învățătoare, o soție înțelegătoare pentru soțul ei Faur Victor, și el învățător, pentru unicul fiu Cornel, căruia i-au asigurat o bună educație, sprijinindu-l spre înclinația lui – geografia - domeniu în care a ajuns un bun profesionist.
Fiind localnică, cunoștea foarte bine realitățile satului, spunea totdeauna o vorbă bună și potrivită celor care i se adresau în diferite situații.
La slujba de înmormântare, pe lângă preotul paroh al Parohiei din Budești, a participat și preot prof. univ. dr. Stelian Tofană, care i-a fost elev în cls. I-IV, și care a recunoscut, în predica rostită, cât de importantă a fost pentru el baza cunoștințelor transmise de învățătoarea sa, fapt pentru care îi este recunoscător toată viața.
Însoțită de membrii familiei, de mulți săteni, de rude, cunoștințe, foști elevi etc., doamna învățătoare a fost condusă pe ultimul său drum pământean, acela spre cimitir. Prin rugăciuni potrivite, Bunul Dumnezeu a fost rugat să o primească cum se cuvine în Împărăția Sa, să o așeze la „loc liniștit, loc cu verdeață”. Poate, acolo, în veșnicie, va mai răspândi și altora cunoștințe, bunătate și iubire, așa cum a făcut în viața pământeană.
Prof. Rus Augustin
Citiţi şi:
- Rămas bun, domnule învățător Victor Faur din Budești!
- Crăciun Special la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Bistrița
- INVATATOARELE DIN MAIERU SI SANGEORZ BAI AU PLANTAT 200 PUIETI DE BRAD
- Doamnelor învăţătoare, Crina Mureşan şi Maria Andreica, de la Şcoala Gimnazială Lucian Blaga Bistriţa, cu dragoste...
- Aurelia Dan: Gândiţi-vă ce înseamnă pentru un copil de gimnaziu să dea două lucrări de control pe zi!
Adaugă comentariu nou