Preotul Liviu Şugar de la Biserica Sf. Trei Ierarhi din Bistriţa împlineşte 40 de ani de preoţie

          - Părinte Liviu Şugar, slujiţi Sfânta Biserică de 40 de ani, timp în care aţi fost şi sunteţi doctorul sufletesc a mii de credincioşi. Cum a fost începutul vieţii dumneavoastră în preoţie?

          - Dacă m-aţi întreba ce sentimente mă încearcă acum, la 40 ani de preoţie, v-aş spune că unul de uimire, cum au trecut atât de repede anii aceştia?! La 21 noiembrie 1974 am intrat în preoţie, prin punerea mâinilor vrednicului de pomenire arhiepiscopul Teofil Herineanul.Aveam doar 23 ani şi eram dornic să fac ceva pentru Biserică. Am început pastoraţia într-o comună cu oameni calzi la suflet şi iubitori de biserică, la Buza, judeţul Cluj. În cei 7 ani şi jumătate petrecuţi aici, imediat după facultate, am învăţat teologie cât de la marii dascăli. De aceea am crezut totdeauna că e bine să treci examenul acesta al preoţiei de la ţară.

          În anii petrecuţi la Buza am ridicat, împreună cu credincioşii mei, o casă parohială cu etaj, dotată cu tot ce putea oferi un confort civilizat. Tot aici s-au născut cei doi copii: Claudiu şi Andreea, care astăzi sunt oameni realizaţi la casele lor.

          - Biserica Sf. Trei Ierarhi din Bistriţa, unde slujiţi de peste 32 ani, este neîncăpătoare duminica şi în sărbători. Care este explicaţia că mii de oameni caută Biserica?

          -Î n anul 1982, de Rusalii, aşa cum îşi mai amintesc mulţi dintre credincioşii bisericii noastre, am intrat în viaţa bisericii bistriţene, la 31 ani. Era o perioadă de transfer între generaţii. Cred că nu mi se va imputa sinceritatea de a spune că am fost, la vremea aceea, şi sper să rămân până la capăt, unul dintre cei care au început să impună un suflu nou vieţii bisericeşti prin predici, cântare, slujire şi bună conlucrare cu credincioşii pe care i-am iubit. În acei ani de început, la Bistriţa, am primit o misiune specială din partea arhiepiscopului Teofil, aceea de a realiza pictarea integrală a bisericii Sf. Trei Ierarhi, Catedrala Ortodoxă a bistriţenilor. Împreună cu cei doi colegi de atunci, pr.Ioan Bartoş şi pr. Victor Făgăraş, astăzi onorabili pensionari pe plan administrativ – dar mereu în sobor cu noi, am dat o haină nouă Bisericii prin penelul pictorului Mihail Fordea, între anii 1987-1990, iar la 2 septembrie 1990 a fost o frumoasă slujbă de resfinţire. Mă bucur că mi-am înscris numele printre cei care au pus umărul la realizarea unor edificii de care Bistriţa ducea lipsă, mai ales după secole de civilizaţie săsească şi apoi de oprimare comunistă, după care, paradoxal sau nu, aveau tot o singură biserică autentic ortodoxă, cea la care slujesc. Astfel că, imediat după Revoluţie s-au construit patru biserici ortodoxe, două greco-catolice şi o serie de case de rugăciune la aprobarea cărora mi-am pus şi eu semnătura în calitate de consilier municipal. O mare satisfacţie a mea este edificarea Capelei Mortuare de la Cimitirul de pe str. Tărpiului, pentru a cărei realizare am luptat obsedant, pentru că ştiam cel mai bine ce ar însemna să mai fim dependenţi de Capela Evanghelică în traficul actual.

          Ca răspuns la curiozitatea dvs. gazetărească asupra prezenţei a mii de credincioşi la biserica noastră, vă voi spune că aceasta este datorată unor oameni minunaţi, care sunt bistriţenii, care umplu majoritatea bisericilor lor. Fără a face apologie pro domo, aş afirma un fapt acceptat că, la ora actuală, Catedrala are un sobor select, în care cei trei preoţi – pr. Ioan Pintea, pr. Ştefan Borodi şi subsemnatul se completează armonios prin slujire, predici de înaltă ţinută, cântare însufleţită şi prietenie, fiind susţinuţi de un cor cu recunoscut prestigiu, la pupitrul căruia stă de decenii arhid. prof. Cornel Pop şi o strană la care cântăreţul Daniel Nemeti aducă teologi cu dăruire. Aş dori, pentru că tot este un moment sărbătoresc, să-mi fie îngăduit să mulţumesc bunului Dumnezeu pentru darurile mari care le-a investit în mine. Am avut parte de sănătate şi de o familie unită, căreia îi sunt recunoscător, în primul rând soţiei mele, Silvia, îngerul păzitor al familiei, celor doi copii ai noştri şi familiilor lor şi cel mai mult Andreei, nepoata noastră dragă. În cele patru decenii de preoţie am încercat să le fac tuturor de toate, ca pe toţi să-i câştig pentru Hristos, după expresia paulină. Măsura în care am reuşit o va judeca Cel veşnic nepărtinitor.

          Eu mulţumesc tuturor, şi celor care m-au ajutat şi m-au făcut să cred până la capăt în idealul meu.