”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii”

Astfel îi mustră Mântuitorul binecuvântat pe saducheii care veniseră la El cu bizarul exemplu al nevestei căsătorite cu şapte soţi la rând, după rânduiala leviratului. Deh! A cui va fi ea soaţă după moarte? Domnul IISUS le spune că dincolo nu e ca în lume şi respinge necredinţa lor în Înviere: „Rătăciţi, neştiind Scripturile şi puterea lui Dumnezeu, căci la Înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu din cer. Cât despre Învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”(Mat.22.29-32) Fiul lui Dumnezeu a coborât din cer tocmai pentru a ne elibera de teroarea păcatului şi morţii şi să ne împace cu Părintele Universului.
Există azi o prelungire a acestor concepţii saduchee, care acceptă Învierea de obşte înainte de Judecata Universală, dar neagă viaţa sufletului după moarte, contrar datelor biblice, dar şi celor ştinţifice. De semnalat este că aceştia au evoluat în concepţiile lor. Dacă prin 2000, broşurile lor se împotriveau de zor mesajului hristic ( bucurându-se că „ Pavel a gâsit împotrivire....” în locurile pe unde a trecut), acum par să accepte Noul Testament, dar nu în integralitatea lui. Dacă autorii broşurii duc plebea la stânga sau la dreapta, turma îi urmează docilă, fără să observe că nişte oameni îi duc de căpăstrupentru care Scriptura contează prea puţin. De pildă, doi foşti profesori (soţ şi soţie), altfel persoane respectabile, străduindu-se să-ne discrediteze sărbătoarea Crăciunului, spuneau că magii au fost nişte „vrăjitori, nişte astrologi păgâni şi n-a fost ceva bun”. Aşa susţineau ultimele lor broşuri, iar ei nu mai gândeau dacă o fi adevărat sau nu. Dumnezeu i-a iubit pe aceşti astrologi, cercetători ai stelelor şi li s-a arătat după gândirea lor, într-o stea minunată, ”gânditoare” (zice SF.Ioan Gură de Aur), care-şi potrivea mersul după posibilităţile omeneşti. Dar...după ce magii se închină Pruncului dumnezeiesc, devin creştini şi li se arată nu stea, ci îngerul Domnului, care le dă sfaturi pe unde să se întoarcă. „Şi de ce refuzaţi –le ziceam- o zi din an în care celebrăm venirea lui Mesia? Dv. nu vă serbaţi o zi de naştere aşa, cât de cât? Pe noi ne cinstim, iar pe Dumnezeu nu.”
A nega că există rai şi iad –cum se străduia mai deunăzi să demonstreze vreme de un ceas un îmbăţoşat pastor la TV- şi că după moarte rămâi în ţărână mii de ani, contrazice însă total bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu, învăţăturile clare ale Sfintei Scripturi.
Se acceptă o Înviere generală, spun ei, de obşte, la fine de vremuri, dar după moarte nu mai este nimic, omul devine ţărână , într-o stare de inconştienţă absolută –ca şi dobitoacele- până la Înviere, sprijinindu-se pe un enunţ din Ecleziast, cum că „cei morţi nu ştiu nimic”(9.42). Ei bine, de la acest citat s-a ajuns la justificări „originale” ce contrazic dumnezeiasca Scriptură, traducându-şi spre uz o Biblie proprie. („Să-mi faceţi o Biblie –cerea şi Henric al IV-lea- în care să nu existe cuvântul „adulter”.)
Concepţia că suntem suflet şi trup, o scânteie nemuritoare ce-l animă pe al doilea au constatat-o numeroase popoare ale pământului încă înainte de HRISTOS. „Locuinţa morţilor” o numeşte Vechiul Testament, „Hades” îi spuneau grecii, „Valhala”- popoarele nordice, „Câmpiile Elysee”- romanii. Pendularea între viaţă şi moarte la sfârşitul existenţei a dus la unele concluzii clare şi aceleaşi la diferite popoare, chiar păgâne, aflate la mari distanţe unele de altele. Aceasta se oglindeşte inclusiv în operele literare antice („Epopeea lui Ghilgameş” de pildă). De ex., această „Locuinţă a morţilor” este prezentată peste tot ca o locaţie semiobscură, unde cei plecaţi stau la o masă, cu nişte feţe întristate. Cu jertfa lui IISUS HRISTOS pe colina Golgotei, se deschide Raiul, iar Fiul lui Dumnezeu a scos din iad sufletele celor ce aşteptau cu dor venirea Sa. O spune şi Sf. Ap.Petru în Prima Epistolă (cea scrisă din Mesopotamia): „HRISTOS de asemenea a suferit o dată pentru păcate, El, cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi...El a fost omorât în trup, dar înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară...”( 3.18-19). În parabola cu bogatul şi sărmanul Lazăr, vedem că unul pleacă „în sânurile lui Avram”, iar bogatul în iad. Bogatul simte, gândeşte şi se roagă părintelui Avram -ceea ce nu mai făcuse niciodată în viaţa pământească.
