Duminică, moment sărbătoresc la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa. După 45 de ani de slujire duhovnicească, preotul Liviu Şugar iese la pensie

          De 38 de ani slujeşte cu har şi dar duhovnicesc la Catedrala Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa, preotul Liviu Şugar, un OM chemat de Dumnezeu la marea cinste a preoţiei. Se spune că harul preoţiei nu se şterge niciodată, chiar dacă părintele Liviu iese la pensie, el rămâne pentru noi, domn părinte. Spunea un scriitor francez: „În fiecare parohie este un om care este al tuturor, pentru că e părintele sufletesc al tuturor, care este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai bune ale vieţii”. Acest om e preotul. Şi-l numim pe Liviu Şugar.

          - Părinte Liviu, duminică, 28 iunie 2020, credincioşii prezenţi la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi vor participa la un moment emoţionant, sărbătoresc, cu totul special.

          - Într-adevăr, duminică va avea loc, după Sfânta Liturghie, „despărţirea” mea de credincioşii pe care i-am slujit 38 de ani. Nu va fi o despărţire totală, eu voi fi acelaşi om al bisericii, al enoriaşilor. Voi ieşi la pensie, este ceva normal, dar eu rămân în continuare preot, iar Biserica de pe Odobescu „mama mea”, familia mea. Ca şi preot, am avut cea mai îndelungată activitate la această biserică, 38 de ani şi am fost implicat, cu trup şi suflet, în tot ceea ce a constituit slujirea duhovnicească, buna chivernisire a treburilor parohiei.

          - Cum a început drumul dumneavoastră în viaţă ca şi preot?

          - Primii şapte ani şi jumătate am slujit ca preot la Buza, judeţul Cluj, unde, cu elanul tinereţii, împreună cu enoriaşii, am zidit o frumoasă casă parohială. Credincioşii de acolo m-au adoptat, ca şi un fiu de-al lor. În anul 1982, am fost instalat preot paroh la Parohia Ortodoxă Sfântul Vasile cel Mare din cadrul Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa, cu misiunea specială de a realiza pictarea bisericii. La venirea mea aici, biserica, cu o arhitectură generoasă, nu avea nici apă potabilă. Cei mai vechi îşi amintesc de primele încercări ce s-au făcut printr-o sobă cu termosuflantă, ce funcţiona pe lemne şi nu crea condiţii dintre cele mai bune. În condiţiile respective s-a reuşit pictarea în întregime a bisericii, aceasta fiind resfinţită în 2 septembrie 1990 de către vrednicul de pomenire arhiepiscopul Teofil, care a apreciat munca celor trei preoţi – Ioan Bartoş, Victor Făgăraş şi Liviu Şugar – şi le-a oferit rangul de iconom stavrofor.

          - Începutul slujirii duhovniceşti şi apoi în activitatea ulterioară aţi fost marcat de două personalităţi ce au avut o influenţă cu totul deosebită asupra dumneavoastră. Despre cine este vorba?

           -În anii copilăriei, în satul meu natal, Jimbor, a slujit, după ieşirea din închisorile comuniste, arhimandritul Mina Dobzeu, cel care l-a botezat în închisoare pe monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt. A fost cel care mi-a deschis Cartea Sfântă, să spun aşa, deşi eram o familie de credincioşi, tatăl meu fiind cântăreţ bisericesc. Apoi a fost vrednicul de pomenire arhiepiscopul Teofil, care m-a ajutat enorm, fiind un om de o bunătate sufletească cu totul specială.

          - După Revoluţia din 89, pentru credincioşii bistriţeni se impunea necesitatea stringentă a construirii de biserici noi. Ce aţi făcut în acest sens şi în calitatea de consilier municipal?

          - Într-adevăr, am făcut parte din primul Consiliu Municipal, chiar din Comisia de urbanism, unde s-au stabilit primele amplasamente de biserici ortodoxe, greco-catolice şi pentru alte culte. Era mare nevoie de noi lăcaşuri de cult pentru că cei 60.000 de credincioşi bistriţeni aveau doar două biserici. Avem astăzi 18 biserici, în care slujesc peste 30 de preoţi. Şi o altă realizare a fost ridicarea Capelei mortuare. Fiecare bistriţean se poate întreba ce ar însemna acum să traversăm oraşul cu ceremonii funerare?

          - Aţi fost unul dintre susţinătorii introducerii religiei în şcoli. Puteţi fi numit un foarte bun şi perseverent „diriginte” în acest sens.

          - Am contribuit la reintroducerea religiei în şcoli, predând la mai multe unităţi de învăţământ, încercând apropierea copiilor de biserică. La aceste şcoli am cooptat preoţi tineri din jurul Bistriţei. Mulţi dintre elevii de atunci îşi amintesc cu plăcere de orele ce alternau cu relatări biblice şi cântări bisericeşti. Am reuşit să adun în jurul bisericii o serie de tineri pe care i-am îndrumat şi susţinut în demersul afirmării.

          - Pentru cititorii noştri, am dori, părinte Liviu, să ne spuneţi câteva date despre familia dumneavoastră.

          - Sunt născut în satul Jimbor, la 26 februarie 1951. Am urmat şcoala primară în sat, apoi cursurile Seminarului Teologic din Cluj şi ale Institutului Teologic din Sibiu, fiind unul dintre premianţii generaţiei mele. Sunt căsătorit cu învăţătoarea Silvia din acelaşi sat, iar Dumnezeu m-a binecuvântat cu doi copii: Claudiu, căsătorit cu Dana, având o fetiţă – Andra, şi Andreea, căsătorită cu Bogdan Bilegan.

          La ora actuală, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi este deservită de preoţi care au darul de a zidi în sufleutl credincioşilor Cuvântul lui Dumnezeu şi am numit pe pr. Ioan Pintea şi pr. Ştefan Borodi, alături de care eu, preotul Liviu, am slujit cu dăruire timp de 11 ani.

Cu siguranţă, credincioşii bistriţeni îşi vor aminti cu plăcere de slujbele frumoase de la Catedrala de pe Odobescu, de predicile pline de emoţii sfinte ale părintelui Liviu, care deşi iese la îndreptăţita pensie, va rămâne mereu ataşat de biserica sa de suflet, Sfinţii Trei Ierarhi.