E ziua taberei și plouă

Vis nemistuit

la gura vetrei suflări alizee seară de seară povestesc rotitoare lumini
cu scăldătoarea soarelui verde și zbucniri de glas în umbre și tăceri
își lasă tata barca în sălcii mișcătoare s-asculte liliecii insulei
și mama coace pâine cu trei încrețiri în miros de vin și de ulei
un cerșetor la barca tatei un necuprins îi cere
de cercuri legate de vuiet de mare cu gustul de lapte și de sare
eu văd cerul mai adânc și din înaltul vântului vreau povestea până la sfârșit
atunci bunica între pânze însuflețite îmi spune ruga ,un privilegiu de Inălțare
ascultă fată,rădăcinile au pact ascuns și țelul lor nu poate fi nicidecum desfăcut
scoica galactică în drumul său marin
împarte peștii la cinci pâini cu zece degete de crin
simetric mâinilor una în fața celeilalte
cinci peste cinci
cuprinzând la mijloc cuminecătura de prunci și de porunci
o parte pentru mine
o parte pentru tine
o parte de zecime

Nu pot fi lipsită de drepturi legitime

e scris în noua karmă, în nesfărșirea zilei ,când iarăși tânjesc Edenul
soarta încarnării să ardă în ritm etern Destinul
în trupuri de șerpi năpădite, de alge ,de cuie și de fibre în fluturi
menirea mea e să te caut chiar de străbat Infernul
oarbă să te zăresc în umbre pe sub bor când beau veninul

în lucarna de pâcle a găoacelor cu nume omenesc
cu gene nemulțumite mai departe în noapte îndrăznesc
să mă nasc ,să mă nasc iar, scuturând în cimitir dureri decongelate
și când în capelă aripi de teamă în lumină se arată copacii răsucesc
în mormânt somnul de tăcere clintesc

Egal picurate nucile fermentează

de la capăt la capăt în cădere
un tot neterminat ,un naufragiu de iubire
cu schițe de început începute
de linii, multe linii de pe palma vieții și linii de pe trupul de flutur
între două gânduri desenat nu e devreme în târziu și nici târziu în devreme
între două gânduri de conturat e o ușă
de la celălalt capăt
trecând dincoace un ieri înspre azi,trecând dincolo un mâine dinspre azi
întregind anii aruncați, dorințele, pielea,emoția, carnea și oasele
tot ce pot spune între două gânduri azi... o ușă
închid ochii să mai cred în povești ,în uimirea verdelui către frunze
cu zmei, prințese și zâne bune

în ceea ce curge în cuvinte leg nefireasca logică de mine
și caut cheia după chipul și asemanarea limbii cea vorbită
înverșunând și magmă și împăcare în biserica trudită
un licurici de taină din cenușa privirii scăpat
îmi face elegant declarații la altar
aproape tânăr
își cerne din cerul liber metamorfoze secrete la ora de stâncă de sete adâncă
și rupe țesuturile tăcerii cândva anume pe litere cu nume
în cele din urmă străbate vertebre
să mă cunoască în lume

E ziua taberei și plouă

plouă și la Bistrița
poetul își plimbă steagul negru de la intrare
până sub piele
milogind Imnului Deșteaptă-te române!

e ziua taberei
la Bistrița locuiesc copii bătrâni cu mame suferinde
bărbați cu suflete plecate și tineri cu vârste confiscate

și plouă
focul nu-i putincios a cumpeni lucruri eterne
inclinări instinctive din coabitări netemperate așterne
și-n jocul flăcării sălcii dispar pornirile de simpatie
jumatate din voturi se convertesc în cruda răzbunare
jumatate în oarba ignorare

e zi?
am o groază față de destinul întunecos și neînduplecat
și cer clemență judecătorilor vremii
verdictul e pe jar
nu-i pe măsura năzuinții
și Prometeu strigă dezrobește-ne!
așadar nu cânta Imnul ci săvârșeste-l
Deșteaptă-te române!