Creştinismul,-cel mai luminos sistem de gândire din istoria lumii- aduce prin IISUS HRISTOS o schimbare radicală, eliberând omul de frica păcatului şi morţii. În chinuri, pe cruce, după ce-şi recunoaşte păcatele, tâlharul se roagă Domnului IISUS: „Pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta când vei veni” Însă îi este dat tâlharului să audă ceva extraordinar, ceva ce nu s-a mai auzit de la zidirea lumii: „ Adevărat îţi spun, astăzi chiar vei fi cu Mine în Rai”(Lc.23.43): Cu tâlharul s-a deschis aşadar Raiul, spre uimirea îngerilor şi oamenilor. Cuvântul „astăzi” nu înseamnă peste mii de ani, nici cum jalnic mai adaugă răstălmăcitorii cuvinte care să falsifice sensul: „Astăzi îţi spun -că vei fi cu Mine în Rai” Traducerea originală, elenistică şi aramaică, precum şi în ediţiile franceză, italiană şi britanică ) spun clar :
”Io ti dico in verita che oggi tu sarai meco in Paradiso.;
„En verite je te le dis, aujourdh’hui tu seras avec Moi dans le Paradis.”
Promisiunea lui IISUS este total contrastivă faţă de ce aştepta tâlharul: „Nu când voi reveni la Judecată, ci chiar azi vei fi cu mine în Rai” spune Mântuitorul. Dacă unora nu le place existenţa Raiului, este un drept al lor să-l refuze, dar alternativa este iadul, pe care încă nu-l recunosc ca existenţă, dar nu le doresc să-l cunoască. „Mai important în cuvintele lui IISUS este când spune că „vei fi cu Mine” notează teologul german Gerhard Mayer. IISUS nu va sta în ţărâna lumii mii de ani, ci a înviat cu slavă.
În „Cartea Apocalipsei” încă se spune: că înainte de Judecată, „Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui, iar Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc, care este moartea a doua.”(adică desfiinţarea acestora prin distrugere,) Mai clar decât atâta, chiar nu se poate. Acestea au avut deci existenţă până atunci, dar vor fi desfiinţate.
Scriind din închisoare de la Roma, Marele Apostol Pavel îmbărbătează pe cei din Filippi: „Căci pentru mine, a trăi este HRISTOS, şi a muri este un câştig...../Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu HRISTOS, căci ar fi cu mult mai bie, dar pentru voi este mai de trebuinţă să rămân în trup...”I,21-24)
Sfidând faptele întregii Scrpturi, ei se bazează „dentem et rostrum” pe o frază a Ecleziastului:”...cei vii, în adevăr, măcar că ştiu că vor muri, dar cei morţi ştiu nimc şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.” Ştie cumva Ecleziastul în această propoziţe izolată în VT mai mult decât Fiul lui Dumnezeu şi dumnezeieştii Apostoli?
Înseşi rezultatele ştiinţei moderne contrazic total straniile păreri că nu există Rai şi Iad. S-a făcut fotografierea sufletelor ce ies din trup. S-a făcut cântărirea sufletului (21,5 grame pentru orice fiinţă umană indiferent de vârstă şi sex.) Cei trecuţi odată de hotarele vieţii povestesc de un alt Univers, o splendoare, iar cei care au comis păcate grave sau neinteresaţi de dumnezeire, ne spun înspăimântaţi că iadul e o realitate certă. Cei care au văzut cerul sau iadul nu se mai tem de moarte, devin şi mai credincioşi sau mari credincioşi Adulţii mint? Inventează? Hai să-i întrebăm deci pe copii –au spus medicii:
„-Şi cum te-ai simţit tu înecată acolo în piscină vreme de o jumate de ceas? –întreabă medicul pe fetiţa de şase ani
-Să-ţi povestesc cum m-am întâlnit cu Domnl IISUS şi cu TATĂL ceresc?”- zice fetiţa, cu o bucurie ce-i radiază tot chipul.
Unii au spus că sunt doar halucinaţii (a se vedea relatările lui Mohamed), dar în halucinaţii obiectele merg după cum se mişcă privirea noastră, iar în faţa unei realităţi, lucrurile nu se întâmplă aşa.
Încheind, aş spune, că aceste concepte negaţioniste sunt dăunătoare moral societăţii, făcând să se creadă că Judecata e foarte departe, iar acum e vreme distracţiei şi păcatelor. Predicându-le altora feluritele lor aberaţiu, le-am putea spune cuvintele Mântuitorului:”Nu ştiţi ce doriţi.” Ori poate le va spune însuşi Dumnezeu: „Fie după credinţa voastră!.” dacă asta aţi tot predicat