După 500 de ani

Anul acesta, la 2 iulie, s-au împlinit 512 ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Moldovei ȘTEFAN (1457 – 1504, pe care istoria l-a numit, cel „ Mare ”iar Biserica ortodoxa „cel Sfânt”, fiecare judecându-l după faptele sale. Poate, din punct de vedere istoric, cel mai bine l-a descris (deși nu a fost contemporan cu el), cronicarul Grigore Ureche, cronicar ce consemna în Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor careea scrie de la Dragoș vodă până Aron vodă,+ că „Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare de statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat, de multe ori la ospețe omorâea fără județu. Altmintrilea era om întreg, neleneșu, și lucrul săi îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteaze și pentru aceea, raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-să căzut jos, se rădica deasupra biruitorilor”. Domnul Moldovei a fost contemporan și uneori s-a înfruntat militar cu Matei Corvin, regele Ungariei, cu Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, cu Cazimir al IV-lea și cu Ioan Albert, regi ai Poloniei, confruntări militare din care a ieșit de cele mai multe ori biruitor pentru că s-a bazat pe „oastea cea mare” formată predominant din răzeși, țărani liberi ce își apărau cu strășnicie pământul din proprietate. Marele voievod considera Moldova o „Poartă a creștinătății”(așa rezultă dintr-o scrisoare din anul 1478 către Senatul venețian), poartă care dacă dacă va fi deschisă de către turci, toată lumea creștină va avea de suferit. Ca un refugiu pentru vremuri de restriște Ștefan avea două domenii dăruite de Matei Corvin în Transilvania, Ciceul și Cetatea de Baltă, domenii ce le va folosi urmașul său, Petru Rareș.
Despre Ștefan au avut cuvinte de apreciere atât prietenii,cât și dușmanii. Semnificativ par aprecierile cronicarului turc Așâk Pașa - Zade
„Prăpăd Ștefan pornit-a, Spre Craiul cel maghiar, El frântuia-n țăndări arcul, Lui Suleiman bei chiar, De groază umplut-a așișderi, Pe Beiul din Iflak, Călcându-i ani de-a rândul, Pământul, după plac, Acesta e ghiaurul, De-a pururi ne-nfricat, Și atâtea oști făloase, Pe rând le-a spulberat”. Judecând după faptele sale, după ctitoriile unor mănăstiri , ca mulțumire lui Dumnezeu pentru victoriile de pe câmpurile de luptă, parcă ar fi potrivit să urmăm îndemnurile poetului Adrian Păunescu – „Luațivă-n brațe copiii, Ca pe strategice arme, Și haide-ți cu toții la Putna, Unde Măria sa doarme”.
Prof. Rus Augustin, Școala Gimnazială Budești