"Dumnezeule Preaînalt, Tu, Cel ce porţi atâtea nume...”

    Cuprins de grozavă nelinişte, îngenuncheat pentru prima dată în viaţa lui în faţa unei icoane, cu astfel de cuvinte ca cele de mai sus şi-a început ruga Clovis (cca.465-511), fiul lui Chloderic (Chlodovek în olandeză), cel ce va deveni primul rege al francilor şi un alt  Constantin cel Mare al Apusului.
    Până în acel moment, al anului 496, Clovis, (aidoma cavalerului Francis de Asisi) nu-şi aflase timp de  lucruri sfinte, preocupat numai de luptele cu triburile vecine, neamul lui, al francilor, fiind unul din cele mai mari de pe întinderea Galiei. Zadarnic îl îndemnase până atunci frumoasa lui soţie, regina Clotilda şi catolică ferventă. Acum însă, alamanii (neamuri germanice), cu forţe puternice  îl cam împresuraseră şi în ziua următoare avea să se dea o bătălie  decisivă. S-ar fi retras, dar nu avea cum. (Şi azi francezii numesc Germania cu numele străvechilor germani:  Alemania)
  ,,Dunezeule Preaînalt, Tu, Cel ce porţi atâtea nume,  Dumnezeul la Care se închină regina mea, Clotilda şi care mi-a vorbit adeseori despre Tine...” Şi a continuat Clovis cerându-şi iertare şi  arătându-şi cumplita nelinişte, implorând apoi ajutorul lui Dumnezeu  pentru  ziua grozavă ce era gata să vină,  jurând că  de va birui, va deveni un bun creştin, ca şi Clotilda, soaţa lui. (despre care pomneşte şi Eminescu în ,,Scrisoarea IV”, dar într-o altă tonalitate:
           "...Scriind versuri dulci, de pildă,
               Către vreo trandafirie şi sălbatică Clotildă.”)
     A doua zi, a anului 496, spre amiază, s-a dat, lângă Tolbiac, în estul Franţei, în josul Rinului, la graniţa dintre Belgia de azi şi Franţa ştiuta (de francezi mai ales) luptă cu alamanii, în care Clovis a obţinut o răsunătoare izbândă, spre nesfârşita mirare a lui Clovis însuşi. Şi mai mult, ulterior, după aceea toate i-au mers într-un chip minunat, biruinţă după biruinţă, până ce avea să-şi alieze sau să supună practic toate triburile galice, denumind noua ţară după numele tribului său, al francilor, adică...Franţa.
    După bătălia de la Tolbiac, narează episcopul Gregoire de la Tours, Clovis a urmat, ca orice novice de atunci, două luni de catehizare şi a fost apoi botezat creştin la 25 decembrie ale anului 496, anul marii lui victorii.
      Nu cu mult înainte de moarte,  va ajunge stăpân al întregii Galii, încoronat fiind la Reims ca primul rege al Franţei. 
      Prin Clovis se realizează o unire între puterea de stat şi cea ecleziastică catolică a Franţei, similară cu cea realizată de Constatntin cel Mare în Imperiul Roman de Răsărit (Bizanţul), cu ştiutele lucruri bune şi mai puţin bune, în funcţie de personalităţile regale/imperiale care au exercitat această unire  a dublei puteri.
   În plan geopolitic, regatul lui Clovis face o diviziune importantă între vizigoţi, izolându-i pe cei goţii de Apus, din Spania de restul european (ostrogoţi-goţii strălucitori).
  Între adevăr şi după unii....poveste, se spune că în timpul botezării lui Clovis, un porumbel de aur s-a coborât din cer , purtând un clondit minunat, cu mir, cu care a fost uns acesta şi din care mir aveau să fie unşi toţi ceilalţi regi ai Franţei,  inclusiv Ludovic al XVI-lea (1754-17)   Paradoxal, de atunci, toţi regii Franţei au fost socotiţi şi taumaturgi, dar, la fel de paradoxal, această capacitate, de a fi vindecători de boli, o aveau numai  un timp, după ce erau înscăunaţi  ca regi, în restul zilelor fiind ca toţi oamenii.
.   A doua zi după încoronare şi ungere cu mir, bolnavi de toate felurile se aliniau la palat  şi regii ...îi vindecau (probabil  prin ungerea cu miraculosul mir din clondirul lui Clovis şi care mir, se vede că -tot paradoxal- nu se isprăvea.)
     Legendarul clondir al primului rege al francilor a avut şi un sfârşit, căci se spune că revoluţionarii de la !789, care au pătruns în palatul de la Versaiiles, l-au aflat şi l-au zdrobit pe treptele  palatului cu un ciocan.
     Am folosit această naraţiune doar ca introducere pentru viitor, la adevărata problemă pe care  am pus-o în titlu şi pe care mulţi şi-o mai pun  şi azi: CARE ESTE numele asevărat al lui DUMNEZEU? Al Celui Care şi-a trimis pe Pământ -într.un gest de infinită delicateţe şi iubire-Unicul Fiu, undeva, înt-un smerit colţ al Galaxiei  noastre,
                      "Să se nască şi să crească
                       Să ne mântuiască”
    Cel Care ne cheamă la viaţa veşnică, Singurul şi adevăratul Binefăcător al umanităţii întregi şi al fiecărui om în parte.  Pe Pământul Lui ne aflăm, aerul Lui îl respirăm,  la Soarele Lui ne încălzim, Universul cu miliardele de ani lumină ale spaţiilor sunt opera  Lui măreaţă şi uluitoare ... precum  opera lui sunt înseşi fiinţele noastre.