Ecaterina Andronescu: Niciodată, bugetul Educaţiei nu a fost aşa scăzut, cum a fost anul acesta
Jurnalist: Există şanse ca educaţia să primească în 2013, 6 procente din PIB aşa cum prevede legea?
Ecaterina Andronescu: Trebuie să schimbăm legea mai întâi, pentru că probabil aşa cum ştiţi, cei care s-au aflat la putere au scos acel articol din Legea Educaţiei. Deci, ca să ajungem acolo, trebuie să modificăm legea, ceea ce sper să se şi întâmple, pentru că sunt o mulţime de lucruri legate de Legea Educaţiei care trebuie să fie corectate şi sperăm ca în prima parte a lunii septembrie, Senatul să facă acest lucru, întrucât avem un proiect de lege cu modificările ce se impun la Comisia de învăţământ a Senatului, Senatul fiind o cameră decizională.
Nu ştiu dacă vor fi 6 procente din PIB, pentru că nu ştiu dacă vom şi reuşi să modificăm legea, dar am o convingere de aproape 100% că nu vom avea sub 3% cum am avut în acest an.
Niciodată, bugetul Educaţiei nu a fost aşa scăzut, cum a fost anul acesta şi atunci, evident, că apare întrebarea cu revoltă din partea mea care provin din şcoală şi sunt om de şcoală: Cum este posibil ca nişte oameni să bage un miliard şi jumătate de euro în buzunarele lor, fără să facă nimic, şi aici unde avem 3,5 milioane de copii ai acestei ţări, unde se pregăteşte ziua de mâine a României, să dai un buget atât de scăzut?
Este foarte important să avem în sistem oameni cu calificarea necesară
Ecaterina Andronescu: Îmi doresc ca în anii următori să crească ştacheta în ceea ce priveşte intrarea în învăţământ, pentru că aşa cum ştiţi definitivatul dă dreptul celui care îl promovează să se considere cadru didactic definitiv pentru sistemul de învăţământ, ceea ce este un lucru extraordinar de pozitiv.
65% a fost anul acesta procentul în condiţiile în care media s-a ridicat la 7, de la 6 la 7, ceea ce, iarăşi, este un câştig pentru sistemul de învăţământ.
Cred că este foarte important să avem în sistem oameni cu calificarea necesară, pentru că şi preşedintele Obama în speech-ul său despre starea naţiunii spunea că performanţa clasei depinde de cel care stă în faţa clasei.
Eu ştiu din propria mea experienţă că este 100% adevărat. Avem intenţia să ne orientăm spre profesori, în sensul unor proiecte din fondurile post aderare, să îi includem în programe de formare, în aşa fel încât să creştem şi calitatea actului didactic.
Declaraţii făcute joi, la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă.
Citiţi şi:
- Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei: Rezultatele de la BAC sunt comparabile cu cele de anul trecut. Senatul merita sa organizeze o sesiune extraordinara si sa punem intr-o lege masuri remediale
- Ecaterina Andronescu: Nu uniforme obligatorii, ci alegerea unei ţinute prin care să recunoaştem copiii care învaţă într-o şcoală
- Ecaterina Andronescu: Doamna învăţătoare poate organiza after school, dar nu cu elevii de la clasă!
- Ministrul Andronescu: Viitoarea lege a educaţiei va avea un capitol special pentru copiii cu CES
- Andronescu: Mergeţi la referendum. Votul reprezintă o modalitate de a legitima orice putere
Adaugă comentariu nou